OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Florin LAZARESCU

1. E un simplu cod de identificare. Nimic altceva decit ceea ce inseamna „regizor/pictor/politician sau om tinar“. Eu unul o prefer tuturor catalogarilor cu terminatia „-ism“. Unele dintre acestea sint de-a dreptul ridicole si nu limpezesc – mai mult complica – starea de fapt. Exista o manie la noi de a da nastere unui concept literar inainte de a scrie cartile care sa-l reprezinte. Nu mai stiu in ce articol am descoperit uimit ca eu as fi un scriitor „douamiist“. In citeva cronici la Ce se stie despre ursul panda am fost numit „minimalist“. Dupa altii, cochetez cu „textualismul“, „absurdul“, „realismul magic“, „imaginarul cinematografic“ si „cultura populara“. O doamna librareasa mi-a plasat romanul la raftul de „carti cu animale“. Acum m-am apucat de un nou roman, Sariti in aer, porci occidentali!, si mi-e teama c-o sa ma trezesc inclus in categoria „extremistilor“. Nu stiu sincer unde mi-ar fi locul raportat la critica literara. Eu am doar placerea scrisului pe care visez sa o transform intr-o placere a lecturii pentru cit mai multi cititori.
Cred ca o sintagma precum „scriitor tinar“ are meritul de a anunta, pur si simplu, aparitia/existenta unui scriitor in plus. Nu te obliga sa respecti o traiectorie teoretica impusa din exterior. Esti in postura de a scrie in deplina libertate. Apoi, o editura trebuie sa-si asume valoarea cartii publicate (prin referentii sai), iar cititorii si critica literara sa o confirme.

2. Dupa ce Polirom a lansat colectia „Ego. Proza“ la Bookarest 2004, in presa din Romania a fost comentat pe larg impactul acesteia. N-are rost sa reiau aici toate punctele de vedere. Dupa mine, marele cistig al initiativei consta in crearea unei mediu concurential, binevenit atit pentru tinerii scriitori, cit si pentru editurile romanesti. Pe de o parte, vom avea din ce in ce mai multi tineri interesati sa scrie o proza originala, de valoare, care sa merite centrul atentiei. Pe de alta parte, sint convins ca, in momentul de fata, multe edituri din Romania sint dispuse „sa se bata“ pentru tinerii prozatori, lucru greu de imaginat cu citeva luni in urma. Si, iata, lucrurile se misca: dupa Cezar Paul-Badescu si cei sapte tineri prozatori lansati la Bookarest 2004, Editura Polirom propune pentru sezonul estival noi nume in colectia „Ego. Proza“: Dan Taranu, Ionut Chiva, Claudia Golea si Dragos Bucurenci. Cu siguranta vor urma si altii, atit la Polirom, cit si la alte edituri.

3. Nu-i nici un mister la mijloc. Editurile mari sint, prin definitie, mai vizibile – au distributie nationala, investesc in promovare, au servicii de presa – si atunci „imprumuta“ autorilor publicati o parte din imaginea lor.

4. Nu cred ca exista un dezechilibru in aceasta privinta. Imi vin in minte multi tineri care au publicat sau vor publica roman: Sorin Stoica, Cecilia Stefanescu, Dan Lungu, Adrian Schiop, Radu Pavel Gheo, Lucian Dan Teodorovici, Veronica A. Cara, Alexandru Vakulovski, Ioana Bradea, Dan Taranu, Ionut Chiva, Claudia Golea, Dragos Bucurenci...


Lucian Dan TEODOROVICI

1. Cred ca, spre deosebire de anii anteriori, ma refer la ultimul deceniu al secolului trecut, cind „scriitor tinar“ insemna scriitor intre 40 si 50 de ani, prin campania initiata de Editura Polirom, media virstei biologice a „scriitorului tinar“ a mai coborit putin, undeva inspre 30 de ani – cei sapte care am fost lansati la Bookarest avem virste cuprinse intre 24 si 35 de ani.
Sigur insa ca intrebarea nu se referea doar la cifre, de aceea o sa spun ca, dincolo de mesajul publicitar, literatura tinara ar trebui sa insemne, si chiar inseamna, cred eu, o incercare de a ne reapropia de public – poate printr-o „cosmetizare“ a temelor adinci, poate prin regasirea placerii de a scrie, poate printr-o dezinhibare, o renuntare la ultimele tabu-uri... Mi-a placut enorm o sintagma folosita de Daniel Vighi, chiar zilele trecute, la o manifestare culturala care a avut loc la Baile Herculane. Spunea ca proza tinara incearca „o impacare cu cititorul“. Si imi place sa cred ca are dreptate.

2. In primul rind, faptul ca receptarea acestei initiative a fost aceea a unui pariu cu miza pe tinerii scriitori cred ca va conduce la o dinamizare si, poate, la o reorientare a prozei contemporane la acest nivel, al tinerilor. La o dinamizare, in sensul ca multi scriitori tineri, care se blazasera prin cenacluri si in urma unor refuzuri de editare, isi gasesc acum un nou motiv de a scrie si o noua speranta de a fi publicati. La o reorientare – care insa nu stiu daca este neaparat pozitiva – in sensul ca multi vor incerca sa scrie ca scriitorii tineri publicati de Polirom, gindindu-se ca asta ar fi o „reteta a succesului“. Din fericire, toti cei aparuti si care vor aparea in colectia „Ego. Proza“ (este deja periculos sa ne referim permanent la „cei sapte“ lansati la Bookarest, existind riscul sa scapam din vedere scriitori tineri poate chiar mai valorosi care au aparut sau vor aparea in aceeasi colectie ori, fireste, la alte edituri) scriu diferit, atit de diferit incit e imposibil sa ofere un singur „model“ de urmat.

In al doilea rind, am auzit, si m-a bucurat enorm sa aud asta, scriitori consacrati care au spus ca atit initiativa Editurii Polirom, cit si „tupeul“ sau „dezinhibarea“ tinerilor promovati de editura i-au provocat sa revina la scris. Unii de pe pozitii solidare, altii chiar de pe pozitii adverse, ceea ce nu-i, desigur, o problema. Dimpotriva. Cum stiu ca la noi sint destui scriitori care au scris carti foarte bune, extraordinare chiar, si pe care tranzitia i-a trimis spre alte „sectoare de activitate“, cum ar fi publicistica, astept cu bucurie sa le citesc noile carti si, cit se poate de sincer, sa invat din ele. Si ar fi mai mult decit onorant pentru mine, ca parte a „noului val“ lansat si cu sprijinul Editurii Polirom, sa stiu ca am o fie si infima contributie la intoarcerea spre scris a unor maestri ai prozei romanesti.

3. Aici explicatia este foarte simpla, in opinia mea: pentru ca si cartea, orice s-ar spune, este, inainte de altceva, un produs. Si are, vrind-nevrind, parcursul unui produs. In momentul in care o institutie de prestigiu isi „pune eticheta“ pe acest produs, el este practic deja „servit“ cu un aviz de calitate.
Apoi, o editura precum Poliromul poate promova in mod deosebit aceste carti, le poate scoate in evidenta pe piata, le ofera o foarte buna distributie nationala – iar toate aceste lucruri, fireste, concura la o buna vizibilitate critica.

4. Firesc ar fi sa credem ca asa va fi. Cu atit mai mult cu cit, se vede deja, prozatorii aparuti in ultimul timp scriu romane. Ba chiar unii dintre ei au debutat cu romane: Adrian Schiop, Alexandru Vakulovski, Ioana Bradea, chiar Ioana Baetica, al carei volum cuprinde si un roman „fracturist“... Apoi, intre volumele colectiei „Ego. Proza“ este predominant romanul. Sau, pentru ca vor fi destui care, trimitindu-ne la formulele teoretice traditionale, sa conteste in unele cazuri denumirea de roman, putem spune ca predominanta este proza de mari dimensiuni. Spre exemplu, toate cele patru carti anuntate de Polirom pentru aceasta vara, in continuarea evenimentului de la Bookarest, ai caror autori sint Dan Taranu, Claudia Golea, Ionut Chiva si Dragos Bucurenci, sint volume de acest gen. In concluzie, cred, intr-adevar, ca se vor scrie mai multe romane si, subiectiv sau absolut realist, imi inchipui ca o influenta are si faptul ca exista un program coerent de publicare, unul care, orice s-ar spune, se constituie intr-un motor pentru scris.


Radu PAVEL GHEO

1. In mod normal, ar trebui sa insemne scriitor de virsta tinara. Din pacate, „scriitor tinar“ inseamna de obicei autor putin cunoscut sau de care am auzit abia recent, nu-l stim dinainte de 1989, nu avem de unde sa-l luam... Virsta are mai putina importanta. In principiu (asta am mai scris-o, dar ma repet), literatura romana contemporana e – biografic – destul de batrinicioasa. Nu numai literatura, dar despre asta vorbim acum... Isi imagineaza cineva un autor roman de anvergura, de succes sau de prestigiu, care sa aiba sub 30 de ani? Poate in alte parti, dar nu, nu la noi...

2. Nimeni nu-si imagineaza, sper, ca Polirom e prima editura care publica tineri dupa 1989. Din 1990 pina acum, au aparut destule volume de proza valoroase, scrise de tineri. Le-am insirat eu pe undeva, intr-un eseu din Romanii e destepti, si am mai comentat problema: au aparut, au fost apreciate individual, dar, in plan general, s-a continuat cu lamentatiile pe tema absentei literaturii tinere valoroase. Ceea ce a facut Editura Polirom – si are o extrem de mare pregnanta in plan cultural – este lansarea programatica, in grup si cu un sistem de promovare veritabil, a unui grup de tineri. Astfel se atrage atentia asupra unui fenomen – altfel normal –, iar impactul pe care l-a avut dovedeste cam cu cita lipsa de atentie a fost gratulata literatura tinara ca fenomen din 1990 pina in 2004.

3. Simplu: pentru ca o editura de prestigiu garanteaza vizibilitatea, circulatia cartii si promovarea autorilor. Sau, dintr-o alta perspectiva, din moment ce, la ora actuala, editurile de prestigiu sint cam toate edituri particulare, acestea sint direct interesate de succesul scriitorilor promovati. Nu cred ca e cazul sa strimbam din nas cind e vorba de promovarea unui scriitor ca parte a unui proces comercial. O carte are succes cind oamenii se indura sa dea bani pe ea. Din perspectiva amintita, o editura particulara e interesata sa selecteze scriitori cit mai valorosi, care sa aduca venituri si prestigiu.
(O paranteza: la noi se perpetueaza cliseul cu cititorul atras de lectura facila. Sa fim seriosi! Cele citeva mii de oameni care reprezinta publicul fidel fac parte dintr-o categorie sociala cel putin binisor instruita. Cultura de consum ofera alte tipuri de entertainment, mult mai usor de asimilat si mult mai ieftine.)

In ceea ce priveste editurile care traiesc din subventii, prea putin interesate de piata, acolo – din pacate – se fac alte jocuri, iar interesul pentru promovare e proportional cu nevoia de cucerire a pietei. Asa ca nu vad cum o editura care isi are acoperite cheltuielile din bani publici – indiferent de forma – si-ar bate capul cu promovarea oricui. De obicei, aici se aduna sinecuristii, protejatii de partid sau de stat, iar interesul pentru cultura e din ce in ce mai redus, invers proportional cu energia retorica pe care oamenii astia o consuma pentru a lauda felul in care, chipurile, promoveaza ceea ce n-au promovat niciodata.

4. Nu stiu. De fapt, nici nu conteaza prea tare. Asta e optiunea scriitorului. Exista autori mari de proza scurta si romancieri mari. Lucrurile astea nu le stabileste o editura sau un program de promovare – nu pentru scriitorii veritabili, care isi aleg forma de exprimare in functie de propria lor personalitate auctoriala, nu de o tendinta editoriala. De altfel, daca e sa pomenim de cei sapte autori de la Polirom lansati la Bookarest, si proza scurta, si romanul sint la fel de bine reprezentate. Si – cred eu – sint reprezentate chiar bine.


