Războiul împotriva războaielor

From the night of loneliness to the history in the dark: Tara (von Neudorf)

Autor: Valentina IANCU | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Pe un ton nonformal, subiectiv şi ironic, Michel Houellebecq a împărţit artiştii contemporani în două categorii: „revoluţionarii şi decoratorii“. Judecînd în aceşti termeni superficiali şi cu tendinţe minimalizatoare, Tara (von Neudorf) se înscrie în rîndul revoluţionarilor care îşi subordonează creaţia mesajului militant, provocator şi, totodată, pacifist.

Acuzat de violenţă şi duritate, artistul nu se scuză, nu se justifică şi nu dă înapoi de la drumul pe care a pornit. Scopul declarat este de-a lupta cu o singură armă – arta – împotriva crimelor făcute împotriva umanităţii. Reperele şi laitmotivele creaţiei sale sînt cîteva iconuri ale societăţii contemporane sufocate de violenţă, dezumanizate de ură, crime, atentate, războaie. Militează ghidat de valori prea înalte, cu arme nesigure, pentru o cauză din start pierdută. Defectul creatorului vine din sentimentul anxietăţii în faţa dezumanizării pe care omenirea o suferă cu fiecare crimă în parte. Avantajul acestui defect pătimaş este construcţia unei lumi profund personale, inteligibile universal. Anul trecut, curatorul Gabor Gulyas integra lucrările lui Tara (von Neudorf) în foarte ampla selecţie tematică „Messiahs“, expoziţie unde au fost incluşi cei mai importanţi artişti moderni şi contemporani.

Apreciat sau criticat, despre Tara (von Neudorf) se poate afirma un singur lucru cu certitudine: nu poate fi ignorat. Reuşeşte să inspire sentimente puternice, adesea contradictorii, publicul şi critica fiind împărţiţi în grupuri care fie îl admiră, fie îl condamnă. Există un dualism formal în discursurile despre artistul sibian, venit probabil din backgroundul cultural românesc, prea mulţi ani lipsit de artişti inspiraţi de realitatea politică şi socială a lumii. Pentru majoritatea, Tara este însă cel mai bun grafician „dat de Şcoala de la Cluj“. Imperativul categoric, artistul caustic care punctează cu umor negru dramele societăţii contemporane. În spiritul deja clasic al ready-made-urilor, Tara recontextualizează hărţi, obiecte găsite, planşe anatomice, adăugînd imaginii preexistente semnificaţii noi prin intermediul desenului. Viziunile de coşmar asupra lumii devin un laitmotiv asumat, pe care Tara îl reia, îl completează şi îl redefineşte constant de la primele lucrări prezente în expoziţia Monstrum humanum rarrisimum din 1997.

Semnificatul este plasat permanent în mijlocul realităţii mondiale, iar semnificantul jonglează cu un bestiar recognoscibil: şobolani, şerpi, şopîrle, porci, arme etc. Tara transcrie în grafică lumea traumatică a războiului nesfîrşit pentru societate prin intermediul unui limbaj universal. Codurile folosite se decriptează singure, în sensul propus de curatorul Diana Dochia în catalogul ultimei expoziţii recent semnate de Tara – A history în the dark –, acela al sistemului rizomatic deleuzian. Din imaginarul încifrat într-un bestiar inspirat de mediul imediat apropiat al artistului, reiese că trăim într-o perioadă postistorică (vezi Fukuyama şi sfîrşitul istoriei), postsocială şi subordonată în totalitate intereselor personale. A history in the dark continuă demersul analitic de senzor al contemporaneităţii decelabil în proiecţiile mentale ale imaginarului deja consacrat. Interesant este că, spre deosebire de Into the night of loneliness şi Finis Mundi în expoziţia A history in the dark apare un moment de relaxare, împăcare: „dreamtime“. Imaginea Engenthal-ului (vezi foto), gazda Festivalului Transilvania Calling în 2009, este o oază de linişte pentru artistul lucid devenit din simplu martor al spectacolului lumii un narator alarmat.

Recomanda articolul prin: