Ray Loriga (n. 1967) e, cu siguranţă,
unul dintre cei mai exotici autori europeni contemporani, avînd
o prezenţă fizică ce-l apropie mai degrabă de un star rock şi
producînd o literatură luxuriantă şi ca stil, şi ca formulă
narativă. Şi, pînă la un punct, apartenenţa lui la infama
Generaţie X pare firească. Însă ceea ce-l desparte pe
autorul spaniol de producţiile literare ale lui Irvine Welsh sau de
cele ale lui Chuck Palahniuk este abordarea temelor într-o notă
psihologică diferită. Revolta lui Loriga şi asperităţile
mesajelor lui par să vină dintr-o rădăcină mai degrabă
romantică, dar adusă la zi, filtrată semnificativ prin ceea ce
s-ar putea numi spiritul rock. Cinismul ultimelor producţii literare
de peste Canal sau Ocean (acel mesaj-şoc a cărui intenţie se
citeşte pe dos) nu se regăseşte în literatura autorului
spaniol decît ca element de coloratură sau ca reflex al unui
anumit timp cu care se întîmplă să fie contemporan.
Ceea ce-l motivează pe Ray Loriga nu e componenta moralizatoare, fie
ea ascunsă cu multă măiestrie sub diverse procedee literare, ci
mai degrabă voluptatea împărtăşirii sau, în orice
caz, voluptatea de a povesti cu mijloace originale, forţînd
tradiţiile şi ajungînd la frontiera dintre genuri. Însă
chiar şi aşa, lipsit de scrupul epic, fragmentar şi cu o mare
predispoziţie pentru crearea unor tensiuni estetice comune mai
degrabă poeziei, Ray Loriga nu trădează povestea.
Nu e de mirare că Eroi (1993), roman
care confirmă talentul dovedit cu un an mai devreme, la debutul cu
Lo pejor de todo, a stîrnit entuziasm în mediile criticii
literare şi, deopotrivă, în rîndul publicului cititor.
Premisa romanului de mici dimensiuni e clasică şi îl
înfrăţeşte pe protagonistul nenumit cu Holden Caulfield,
personajul-cult al lui Salinger. E acelaşi registru psihologic, dar
într-o lume în care eroii zilei sînt vedetele rock,
iar drogurile şi abuzurile alcoolice sînt debuşeuri
teribiliste pentru adolescentul a cărui dorinţă de a deveni
responsabil, într-o lume pe care o vede fără strălucire, e
aproape de nivelul de îngheţ. Eroi este un De veghe în
lanul de secară adus la zi şi scris cu mijloacele poeziei. Este
romanul eternelor revolte şi deraieri adolescentine, dar într-o
eră în care, deşi straturile de adîncime rămîn
neschimbate, elementele de suprafaţă oferă alte capcane şi
tentaţii. Măsurile pe care Loriga le foloseşte cu premeditare
sînt fine, ironia nu-şi pierde decît rareori supleţea
şi, dacă există durităţi, acestea sînt mai degrabă
conjuncturale – din spirit de autenticitate, retorica personajelor
dă în naturalism – şi conţin o doză de comic firesc, care
garantează succesul acestui roman.
Formarea şi debutul lui Ray Loriga se
leagă de La Movida, mişcare artistică madrilenă născută în
ultimii ani ai dictaturii lui Franco, în jurul lui Alberto
García-Alix. Din grupare mai face parte şi Pedro Almodóvar,
de care Loriga rămîne apropiat – cei doi au o serie de
proiecte comune şi, printre altele, scriu împreună scenariul
la Carne trémula. Ray Loriga este, de asemenea, şi cineast,
el regizînd două producţii cinematografice – ambele, după
scenarii proprii. Filmul său din 2007, Teresa, el cuerpo de Cristo,
care tratează cu o mare doză de provocare biografia Sfintei Teresa
(de Ávila), a stîrnit multă nelinişte în
rîndurile clerului catolic din Spania.
Ray Loriga, despre dragoste
„Dragostea nu este un ghid de
convieţuire.“
„Mă fascinează ideea de iubire, nu
detaliile casnice ale convieţuirii.“
„Întotdeauna trebuie să ai
dragoste prin preajmă. Fără ea, lumea e destul de vulgară şi
foarte puţin interesantă. Lucrurile au mai mult haz cînd e
vorba de amor. Chiar e ceva vital, realmente necesar ca să poţi
trăi.“
„Dragostea faţă de copii (n.r. –
scriitorul are doi copii, Willem şi Kay, din relaţia cu cîntăreaţa
Christina Rosenvinge) n-are nici o legătură cu cealaltă dragoste.
Cînd devii părinte, îţi dai seama că poate exista ceva
care îţi trezeşte dragoste prin simplul fapt că există.
Copiii nu trebuie să facă nimic în plus; nu e nevoie decît
ca ei să existe. Poate că aşa ar trebui să arate şi dragostea
romantică.“
„Mă atrage, mă fascinează ideea de
dragoste, şi nu felul în care împărţim camerele într-o
casă, cum avem grijă de copii, detalii de acest fel, care apar în
orice convieţuire.“
„Există un milion de explicaţii
neurologice în legătură cu ceea ce se întîmplă
în creierul nostru cînd ne îndrăgostim, în
legătură cu motivul pentru care facem un lucru sau altul, însă
de ce ne îndrăgostim continuă să fie un mister. Doar că, în
acest sens, pe mine mă interesează mai mult ce crede literatura
decît ce povesteşte ştiinţa.“
Fragmente din interviul acordat
de Ray Loriga revistei Elle,
ediţia în limba spaniolă,
octombrie 2008
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters