OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

1. Va considerati critic, sau cronicar? Care credeti ca este deosebirea dintre ele?
2. Sinteti de parere ca experienta dvs. in domeniu reprezinta un avantaj? Este lipsa de experienta un dezavantaj?
3. Cititi textele altor critici? (Daca nu, de ce? Daca da, cit de mult va influenteaza?)
4. Ce credeti ca presupune o critica de calitate? Cum stiti ca analiza critica pe care ati scris-o este buna?
5. Care e scopul criticii pe care o practicati?
6. Care credeti ca este publicul dvs. tinta? (Aveti in vedere si un alt public?)
7. Care este satisfactia cea mai mare a muncii dvs.?
8. Dar cea mai mare frustrare?
9. Ce influenta credeti ca aveti asupra publicului pentru care scrieti? Ce influenta ar trebui sa aiba criticii asupra publicului?
10. Numiti care este, in opinia dvs., cel mai bun film al primei jumatati a anului 2000, difuzat pe marile ecrane de la noi.


Iulia BLAGA
(Romania libera):

1. Cronicar. Fiecare cred ca se considera ce vrea, in functie de amorul propriu si de sistemul propriu de evaluare. In plan ideal, cronicarul traieste punctual, din graunte de realitate. Criticul face coca, o framinta si o coace. Depinde si de ziarul/revista unde omul lucreaza. Daca vrea cronici (cu pareri si judecati de valoare) sau doar „mondenitati“. Probabil ca redactorul-sef te face critic sau cronicar. De fapt, la UCIN nu exista Asociatia Criticilor si Cronicarilor, ci doar Asociatia Criticilor. Pina la urma, nu exista nici o deosebire. E o problema minora.
2. Categoric, e un avantaj.
3. Bineinteles, cit pot de des. Nu ma influenteaza in nici un fel, dar le citesc dupa ce o scriu pe a mea.
4. Judecati de valoare bine si frumos argumentate. Nu stiu daca si analiza mea critica e buna.
5. Sa-i fac pe oameni sa mearga la fimele care li se potrivesc si sa incerc sa-i scutesc sa arunce banii aiurea.
6. Cititorii Romaniei libere, care sper ca sint deschisi la minte si hotarasc singuri daca ma cred sau nu.
7. Cind uneori cunoscutii imi spun ca asteapta sa citeasca articolul ca sa afle daca merita sa vada un film sau nu. O satisfactie destul de iluzorie, de care incerc sa nu prea tin seama.
8. Cea mai mare frustrare o am, tot uneori, cind ma gindesc ca ocupatia asta e inutila, vanitoasa, frustranta si inhibatoare in plan creativ. De multe ori ma sperie gindul ratarii pe un alt plan.
9. Habar n-am. Cititi raspunsul la intrebarea 5.
10. Nu-i greu – Totul despre mama mea.


Viorica BUCUR
(Timpul liber):

1. a) Prin formatie (absolventa IATC – Sectia filmologie, doctorat in specialitate) sint critic de film (si am practicat, ani buni, aceasta profesiune). Actualmente, insa, „cerintele pietei“ m-au transformat in cronicar de film.
b) Criticul de film este un analist al cinematografului, pe care cauta (sau ar trebui) sa-l comenteze intr-un context mai larg – cultural, estetic, socio-psihologic, tehnologic etc.) Cronicarul consemneaza, de obicei, actualitatea cinematografica (evenimente mondene, premiere cinematografice etc.).
2. In orice profesiune, experienta reprezinta, evident, un avantaj. Pentru un critic de film, din Romania acestor ani, aceasta experienta (cu rigorile ei) poate deveni un handicap.
3. Da. Dar nu este vorba de influentare, ci mai degraba – in cazul colegilor romani, – de verificare a unor „afinitati elective“, iar, in ceea ce priveste presa de specialitate straina, de suplinire a unor „goluri de informare“ (referitoare la actualitatea cinematografica internationala), sau de a intelege modul in care e interpretat si receptat fenomenul cinematografic si in alte parti ale lumii.
4. a) Obiectivitate in aprecieri, subiectivitate si originalitate in construirea discursului, claritate si coerenta in argumentare, cultura si un sistem de valori valid si solid, puterea de a convinge (deci a sti sa comunici eficient), discernamint si – nu in ultimul rind –, „cinste si gramatica“ (vorba lui Caragiale). Sa spuna ceva, nu sa insire „cuvinte goale, ce din coada au sa sune“.
b) Daca imi face placere chiar si mie sa o citesc si, mai ales, daca are feed-back.

