OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Jean-Jacques Wunenburger
Imaginariile politicului
Traducere de Ionel Buse si Laurentiu Ciontescu-Samfireag, editie ingrijita de Ionel Buse, Editura Paideia, Colectia „Studii si eseuri – filozofie“, Bucuresti, 2005, 126 p.

Nu sint multi filozofii care ajung, in demersul lor, la frontierele rationalitatii, acolo unde aceasta se intilneste cu un spatiu mai greu de ordonat, imaginarul.
Jean-Jacques Wunenburger este printre cei defintiv convinsi ca oamenii gindesc si in imagini, daca nu in primul rind in imagini.

Nu doar cuvintele, ratiunea exprima cunoasterea profunda a lumii. Stie, asa cum insusi marturiseste, ca „realul se lasa, desigur, imblinzit, supus regulilor reprezentarii, dar oricare ar fi gradul de acuitate si patrundere a intelegerii acestuia, gindirea se blocheaza permanent in fata unui excedent, a unui rest, care o descumpaneste. s…t inadecvarea primitiva a cuvintelor face sa devina fragila si aproximativa orice tentativa de a-i reproduce ordinea, de a-i trasa reliefurile si a-i traduce miscarile“ (Ratiunea contradictorie).
Filozoful considera ca tipul de rationalitate identitara, care decupeaza realitatea dupa modelul Unu sau dupa cel dual, reduce tocmai complexitatea lumii, „disciplineaza diferenta“. Sistemele moniste sau dualiste, considera Wunenburger, cuprind toate ecuatiile fie sub semnul lui Aceluiasi, fie sub semnul lui Altul, neglijind astfel jocul dintre Acelasi-Altul, alternanta, complexitatea. Fie se uniformizeaza, sub semnul Unului, catre omogenizare, fie se radicalizeaza diferentele, ceea ce sporeste efectul de eterogenitate. De aceea, sint necesare alte valorizari: „spatiul medierilor“, apelul la a treia dimensiune, mecanismele intermediarului. Demonstratia lui Jean-Jacques Wunenburger sutine ca gindirea europeana are resursele pentru constituirea unei „ratiuni alternative“. Dupa ce rezuma istoria „Diadei“ Identitate/Alteritate, filozoful de la Lyon prezinta un alt model de decupare a realului, si anume reprezentarea ternara, bazata pe logica tertului inclus: „Doar in triada pot coexista legaturi si respingeri evoluind conform unor echilibre si dezechilibre alternative.

Ea permite gindirea raporturilor lui Acelasi si Altul, al asemanarii si al diferentei dupa o energetica ce o privilegiaza in procesul de intelegere a oricarui fenomen dinamic, evolutiv“. Distinctia pe care o face, pornind de la filozofi ca Bachelard si Gilbert Durand, intre dualitate si „dualitudine“ sprijina ideea unei noi variante de reprezentare a lumii, diferita de cea traditionala, de provenienta aristotelica. Modelul acestei „dualitudini contradictoriale“ il regaseste Wunenburger in gindirea lui Stéphane Lupasco, pe care l-a cunoscut si l-a frecventat la Paris: „Stimulat de cercetarile asupra unei logici ternare, ale lui Lukasiewicz, Lupasco enunta, inca din 1935, o logica trialectica largita, inglobind practicile rationale ale diferitelor stiinte (matematica, fizica, biologie, psihologie). Sub acest unghi, enunturile mentale ca si fenomenele materiale pot fi gindite pe modelul unui eveniment energetic s…t. Orice eveniment, psihic sau fizic, poate fi inteles, asadar, ca un moment intr-un sistem antagonist, ca rezultanta a unui echilibru instabil de stari energetice contrarii“. Autorul pledeaza pentru coordonarea, finalmente, dintre „gindirea identitara“ si „gindirea conflictuala“, aceasta din urma sintagma fiind mult mai nimerita, cred, chiar asa, la nivel superficial, pentru „extinderea domeniului de lupta“, cum ar spune Michel Houellebecq, in lumea in care traim.

