Reacţii de la Frankfurt

17-18 octombrie, la standul României

Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

- Jean MATTERN

Editura Gallimard, Franţa

Noul roman al Gabrielei Adameşteanu va fi publicat la Gallimard, anul viitor, într-o colecţie în care au apărut pînă acum mari scriitori contemporani. Drumul egal al fiecărei zile este cartea solitudinii unei tinere prinse în capcana unei lumi convenţionale. Dimineaţa pierdută e romanul unei mari scriitoare europene, are forţă şi expresivitate. Gabriela Adameşteanu construieşte destine umane la intersecţia istoriei mari cu istoria mică, personală.

- Silvia QUERINI Editura Lumen, Spania

Romanul Gabrielei Adameşteanu Dimineaţa pierdută este prevăzut să apară în colecţia de clasici contemporani, care include cei mai buni autori din lume la ora actuală. Sîntem foarte selectivi, printre criteriile utilizate în alegerea cărţilor cel mai important este răspunsul la întrebarea „în ce mod va schimba această carte viaţa cititorului?“. Am citit Dimineaţa pierdută şi cartea a avut asupra mea acest efect. E un roman puternic, care nu te lasă indiferent.

- Andrew Wylie

Norman Manea spunea că adevărata casă a huliganului este limba sa maternă: „murmurul ei nocturn mă trezeşte adeseori...“. După mai bine de 20 de ani de exil, Polirom l-a readus acasă, într-o superbă colecţie de „Opere complete“. Norman este, fără îndoială, cel mai respectat şi cel mai recunoscut pe plan internaţional dintre scriitorii români şi sîntem onoraţi să ne aflăm astăzi aici pentru a-l sărbători.

Cititorii lui de pretutindeni, care-i citesc cărţile în traducere, sînt izbiţi de rezonanţa universală a memorabilelor sale opere; recunoaştem aici, cum scria cîndva Cynthia Ozick, definiţia „rezistenţei psihologice, ironia salvatoare şi soliditatea morală“. Seria „Norman Manea“ de la Editura Polirom este o întreprindere necesară şi, pe măsură ce se va extinde, atestă valoarea autorului.

- Norman Manea

Vă mulţumesc tuturor, vă sînt foarte recunoscător că vă aflaţi azi aici. O întreagă Conspiraţie Internaţională, s-ar putea spune.

După cum unii dintre dumneavoastră ştiu, presa din România a scris multă vreme despre o conspiraţie internaţională care face eforturi să mă plaseze măcar pe scena universală, dacă nu chiar pe cea cosmică. Avem, într-adevăr, astăzi proba că presa nu e întotdeauna mincinoasă şi mă simt onorat să am alături de mine o atît de dragă coaliţie. Ceea ce aş vrea să subliniez în mod special este participarea, de această dată, a conspiratorilor români, şi să le mulţumesc lui Carmen Muşat, admirabilă prietenă şi critic literar, şi dragului meu editor, Silviu Lupescu, vinovaţi pentru această seară şi pentru întoarcerea mea în România, Ministerului Culturii, care ne-a adus anul acesta la Frankfurt, precum şi tuturor prietenilor români şi străini prezenţi azi aici. Se pare că doar Monsieur Le Clézio lipseşte.

Am fost, desigur, mişcat de cuvintele frumoase care s-au rostit aici şi aş vrea să le mulţumesc vorbitorilor: vechiului meu prieten Michael Kruger, cel care a publicat pentru prima oară un text al meu în Occident, în 1983, în revista sa, Akzente, şi care mi-a rămas de atunci credincios (ceea ce nu se prea întîmplă în ziua de azi). Îi mulţumesc doamnei Beatriz de Moura, minunata mea editoare spaniolă, şi lui Luca Formenton, dragul şi extraordinarul editor italian, şi, desigur, ultimul, dar nu cel din urmă, lui Andrew Wylie care, după cum vedeţi, nu se ocupă doar de autorii de bestsellers. Le sînt recunoscător tuturor editorilor, prezenţi la acest eveniment, scriitorilor, jurnaliştilor, cititorilor care mă onorează cu prezenţa lor aici. Într-un cuvînt, tuturor prietenilor.

Ce pot să vă spun, foarte pe scurt, despre mine? După cum spunea cineva, „e nevoie de multă istorie să scrii puţină literatură“. Am avut parte de multă istorie în viaţa mea, prea multă istorie, aş spune, şi tot ce pot spera e că am reuşit să creez măcar puţină literatură din ea.

După cum ştiţi, sînt un hibrid, un produs mixt al unor premise foarte diferite. M-am născut într-o familie evreiască, m-am format şi m-am deformat în cultura română şi trăiesc, de mai bine de 20 de ani, în capitala Dada a exilaţilor, în marele măr al Americii, cel mai hulit şi cel mai invidiat loc de pe lume. Cum putem judeca opera şi viaţa unui scriitor? William Faulkner spunea că un scriitor ar trebui judecat în funcţie de riscurile pe care şi le-a asumat şi de eşecurile pe care le-a dobîndit. Nu ştiu dacă pot pretinde că mi-am asumat riscuri şi că am avut eşecuri, dar cel puţin m-am străduit: am persistat ani buni într-o profesie nepotrivită, mi-am părăsit ţara şi mi-am luat cu mine limba, aşa cum melcul îşi poartă casa, şi, deşi am abordat în operele mele situaţii socio-politice extreme, m-a preocupat întotdeauna individul şi am refuzat să fac pe procurorul în cazul unor dificile dileme morale.

O viaţă deja lungă, un scurt rezumat.

În încheiere, nu pot decît să repet cuvintele lui Henry James: „facem ceea ce putem, dăruim ceea ce avem, îndoiala e pasiunea noastră şi pasiunea noastră e îndoiala. Restul e nebunia artei“.