Dan LUNGU

1. Despre „tinerii scriitori“ s-a discutat mereu… Chiar si interminabilele polemici privind generatiile literare (’50, ’60, ’70, ’80, ’90, ’00) graviteaza cumva in jurul aceleiasi chestiuni. Pusa in gura combatantilor, sintagma „tinar scriitor“ sau „noua generatie“ are – in general – ceva revendicativ/subversiv, in timp ce, auzita la megafonul puterii, al sistemului, devine un instrument de disciplinare, de ordonare si de clasare. E o sintagma ambivalenta. Trimite deopotriva la o „promisiune“ pentru viitor, dar si la „expedierea“ intr-un loc al asteptarii, de unde nu se pot emite pretentii, unde astepti sa fii omologat.

Asta nu inseamna nicicum ca nu exista loc pentru nuante, pentru metisaje. Cred ca, pe masura trecerii timpului, schema de interpretare se va complica, iar discursul despre confruntarea cvasimarxista dintre „tineri“ si „batrini“, dintre „vechea generatie“ si „noua generatie“ va lasa locul unor discursuri mai sofisticate, mai nuantate, mai apropiate de complexitatea vietii literare. As putea spune ca si actualul context in care s-a relansat discutia despre „tinerii scriitori“ ne obliga la un alt tip de discurs. Cei sapte scriitori lansati de Polirom, intr-o colectie care-si propune sa promoveze literatura tinara, nu sint publicati in pofida „batrinilor“, intr-un gest belicos. Sloganul campaniei publicitare – cel care, de fapt, re-aduce in discutie tinerii scriitori –, „Voteaza literatura tinara!“, este adresat publicului, si nu e un strigat de lupta la adresa establishment-ului literar. Aici, „literatura tinara“ trebuie inteleasa ca un „concept“ de promovare, de marketing, si nu ca venind dinspre critica literara, postura in care ar fi cu totul amendabil. E un „concept“ care vrea sa vinda cartea si nu sa invrajbeasca „generatiile“. Un concept care vrea sa impresioneze publicul, sa-i stirneasca interesul, sa-l faca sa puna mina pe carte si sa o rasfoiasca, eventual s-o cumpere. Care vrea sa stirneasca ecouri in mintea si sufletul potentialului cititor, sa declanseze asociatii: originalitate, innoire, altceva, prospetime, lumea de azi, dezinvoltura etc. Parerea mea e c-a fost un slogan foarte reusit.

Interesant este ca nici cei publicati in aceasta colectie nu se considera ca formind o noua generatie. Nu, se simt diferiti. Au virste relativ apropiate, dar nu mai au acea experienta comuna care sa insufle o solidaritate de generatie. Se simt, pur si simplu, colegi de colectie, de promotion. „Literatura tinara“ nu mai e facuta de o singura generatie, ci mai curind de grupuri literare juxtapuse. Unii vin dinspre Club 8, altii dinspre cenaclul lui Mircea Cartarescu, altii dinspre cenaclul Fracturi… Peisajul a devenit mult mai complex. Am sentimentul ca, incet-incet, conceptul de generatie literara devine inoperant pentru realitatea romaneasca postdecembrista. Ceea ce nu inseamna ca el nu poate fi aplicat cu succes la ceea ce s-a intimplat inainte de 1989.