5. Informind, sa ofere repere publicului de cinema.
6. a) Publicul cinefil al cotidianului Romania libera, dispus in „timpul liber“ sa „fuga de televizor“, sa cumpere un bilet si sa intre in sala de cinema; adolescenti, tineri, tineri-adulti (15-45 ani).
b) Mi-ar placea sa conving anticinefilii sau maniacii televizorului ca spectacolul cinematografic (cel din sala, nu de pe micul ecran) merita vazut.
7. Cind ceea ce am scris intereseaza si convinge.
8. Faptul ca ceea ce intereseaza si „se vinde“ la ora actuala sint can-can-urile din lumea filmului si nu analiza unui film – si cu atit mai putin aprecierile, comentariile unui critic de film, iar critica de film „intereseaza“ doar atunci cind critica si naste astfel scandal (acest lucru e, insa, valabil doar cind e vorba de filmul romanesc si de „protagonistii“ lui).
9. a) Minima. De fapt, nu imi dau seama exact, deoarece nu am cum verifica influenta scrisului meu.
b) Criticul ar trebui sa formeze, sa orienteze gustul publicului, sa-l transforme intr-un public avizat, care sa stie sa aprecieze spectacolele de calitate, care sa ceara asemenea spectacole cinematografice. Poate asa – cum s-a intimplat si in alte parti – si filmul romanesc ar putea – intr-un viitor, mai mult sau mai putin indepartat – sa existe.
10. Totul despre mama mea (Almodóvar).


Laurentiu BRATAN
(22):

1. Cred ca, dincolo de diferentele de dictionar, in mod curent nu se face o distinctie clara intre cele doua notiuni. Asa ca…
2. Nu neaparat. Ma gindesc c-ar putea sa fie suplinita prin ceva. Nu stiu prin ce, depinde de fiecare in parte. Importante sint o anume cultura cinematografica si puterea de a face o demonstratie.
3. Da, citesc. Ma influenteaza mai mult sau mai putin, in masura in care orice din ceea ce ne inconjoara ne influenteaza.
4,5. Un punct de vedere argumentat. Oricum, e indiscutabil ca obiectivitatea maxima contine un dram de subiectivitate. Iar o analiza critica – mult mai mult de un dram. Reflecta, neindoielnic, gusturile analistului. Daca e buna sau nu? E atit de relativ… In orice caz, tot ce incerc e sa-mi redau punctul de vedere si sa-l argumentez.
6. Cred ca publicul revistei la care scriu – 22 –, adica un public in majoritate intelectual si destul de avizat in ceea ce priveste actualitatea culturala (nu doar cinematografica).
7,8. Nu am nici satisfactii deosebite, nici mari frustrari. Fac de placere ceea ce fac. Atita tot.
9. Nu stiu ce influenta au cronicile mele asupra cititorilor, dar n-as vrea sa fie luate decit ca o invitatie la o dezbatere de idei. Doamne fereste sa fiu considerat un datator de verdicte! Am mai spus-o, totul e foarte relativ, depinde atit de mult de preferinte, iar analizele mele nu reprezinta decit un punct de vedere (pe care, repet, mi-l argumentez) din multele posibile asupra unui subiect dat.
10. Sleepy Hollow.


Mihai CHIRILOV
(Cosmopolitan, Privirea, Observator cultural):

1. De la caz la caz, in functie de profilul si cerintele revistei la care scriu. Oricum, meseria de critic o contine pe cea de cronicar. Pentru mine, critica de film e ca un joc video: cronicar e cel care trece de primele doua nivele. Critic – cel care e inca in picioare dupa urmatoarele 20.
2. Da. Da. Asta nu inseamna insa ca un critic mai putin experimentat e condamnat sa scrie texte mai proaste decit unul extra-experimentat.
3. Da. Aproape tot ce se scrie in presa locala. Plus cele citeva reviste internationale de profil care apar la noi. Plus textele unor critici straini, disponibile via Internet, pentru ca sint nume pe care le urmaresc – in special cele cu ale caror gusturi ma compar. Unele ma enerveaza, drept pentru care ma stimuleaza si incita la polemica, altele ma contrariaza, altele ma lasa pur si simplu rece.
4. Obiectivitate si informatie, nu delir literaturizant. Lizibilitate si, eventual, putin spirit ludic, nu pretentiozitate. Un criteriu: daca-mi face placere s-o scriu, atunci e buna. Stiu insa mai curind daca textele altor critici sint bune sau nu.

5. De a informa si a ghida. De a putea fi citit si de cei pe care, a priori, nu-i intereseaza. Si, nu in ultimul rind, de a combate inertiile de receptare din critica autohtona.
6. Greu de spus, in conditiile in care un critic vizioneaza filmele la proiectiile de presa, neavind contact direct cu publicul din sala de cinema. In principiu (cu alte cuvinte, intr-o tara civilizata, neindobitocita de televizor si de sindromul „priceperii la toate“), ar trebui sa fie publicul mediu, pentru care Hitchcock nu e numele unei specii de zburatoare. E de ajuns sa vezi insa un film prost ca Notting Hill in sala de cinema, in mijlocul unei multimi in delir, pentru a avea convingerea ca nu mai e aproape nimic de facut. Astept un profil al publicului de cinema. Poate ca atunci o sa stiu si eu cui ma (sau ar trebui sa ma) adresez. Pina atunci scriu pentru publicul tinta al revistelor Cosmopolitan, Privirea si Observator cultural (mai precis, pentru acel procent din el interesat de lumea filmului).

7. Cei cinci ani de ProCinema. Chiar daca numai o cincime din ei ar fi critica si restul cronicareala. Sa regasesti una dintre sintagmele prin care ai definit un film in cronica unui critic strain. Sa descoperi un cineast, sa scrii despre el, pentru ca doi ani mai tirziu, sa fie unul dintre cei mai in voga. Ca verdictul pe care l-ai dat unui film se dovedeste valabil peste citeva luni, cind filmul e ingropat in premii (a fost cazul cu La vie revée des anges, acum doi ani, la Cannes). Ca cineva s-a dus la un film impins de la spate de cronica mea. Mai mult, ca, dupa vizionare, e de aceeasi parere cu mine.
8. Ca un film pe care l-am sustinut cit am putut s-a dovedit a fi un esec de public. Ca nu locuiesc in Franta sau oriunde in alta parte, unde filmul e o institutie respectabila. Ca nu mai exista ProCinema-ul. Sa scrii despre filme si autori condamnati sa ramina necunoscuti publicului autohton…
9. Care public, repet? Poate asupra celor 10-15 despre care stiu cu siguranta ca ma citesc: din cind in cind se duc sau nu la un film in functie de opinia mea. De-aici si pina la influenta pe care o are un critic cum e Janet Maslin de la New York Times (de pilda, Le Temps retrouvé al lui Raul Ruiz nu a mai fost distribuit in America din cauza criticii defavorabile), mai e cale lunga. Dar nici acesta nu e idealul meu de influenta. Ar trebui poate gasita o cale de mijloc. Nu trebuie sa le spui oamenilor sa nu se duca la film, ci de ce acesta nu le va placea.
10. Man on the Moon/ Omul din luna.


Cristina CORCIOVESCU
(Bucarest Matin):

1. Tinind cont de realitatea romaneasca (interesul redus al presei scrise si orale pentru critica de film, spatiul extrem de redus care i se acorda, mentalitatea „spectatorul nu poate fi atras in sala de cinema daca i se spune ca filmul e prost“ etc.), disjunctia critic-cronicar apare neadecvata. Criticul roman de film face in principal cronica, iar cronica presupune obligatoriu un act critic. Poate mai corect ar fi sa ne referim la diferenta intre critic/cronicar si comentator de cinema, in aceasta ultima categorie integrindu-se toti cei care publica informatii, note, subiecte, mondenitati cinematografice. Acestea fiind zise, ma consider critic/cronicar.
2. Avantaj pentru ce? Pentru cine? Pentru a-ti exercita sustinut profesia in presa scrisa si orala – un dezavantaj. Pentru a te misca usor in domeniu – un avantaj. Pentru a te plia pe gustul/interesul comanditarului – un dezavantaj. Pentru a aspira la statutul de profesionist – un avantaj s.a.m.d.
3. De cite ori am ocazia, fara a le cauta cu obstinare.
4. Critica e un act subiectiv facut de o persoana care incearca sa obiectiveze. Nu exista cintar sau unitate de masura absoluta pentru a o evalua. O critica de calitate presupune in primul rind profesionalism, atit la nivelul continutului, cit si al formei.
5. Trezirea curiozitatii spectatorului, incitarea lui pentru a merge la cinema, pentru a considera filmul un produs cultural care trebuie consumat cu rabdare de la un capat la altul, nu intre doua zappinguri de telecomanda; directionarea privirii spectatorului spre lucrurile care merita cu adevarat vazute; ajutarea lui spre a deslusi unele semnificatii mai putin evidente.
6. Prin forta imprejurarilor, cel care mai crede inca in filmul de cinema si nu numai in subprodusele TV.
7. Sa o practic.
8. Sa nu o pot practica.
9. Mult mai mica decit mi-as dori. Importanta fara insa a-l sufoca.
10. In Romania: Totul despre mama mea de Pedro Almodóvar.


