OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Rien qu’une ombre inventée
(Nimicul ca umbra inventata)

Lionel Bourg,Cadex Edition

Respect adeseori poezia ca spectacol. E un spectacol care nu s-a mai dat de mult in lume. Bordeaux. Si atunci cind s-a dat = s-a luat. Luarea de catre poezie in posesie a lumii este un fapt ce nu tine doar de spectacol sintactic.
Si acum, cum sa ma explic: poezia imi contine un limbaj prea sarac. Vorba lunga saracia omului. Poezie. Este. Un spectacol difuz in limbaj al faptului de a fi fiind sarac. Poezie = saracie. Obligatorie suferinta ca spectacol credibil. Si este doar o glossa. Mitul suferintei: real ca sintaxa.
Spectacolul limbajului meu nu e cel ce il vorbesc. Limbajul meu nu se adevereste in lume. Saracirea nu tine doar de fapt. Faptul si intregirea lui tin de poezie.
Sa consideram limbajul un spectacol: eul.... nu apartine acestei lumi. Definitia sa lipsita cum ca eul ar fi un craniu care se roteste in jurul propriului sau corp cultural reduce cautarile savante (savair = savoir) la doar epiteme: eu sint tatal.

Deleuze (si altii) care isi pun problema alteritatii nu numai in cadrul nosologic al bolii de acest tip socioepistemic regindesc ceea ce poate fi regindit: redefinirea constiintei ca spectacol poetic.
Nietzsche poet: constiinta ar fi constienta unui act corporal daca expansiunea corpului n-ar reduce nimicul la banal. Flaubert.
Corporalitatea tridimensionalizata la ma plictisesc fiind. Eu parasesc aceasta lume prin Rimbaud.
Si ma definesc prin parasire: delirul meu se numeste. Acum, total, neant logic.
Toate totalitatile din lume sint eu. Nimic nou. Spectacol de cromatii ale cranialitatii. O fi si-o pati. Sa i se scoata ochii.
Problema firii: cu-i pasa? Lambard tatal.
Ce ar fi sa scriu text. Ce-ar fi Iowa. Eu va. Ea va? Ce ar fi sa fie. Francacofonia.

Totusi localizabil: indiferant.
Nimic din aceasta lume nu retine nimicul. Pretentie: s-ar putea. S-ar putea sa fiu.
S-ar putea sa scriu fiind falii in fiinta mea care se da in spectacol. Sa-mi iubesc tatal. Sa-l iert ca m-a nascut. Sa fiu acum fiinta si neant.
Si asa mai departe aici in textul inventat de umbra.
Poezia daca nu se da se ia. In spectacolul limbajului ea exista.
Tibetul meu din coada faunului.
Rima exceptind simetria. Acceptind lumea. Impressionisme. Debussy. Dimineata unui faun acceptindu-si coada.
Sa-i spui nimicului da. Coada.
The end.