OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

I. 1. No Country for Old Men – spectaculoasa revenire a fratilor Coen la acea foarte speciala si extrem de personala combinatie de film noir à la Blood Simple sau Fargo si de postmodernism suprarealisto-filozofic à la Barton Fink.
2. 4 luni, 3 saptamini si 2 zile – cinema social „cu suflet“ si o declaratie formidabila de dragoste si de respect lipsit de echivoc (din partea lui Cristian Mungiu) pentru femeia romana pre- (si post-) Revolutie decembrista.
3. Auf der anderen Seite – filmul maturizarii lui Fatih Akin si cea mai emotionanta promovare de care ar putea avea parte Turcia.

4. Death Proof – o placere absoluta si deloc vinovata oferita de cel mai dedicat cinefil de pe Croisette (Tarantino a bifat hors concours Cruising-ul lui William Friedkin si Rio Bravo-ul lui Howard Hawks, ambele in copii restaurate).
5. Paranoid Park – un nou experiment marca Gus Van Sant, mai putin schizoid, dar cu mult mai amar si mai pertinent decit ultimele sale ispravi cinematice.
II. Atit 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, cit si California Dreamin’ si-au meritat pe drept titlurile, mai ales in conditiile in care mare parte din concurenta a preferat sa ignore doua coordonate sine qua non pentru cinema – ma refer la scenariu/poveste si la interpretare – in favoarea excesului (nemasurat) de stil... si cam atit.
III. Caracterizarea facuta de Pascale Ferran, sefa juriului „Un Certain Regard“, filmului lui Cristi Nemescu, California Dreamin’: „Este, de departe, cea mai vie si mai libera expresie cinematografica pe care am vazut-o pe parcursul acestor 10 zile“. Si toate comentariile criticii de specialitate, vrajite, la propriu, de Cristi Mungiu si de odiseea fetelor din 4 luni, 3 saptamini si 2 zile...

IV. Asa cum e moda la Cannes, juriul multicultural a reusit sa bifeze si de asta data, la nivel de Palmares, cam o treime din filmele intrate in competitie. Toate bune si frumoase, dar faptul ca cei opt si cu Frears noua i-au ignorat complet pe americani in general si pe fratii Coen in principal nu va fi uitat (sau iertat) prea curind. O omisiune extrem de regretabila si imposibil de justificat.
V. Cu o scadere vizibila a numarului de blockbustere pe cap de participant la festival – singura mostra de glamour hollywoodian veritabil a fost Ocean’s Thirteen – si cu o oferta extrem de variata de filme (documentare, biografii, animatii etc.), dar al caror leit-motiv pare sa fi fost moartea, cu efecte din cele mai neasteptate asupra personajelor cu care a intrat in contact, editia aniversara Cannes 60 a stat sub semnul sobrietatii si al decentei. Ceea ce dorim, de altfel, si editiilor viitoare.