Irina COROIU
(Cine-Semnal):

1. Notiunea de CRONICAR presupune un exercitiu ritmic de analiza, mai putin de sinteza.
Notiunea de CRITIC inglobeaza – la modul ideal – o practica nuantata si profunda in aprecierea fenomenului.
Imi place sa fiu „cronicar“.
Aspir la statutul de „critic“.
2. Pentru tinerii talentati lipsa de experienta nu s-a dovedit a fi un prea mare dezavantaj.
Pentru mine experienta este un mare avantaj. Dupa ani de munca pasionata (si pasionala!) in redactia revistei Cinema/Noul Cinema, incerc sa institui la Cinemateca romana formula „critica de film live“.
3. Da. Fiindca ma incita.
4. Calitatea actului critic consta in argumentarea profesionista a opiniilor enuntate. Ceea ce implica si un permanent autocontrol. De unde si bruma certitudinilor...
5. Practicind un tip de critica pe cit posibil „creatoare“ si nu „demolatoare“, scopul meu este acela de mediere competenta intre cienast si cinefil. Cu ambitia secreta de a produce revelatii si unuia si celuilalt!
6. Publicul asa-zis „avizat“ – cel interesat, cel dornic sa fie format si informat. Cel caruia imi doresc sa pot sa-i rafinez gusturile...
7. Increderea ghicita la creatori, colegi, abonati ai Cinematecii...
8. Penuria de filme autohtone si absenta revistelor de specialitate.
9. Benefica! Sper si consider...
10. The End of the Affair/Sfirsitul aventurii, regia Neil Jordan.


Magda MIHAILESCU
(Adevarul):

1. Ma consider critic. Mai ales cind scriu cronici.
2. Da si nu. La cea de-a doua parte a intrebarii raspund fara sa ezit: lipsa de experienta – in profesiunea noastra – este, astazi, un lung prilej de fericire.
3. Da. Unii dintre cei care ma citesc isi pot da seama, cred, cit de mult m-a influentat Serge Daney.
4. O buna plasare in spatiul cultural al filmului.
5. Sa aminteasca, printre altele, ca cinematograful s-a nascut acum mai bine de un secol.
6. Cei care se mai duc din cind in cind la Cinemateca, stiind bine ca acolo scaunele nu au suporturi pentru paharul de Coca-Cola.
7. Norocul de a-i fi vazut, pe platouri, pe Fellini si pe Visconti si de a fi trait un timp in lumea lui Truffaut, asa cum s-a pastrat ea la „Carrosse“, dupa plecarea lui.
8. Ma descurc prost cu chestionarele de tot felul.
9. Banuiesc ca uneori ii dau de gindit. Ceea ce spuneam mai inainte, daca nu cumva este o iluzie.
10. Sleepy Hollow al lui Tim Burton.


Calin STANCULESCU
(Romania libera):

1. Nici una, nici alta. Sint doar un cinefil avizat. Criticul incearca sa impuna un punct de vedere subiectiv, cronicarul trebuie sa informeze.
2. Desigur. Dar experienta nu inseamna doar vizionari, teorie, istorie a spectacolului etc. Lipsa experientei nu e dezavantaj, ci handicap, uneori imposibil de eludat.
3. Da. Depinde de nume. Nu ma influenteaza.
4. O abordare neconventionala, un stil apropiat eseului, o buna informatie asupra obiectului analizei. Daca rezista la re-citire e buna.
5. Formare si informare.
6. Publicul avizat. Nu.
7. Confirmarea optiunilor subiective.
8. Lipsa de cultura usor detectabila in alte texte citite.
9. Pentru a avea influenta, critica (criticii) de film trebuie sa dispuna de un sistem, retea de afirmare (inclusiv scoli, facultati etc.). Instrumentele lipsesc pentru o critica de formare a publicului.
10. American Beauty + un documentar despre Ordinul Templierilor.