2. La conferinta de presa din zilele Bookarest-ului, cind s-a lansat colectia, am fost invitat sa vorbesc in calitate de autor. Am spus atunci ca am sentimentul ca particip la ceea ce s-ar putea numi „experimentul Polirom“. Cred ca piata literara din Romania nu va ramine fara modificari majore dupa acest „experiment“, adica dupa aceasta campanie profesionista de promovare a unei colectii destinate literaturii tinere din Romania, indiferent daca va fi un experiment reusit sau nu. Sa ma explic. Nu e vorba neaparat de valoarea cartilor, ci de profesionalismul promovarii. Evident, colectii pentru tinerii scriitori au mai existat (la Nemira, la Univers) si mai exista (la Paralela 45 s.a.), dar e pentru prima data la noi cind e conceputa o campanie de asemenea anvergura pentru tinerii scriitori. Consecintele in timp vor fi foarte mari. In primul rind, daca se va dovedi ca experimentul e reusit, ca „se poate“, adica daca beneficiile de imagine si cele financiare vor fi importante, atunci se va constitui intr-un precedent ce va obliga la un anumit standard orice proiect editorial care promoveaza tinerii scriitori.

Initiativele de acest fel se vor inmulti, urmind sa se treaca, poate, dinspre proza si catre poezie. Daca experimentul esueaza, literatura tinerilor romani va ramine inca multa vreme o Cenusareasa pe piata cartii. Oricum, experimentul inca in derulare este – indiferent de rezultat – un bun indicator pentru ce va urma pe piata in privinta tinerilor scriitori, asa ca eu, si ca sociolog, stau cu ochii pe turnesol. Cum semnele sint incurajatoare, ma voi referi in continuare la varianta optimista, cea a reusitei. Asemenea colectii vor aparea si la alte edituri, cu o promovare mult mai buna decit s-a facut pina acum. Editorii se vor convinge ca literatura romana, chiar cea care nu e in manualele scolare, se vinde daca stii cum s-o faci. Unii dintre acesti editori vor incerca s-o traduca in diferite tari europene, s-o „vinda“ si, in anumite cazuri, chiar vor reusi. Se va cistiga un nou segment de public in Romania, al tinerilor, care asteapta o literatura cu o problematica apropiata de a lor, in care sa se regaseasca, „pe gustul lor“, chiar daca ea nu corespunde definitiei literaturii din manuale. (Re)cucerirea publicului inseamna, printre altele, cresterea statutului social al scriitorului. Indiferent daca acesta e tinar sau batrin. Probabil ca se va scrie mai mult si mai altfel. Nu neaparat mai bine. Poate mai atent la public.

3. In ce ma priveste, nu-mi dau seama daca e valabil acest lucru. E prima data cind public literatura la o editura puternica, insa n-as putea spune, cel putin pina acum, ca ecourile sint mai multe decit in cazul Chetei la flegma, carte publicata la o editura obscura care a si disparut intre timp. Poate ca, statistic vorbind, exista o corelatie pozitiva intre prestigiul editurii si vizibilitatea critica, insa, in acest caz, eu fac parte din asa-numitele cazuri negative, izolate. Deocamdata.

4. Programul Poliromului continua, insa nu e singurul care promoveaza literatura romana contemporana noua. Chiar daca alte colectii de la alte edituri nu se bucura de aceeasi promovare, nu cred ca trebuie ignorate. De pilda, pe Sorin Stoica il stiu de la Paralela 45, pe Sandu Vakulovski de la Aula s.a.m.d. E drept ca acest program e mai sigur decit altele si cu un ritm mai alert, ceea ce-i da o greutate mai mare. Dar nici el nu-i axat doar pe roman, publica si volume de proza scurta. Poate ca interpretarea intrebarii e alta: existenta unui loc sigur de publicare ii determina pe tinerii autori sa scrie mai curind roman decit proza scurta? Greu de spus. As tinde, mai curind, sa cred ca editurile profesioniste se orienteaza dupa piata, solicitind/selectind autorii partial dupa cerintele acesteia. E drept ca, de exemplu, acum in Occident se citeste mai bine romanul decit proza scurta, dar nu stiu de ce se intimpla asta. Poate ca si la noi tranzitia catre o societate democratica si o economie de piata va fi insotita de o schimbare a practicilor de lectura in favoarea romanului, dar aceasta schimbare nu sta pur si simplu la latitudinea scriitorului si nici nu se petrece imediat.