in Imaginariile politicului, Jean-Jacques Wunenburger aplica teoria non-rationalitatii la sfera mai larga a politicului. intrebarea de la care porneste autorul este cheia de bolta a intregii sale constructii filozofice: „...nu cumva o parte a imaginarului n-ar fi cel mai bun sustinator al rationalitatii, si, in acelasi timp, un zid de aparare impotriva pervertirii gindirii“. Scriind despre „inventarea cetatii“, aduce in prim-plan miturile fondatoare, functia regala, „simbolicile intemeierii“, „sacralitatea justitiarului“, cu alte cuvinte, „fictiunea puterii“ – in sensul de esafodaj care sprijina, de la nivelul imaginarului, formele social-istorice ale mecanismelor puterii. Dezvaluirea miturilor si a „fictiunilor“ puterii nu trimite, insa, in acceptia filozofului, numai la categorii precum manipulare a indivizilor, imaginar colectiv, naivitate, intentie de mistificare etc.

Originalitatea si profunda intelegere a fenomenelor imaginarului provin in primul rind din aceasta noua valorizare a miturilor, simbolurilor, reprezentarilor care alcatuiesc „mintea“ fiecaruia dintre noi. Institutia politica, sustine Wunenburger, „are nevoie sa se doteze cu un adevar, si mai ales cu o putere de impunere, pe care oamenii au crezut ca o gasesc in imaginar“. Cu alte cuvinte, suprarationalitatea este cea care legitimeaza cu adevarat institutia puterii. in acest context, importanta imaginarului religios este fundamentala, pentru ca, afirma autorul, „istoria dovedeste ca pierderea sau declinul imaginarului religios fie antreneaza crize cronice in sfera politicului, fie, iar aceasta este ipoteza cea mai derutanta, determina resurgente ale imaginarului sau ale imaginariilor de substitutie“.
„Romanul poporului“, asa cum se intituleaza, de altfel, capitolul 2, este construit pe doua mituri fondatoare: „mitul pamintului“ si „memoria strabunilor“. Spatiul delimitat politic isi are sursele si isi reface permanent forta intr-o „memorie genealogica“.

in alta ordine de idei, functionarea propriu-zisa a cimpului politic presupune alte transformari si chipuri ale interactiunii dintre Stat si popor: jocul aparentelor, pe care il face orice suveran, si, mai ales in lumea contemporana, strategiile de imagine. Preluind celebrul exemplu al lui Machiavelli, Principele, autorul observa ca supunerea nu vine atit din puterea celui care domina, cit din imaginarul celor dominati; tocmai de aceea, jocul aparentelor si impunerea puterii prin mijloace relativ mici sint esentiale pentru mentinerea cit mai indelungata a acesteia.
Apoi, pentru ca functionarea sa fie cit mai buna, este nevoie de o „fabula a istoriei“, care cuprinde trei mituri cardinale si, intr-un anume fel, complementare: „nostalgia originii“, „progresul providential“ si „mesagerii Apocalipsei“. Orice moment revolutionar presupune mitul salvarii, implica gindirea milenarista. Exemplul pe care il citeaza Wunenburger, pentru intoarcerea de tip milenarist la gnozele dualiste, este ideologia siita din Iran, care vede in America imaginea „marelui Satan“. Trebuie sa spunem, pe de alta parte, ca, dupa 11 septembrie, reprezentarile americane ale fundamentalismului islamic sint construie pe aceeasi grila, iar deviza presedintelui Bush este „God save America!“ (de Satana-islam, se subintelege).

in terminologia lui Jean-Jacques Wunenburger, este vorba despre faptul ca „milenarismul introduce in istoria mentalitatilor politice un nucleu iudeo-motor de diabolism ce dovedeste dorinta de excludere a alteritatii. Celalalt nu mai catalizeaza o diferenta, ci cristalizeaza Diferenta absoluta, aceea care reactiveaza un ansamblu de procese de respingere, de aparare si de agresiune“.
Toate „derivele patologice“ ale imaginarului, a caror sursa consta in inadecvare fie in sensul unei suprainterpretari a simbolurilor, imaginilor, fie, din contra, intr-o „hipotrofie“ a acestora, nu explica vreo culoare pozitiva sau negativa a imaginarului. Acesta se prezinta ca fundamental neutru, dar, in acelasi timp, un material „plastic si, pe drept cuvint, ambivalent, din care se poate valorifica ce e mai bun, dar si ce e mai rau“. Este, altfel spus, viata insasi, care pulseaza dincolo de codurile, adesea prea rigide, ale rationalitatii.