Alex. Leo SERBAN
(Dilema, Libertatea, Exces, Observator cultural):

1. Si, si – de la caz la caz. Un critic poate fi si cronicar – niciodata invers.
2. Orice experienta e un avantaj, orice lipsa a ei – un dezavantaj. Mai putin la noi; sintem o tara paradoxala.
3. Intotdeauna. (Nu ale tuturor, fireste!) Uneori, ma incita sa polemizez; alteori, sa scriu mai bine. Sint un stimulent, oricum.
4. Presupune onestitate, in primul, al doilea si cel din urma rind. A nu face jocul conformismelor – fie ca vin dinspre breasla, fie dinspre public. Cind stiu ca n-am facut nici un compromis cu impresiile mele de simplu spectator, inseamna ca „analiza critica“ e buna.
5. Sa deslusesc. Sa comprim. Sa exprim. O forma de aforism.
6. Publicul mediu informat. Cum scriu insa la mai multe publicatii, am mai multe „tinte“; primul amintit ramine de baza, dar el poate coexista cu un public ceva mai elitar, cu cinefilii „puri &duri“, in a caror receptivitate eu cred.
7. Sa mi se spuna ca un (o) Cutare a fost la filmul Cutare la recomandarea mea si i-a placut.
8. Sa scrii cu toate degetele ca un film e cosmic de prost si el sa devina blockbuster-ul anului...
9. Totul e relativ. Exista o „influenta“, care e insa punctuala. Nu-mi fac iluzii ca as avea un public pe care sa-l manipulez cum vreau. Nici n-ar fi sanatos. E mai mult un joc de seductie: uneori „tine“, alteori nu. Nu cred ca lucrurile trebuie luate prea in serios (unii le iau in tragic!). Si nu, nu cred ca niste critici ar trebui sa functioneze prin diktat... E totusi o disciplina umanista.
10. Sleepy Hollow/Legenda calaretului fara cap de Tim Burton.


Ioana URICARU
(Ziarul de duminica):
Voilà de vezi:

1. Diferenta dintre un cronicar si un critic de cinema este aceeasi cu diferenta dintre un jurnalist si un analist politic. Aceeasi persoana poate fi intr-o pozitie sau in cealalta, depinde de caz. E greu sa faci analiza critica la un film cu Van Damme.
2. Faptul ca stiu din proprie experienta cum se scrie un scenariu si cum se face un film ma ajuta sa inteleg mai bine intentiile cineastilor, dar si sa le observ cu mai multa atentie scaparile.
3. Inca din copilarie e una dintre activitatile mele preferate (dupa vizionarea de filme, fireste). Principalul efect asupra mea este ca imi stirnesc interesul pentru unele filme pe care altfel poate nu m-as fi mobilizat sa le vad.
4. Onestitatea efortului de a percepe valoarea. Nu stiu cum sint textele mele, stiu doar ca ma straduiesc cit pot in acest efort.
5. Pe cei care inca n-au vazut filmul, sa-i trimit la cinema sau sa-i avertizez la ce sa se astepte. Pentru cei care l-au vazut, sa-i ajut sa se lamureasca de ce le-a produs o anumita impresie (pozitiva sau negativa).
6. Oamenii pentru care e important sa vada cel putin un film (bun) pe saptamina.
7. Sa-mi spuna cineva: „Ti-am citit articolul, m-am dus sa vad filmul, ai avut dreptate cu asta si asta, dar cred ca te inseli in rest“.
8. Ca nu se prea intimpla cele descrise la punctul 7.
9. Vezi 5. Nu am nici un fel de feed-back, deci nu stiu daca am vreo influenta asupra cuiva. Ideal ar fi ca orice spectator sa fie capabil sa stabileasca un echilibru dinamic intre propriile opinii si emotii si cele ale criticilor.
10. American Beauty (dintre cele care au rulat anul acesta in Romania).


Eugenia VODA
(Romania literara):
Cit mai concis?

1. Si, si. Nici una.
2. Nu. Nu.
3. Uneori. Depinde.
4. Talent. Cine stie?
5. Nu are scop.
6. Resping ideea de public tinta.
7. Nici una.
8. Nici una.
9. Desertaciune, numele tau e critica de film!
10. Almodóvar, Totul despre mama mea.