OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Numele lui Dan Bota nu a rămas necunoscut iubitorilor de artă, dar întîlnirea cu opera sa este întotdeauna surprinzătoare. Cu ani de experienţă în domeniul plasticii, el atinge, în ultimele lucrări, performanţe la care aspira încă de la început – pictură de anvergură, condiţionată nu de motivul abordat, ci de viziunea avută asupra lui. Pentru vizitatorii Galeriei „Veroniki Art“, expoziţia lui Dan Bota este un eveniment. El a reuşit să regîndească în termenii vizualităţii contemporane a limbajului o experienţă pornită din tradiţia picturalităţii. Construcţia, culoarea, raporturile de lumină, studiul atent al lumii din preajmă au făcut ca, pe parcursul anilor, toate acestea să devină mijloacele prin care pictorul punea în valoare o gîndire plastică proprie, o viziune prin care el „ataca“ îndrăzneţ condiţia minoră, intimistă a unor motive atît de des întîlnite în istoria picturalităţii, dintr-o perspectivă în care recunoaştem lecţia indusă de modernitatea ultimului secol

O analiză a creaţiei lui Dan Bota nu este uşor de făcut. Chiar dacă demersul pictorului este cît se poate de limpede, nu este suficient, dacă punem în evidenţă performanţele sale legate de cunoaşterea şi de asimilarea limbajului. Rigoarea compoziţională şi înţelegerea materialităţii picturale sînt cei doi termeni pe care el mizează. Dar sintagma care ar traduce mai direct acest efort sistematic, apropiindu-ne mai mult de semnificaţia plasticii sale din ultimii ani, ar fi aceea de „structuri picturale“, de energii imaginare pe care privitorul le descoperă, de tensiuni ce induc o altă perspectivă de înţelegere asupra lumii înconjurătoare decît cea născută doar dintr-o trăire emoţională.

Locul lui Dan Bota în pictura românească este cîştigat cu siguranţă. Situarea lui într-o bună tradiţie a picturalităţii de la începutul secolului al XX-lea, învăţînd atît din lecţia lui Cézanne, dar iubindu-l concomitent şi pe Matisse, el a ştiut a exploata un discurs pictural complex, a avut capacitatea de a înţelege anvergura unui limbaj ce poate trăi prin propriile resurse. Scoaterea din scară, freamătul vital al materialităţii picturale, orizontul afectiv, vocaţia monumentalului sînt cîteva dintre elementele pe care Dan Bota le-a exploatat pe parcursul anilor, ajungînd la o dezinvoltură de invidiat, dar din care controlul nu lipseşte, iar gestul urmează un traseu fără constrîngeri. Inteligenţa şi sensibilitatea, fervoarea, pasiunea cu care trăieşte în atelierul minuscul această aventură a recuperării universului convenţional, ce capătă o expresie fabuloasă, devenind misterios şi incitant, se văd în multe dintre lucrările sale. Dan Bota şi-a trăit destinul artistic într-o relativă izolare, care, trebuie să spunem acum, după atîţia ani, i-a fost benefică. De formaţie arhitect, el nu s-a simţit legat de tradiţia unei şcoli, nu a făcut parte din grupări artistice, a participat la viaţa artistică, a avut prieteni în lumea plasticii, dar a privit şi a analizat cu detaşare ceea ce se întîmpla în jur. Personalitatea sa artistică s-a construit prin contactul cu o bună cultură plastică, printr-o selecţie făcută în spiritul formaţiei sale de arhitect, acolo unde spaţiul şi logica constructivă sînt elemente de bază, dar ceea ce ne face să vorbim astăzi despre pictura lui Dan Bota sînt calităţile de colorist pe care el le-a demonstrat de-a lungul anilor. Performanţa sa ţine de acordul pus între „raţiune“ şi „sensibilitate“, prin care transformă motive banale în repere vizuale.