OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ofensiva trupelor terestre israeliene şi intervenţia în forţă împotriva militanţilor grupării teroriste palestiniene Hamas din Fîşia Gaza era previzibilă. După preluarea puterii şi a administrării în Gaza, scăpată de sub controlul moderatului Mahmoud Abbas, liderul de iure şi mai puţin de facto al Autorităţii Palestiniene, Hamasul a dus o politică agresivă faţă de Israel. Susţinut de Siria şi de Iran, aprovizionat cu armament şi, mai rău, cu o intransigenţă politică ce nu lăsa loc pentru nici un spaţiu de manevră. Ce negocieri să porţi cu o organizaţie care doreşte desfiinţarea Israelului? Şi atunci, lucrurile au evoluat în rău în ultimul an. Atacuri peste atacuri, cu victime în rîndul populaţiei civile, au ridicat cota de tensiune. Şi politică, şi militară. Nu mai era loc de avertismente şi de atenţionări repetate, cîtă vreme negocierile privind un armistiţiu respectat unilateral erau deja suspendate. Numeroasele rachete Qassam şi Grad lansate de pe teritoriul locuit de palestinieni au produs nu doar victime, ci şi o vie emoţie în rîndul opiniei publice israeliene. Cît se mai putea aştepta astfel ca tirurile palestiniene şi numerosele atentate cu bombe să nu mai producă victime şi să răspîndească teroare în rîndul locuitorilor israelieni? Era limpede că intervenţia Tsahalului împotriva militanţilor Hamas devenea iminentă, pe fondul creşterii presiunii opiniei publice.

 

Nu mai pomenim de alegeri. Şi inevitabilul s-a produs: aviaţia şi marina militară israeliană au început să bombardeze obiective militare şi sediile extremiştilor palestinieni, ca imediat forţele terestre să pătrundă în Gaza pentru lichidarea surselor de atac cu rachete. „No alternative“ – a declarat, pe bună dreptate, premierul israelian. Obiectivul primordial al desfăşurării de forţe este oprirea atacurilor cu rachete. Acţiunile sînt în curs, televiziunile de pretutindeni transmit non-stop informaţii legate de derularea evenimentelor. Chiar dacă prezenţa reporterilor în zona de conflict este interzisă de către autorităţile militare israeliene. Vedem ce se întîmplă de la o oră la alta. Sînt evenimente grave, care privesc comunitatea internaţională, şi nu doar pe actorii zonali. Implicaţiile pot avea consecinţe grave. Comisia Europeană a reacţionat nuanţat şi divers, ca şi Franţa, Rusia sau Consiliul de Securitate al ONU. Fără mari rezultate. Cîteva vizite de rang înalt, în cap cu preşedintele Franţei şi în picioare cu trimişi ai Kremlinului, vor să redimensioneze situaţia militară, politică şi, din ce în ce mai gravă, pe aceea umanitară. Evitarea unei catastrofe este primordială. Cum s-a ajuns aici? În repetate rînduri, liderii politici şi militari ai Israelului au declarat că războiul este îndreptat împotriva extremiştilor Hamas, şi nu împotriva palestinienilor. Din nefericire, luptele nu se dau în cîmp deschis, ci în zone locuite, extrem de populate. Iar lichidarea unui focar de rezistenţă armată atrage după sine numeroase victime din rîndul civililor. În acest moment, dincolo de declaraţiile pacifiste ale unor lideri politici, armele sînt cele care dau tonul.

 

Aici vine partea cea mai grea în rezolvarea situaţiei – ce se va întîmpla cu palestinienii din Gaza şi din Cisiordania după încheierea operaţiunilor militare. Ce soluţii viabile pe termen mediu şi lung se pot găsi pentru a nu se mai ajunge la situaţii conflictuale, dezastruoase pentru ambele părţi? Ura nu naşte decît ură, iar forţa nu poate rezolva o situaţie decît pe moment. Recunoaşterea de către palestinieni a dreptului la existenţă a statului Israel, aşa cum au procedat egiptenii, ar fi un prim pas pentru găsirea unor soluţii viabile pe termen lung. Terorismul şi extremismul islamist vor fi obligate să cedeze locul raţiunii, astfel ca o negociată şi respectată „coexistenţă paşnică“ să-şi facă loc în Orientul Mijlociu. Sigur că nu este simplu. Sigur că potenţialul de ură reciprocă este imens. Sigur că fiecare parte ar dori victoria, dar dacă aşa ceva nu este posibil, ce se poate face pentru evitarea unor conflicte grave?

 

Statele Unite au reacţionat doar prin vocile preşedintelui Bush, a mult antipatizatului Dick Cheney şi a Condolleezzei Rice, evident, în favoarea Israelului. Echipa viitoarei administraţii a lui Barack Obama a evitat să exprime un punct de vedere, sub explicaţia, corectă altminteri, „Avem un singur Preşedinte!“. Vom vedea ce se va întîmpla cînd noul preşedinte îşi va prelua mandatul la Casa Albă, iar Hillary Clinton va descinde la Departamentul de Stat. Susţinerea fără rezerve a Israelului de către Statele Unite ar putea continua. Chiar dacă s-ar face presiuni pentru evitarea amplificării conflictului, prin intervenţia armată în sudul Libanului sau prin declanşarea unui „atac preventiv“ asupra Iranului. Cu consecinţe grave în plan internaţional. De altfel, vicepreşedintele american Dick Cheney a declarat, la Washington, că atacul israelian în Gaza nu a survenit vreunei aprobări sau consultări cu Statele Unite, ci a fost o decizie unilaterală a liderilor politici şi militari de la Ierusalim.