OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In numarul 21 (126), din 31 mai 2007, revista Cultura publica un comentariu al domnului Constantin Teodorovici, pe marginea Protestului semnat de mai multi intelectuali despre functionarea Institutului „G. Calinescu“. Redactia revistei Cultura se hazardeaza in consideratii mincinoase, din care aflam ca textul domnului Teodorovici „a fost solicitat“ de revista noastra si „a displacut, probabil, revistei Observator cultural, care i-a refuzat publicarea“.

Pe un ton sententios, redactia Cultura mai spune: „Respingem din principiu acest mod pilotat unilateral de realizare a unui dosar si consideram utila publicarea acestui material“. Sint de facut citeva precizari:
1. Nu am trimis nimanui, prin e-mail, Protestul cercetatorilor de la Institutul „G. Calinescu“. Doar l-am publicat, considerind ca poate fi un punct de pornire pentru declansarea unei dezbateri.
2. Nu am solicitat, nu am primit si, in consecinta, nu am refuzat nici un text domnului Constantin Teodorovici. Nu stim cine este Constantin Teodorovici, asa incit nu puteam solicita un material unei persoane necunoscute. Daca domnul Teodorovici nu explica afirmatiile din finalul articolului, punem la indoiala buna sa credinta si corectitudine.

3. Nu ne-am propus sa facem un dosar „pilotat unilateral“. Personal, am insistat telefonic la directorul Institutului, Eugen Simion, si la secretarul stiintific, Laurentiu Hanganu, sa ne ofere un interviu sau un punct de vedere – situatie despre care am scris in articolul „Tacerea si indiferenta conducerii Institutului“, publicat in Observator cultural nr. 108, din 29 martie 2007. Orice punct de vedere al conducerii Institutului ar fi fost publicat in Observator cultural, asa cum am specificat in deschiderea dosarului. Revista Cultura prefera sa nu ia in seama acest lucru, optind pentru un atac lipsit de temeiuri. Minime reguli jurnalistice obligau redactia revistei Cultura sa ne intrebe daca am refuzat sa publicam textul domnului Teodorovici. Un simplu telefon i-ar fi lamurit pe redactorii revistei ca n-am respins textul. Daca ar fi verificat, nu le-ar mai fi iesit viciata si falsa „Nota redactionala“. E mult mai facil – nu incumba nici o responsabilitate si abilitate jurnalistica – sa calomniezi si sa stirnesti scandal, decit sa verifici, simplu si riguros, o situatie...

4. Redactia Cultura intelege sa vorbeasca despre „modul pilotat unilateral“ de realizare a acestui dosar. Daca faci asemenea afirmatii, te astepti ca revista Cultura sa fie model de „nepilotare unilaterala“. in ce masura revista Cultura a probat, in decursul timpului, ca nu tine partea directorului Institutului? in ce masura a existat in revista Cultura o critica – oricit de mica – la adresa functionarii Institutului, o nuanta, un alt punct de vedere decit cel sustinut, prin diverse sedinte de „infierare“, de Eugen Simion? Daca a fost publicat, am fi curiosi sa aflam in ce numar s-a intimplat „minunea“...
5. Ne intrebam de ce nu raspunde Eugen Simion, personal, obiectiilor din Protest? Cind va ajunge Eugen Simion sa discute „cu cartile pe masa“ despre Institut, asa cum i-a cerut si conducerea Academiei, care asteapta in zadar, de mai bine de doua luni, precizarile sale pe marginea Protestului? Un (fost) cercetator de la Iasi stie mai bine ce se intimpla in Institutul de la Bucuresti decit directorul institutiei?

6. Ne „displace“ – ca sa folosim un termen preluat din „Nota redactionala“ – profund modul in care revista Cultura intelege sa trateze un coechipier pe piata culturala. Nici una din asertiunile facute in „Nota redactionala“ la adresa revistei Observator cultural nu se sustine. Dorinta revistei Cultura de a lovi cu orice pret in revista Observator cultural este inexplicabila, tine mai degraba de obsesii resentimentare sau de puseuri nervoase. in decursul timpului, au mai existat numeroase atacuri la adresa Observatorului cultural, gazduite cu generozitate de revista Cultura, la care nu am raspuns, considerind ca pe piata culturala este loc pentru toti, fara sa incercam sa ne lovim reciproc. La nici unul dintre atacuri, conducerea revistei, prin Augustin Buzura si Angela Martin, n-a considerat necesar sa-si ceara scuze. Nici acum nu asteptam scuze, dar ne-am dori o acuratete redactionala, macar atunci cind se scriu note strepezite impotriva altei publicatii. Pina la urma, revista Cultura isi face un deserviciu de credibilitate actionind in acest mod lipsit de onoare.