OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Olga TOKARCZUK
Straveacul si alte vremi
Traducere si postfata de Olga ZAICIK, Editura Polirom, Colectia „A treia Europa“, Iasi, 2002, 288 p., f.p.


In Colectia „A treia Europa“ a Editurii Polirom a aparut de curind al doilea roman tradus in romaneste al tinerei prozatoare poloneze Olga Tokarczuk, Straveacul si alte vremi. Apartinind unui val de scriitori pentru care experimentul a pierdut teren in favoarea fictiunii, autoarea a publicat cinci carti, a fost tradusa in mai multe limbi de circulatie, a cistigat premii literare importante – atit in tara de origine, cit si in strainatate –, a dobindit o faima cu care putini scriitori care n-au implinit inca 40 de ani se pot lauda. Absolventa de psihologie si pasionata de stiinte oculte si filozofie, prozatoarea, contrar asteptarilor pe care le induce tipul acesta de background, dezvolta un epic de o simplitate dezarmanta, in care pare a nu conta decit povestea si nu subtilitatile lingvistice sau cele culturale. Cu toate acestea, atit in Straveacul..., cit si in Calatoria oamenilor Cartii – primul ei volum tradus in romaneste –, in straturile tesaturii narative se ascund conglomerate de gindire metafizica, teorii mistico-filozofice esentializate la maximum, desfoliate de formele abstracte din nevoia de a le face accesibile pina si celui mai putin instruit cititor.

Straveacul si alte vremi – titlu poetic, cu un usor aer vetust – este o constructie multistratificata unde dominante sint doua nivele strins legate: cel al realitatii, in care aproape 80 de ani de istorie sint decupati din destinele locuitorilor unui singur sat, si cel al lumii de deasupra, mitica, de descendenta crestina, guvernata de Dumnezeu, de ingeri si de Maica Domnului. Topografia Straveacului este amanuntit descrisa inca din primul capitol, particularitatea lui fiind aceea ca „este un loc asezat in mijlocul universului“. Miez al lumii in care susul si josul interfereaza, Straveacul are hotarele pazite de patru arhangheli – Rafael, Gabriel, Mihail si Uriel –, fiecare dintre acestia cu atributele lor mito-crestine. In ordinea realului, lucrurile sint mai simple: micul sat este inconjurat de alte trei asezari – Taszow, Jeszkotle si, putin mai departe, orasul Kielce – cu strinse legaturi intre ele.

Straveacul este un echivalent crestin al misteriosului Macondo marquesian, magia si miraculosul datorindu-se, in cazul Olgai Tokarczuk, nu fanteziei briliante care dezvaluie comori, ci, mai ales, unor credinte arhaice, unui imaginar preponderent religios. In punctul de inceput al laxei naratiuni, oamenii obisnuiti isi pot privi la nastere ingerii in ochi, icoana Maicii Domnului din Jeszkotle ii ajuta pe cei care-i cer ajutor, femeia stricata are darul premonitiei, femeia cu mintile ratacite se cearta cu luna si comunica telepatic cu ciinii, Omul Rau regreseaza intr-un stadiu animal etc. Toate acestea sint inghitite insa de o istorie nemiloasa, care distruge treptat credintele si conexiunile cu miticul. In viltorile zecilor de ani insingerati de cruzimi, uitarea se insinueaza lent, sfirsitul familiei care subintinde siragul povestilor insemnind, de fapt, ruptura cu lumea de deasupra, abandonarea ei. Armonia initiala a existentelor se dizolva.

Impartita in capitole scurte, intitulate Vremea Genovevei, Vremea risnitei Misiei, Vremea jocului, Vremea casei etc., cartea e, de fapt, un colaj de istorii, reflectii si descrieri de stari interioare, realizat cu mare delicatete, fara stridente si, mai ales, deloc demonstrativ. Imaginea obtinuta e din culori brute, ca de icoana bizantina in care chipurile se astern unele peste altele, blinde, naive. Nemiscarea Straveacului este atinsa de istorie, barbatii mor in razboaie duse in alta parte, femeile, cu putine exceptii, sint statice si condamnate sa sustina casele care, fara ele, sint atinse ireversibil de distrugere. Unul dintre personaje, mosierul Popielski, incepe sa joace un joc daruit de un rabin (Ignis fatuus sau Joc instructiv pentru un singur jucator) in care se afla concentrata o bizara teosofie, un amestec de mistica crestina si teorii stranii despre geneza si teleologia lumii. Universul e alcatuit din „opt cercuri sau sfere“, fiecare dintre ele fiind, intr-un fel sau altul, variantele esuate ale unui plan divin care nu ajunge sa se finalizeze niciodata in absolut. De pilda, in al Treilea Univers, Dumnezeu creeaza lumea, cu plante si animale, insa fara oameni. Plictisindu-se apoi pentru ca munca nu-i era pretuita, se coboara pe pamint si incepe sa preschimbe vietatile pe care le intilneste in oameni. Dar cum animalele nu voiau asta, „s-au vorbit intre ele, L-au prins pe Dumnezeu si L-au inecat. Si asa a ramas. In al Treilea Univers nu exista nici Dumnezeu, nici oameni“.

Soarta este, asadar, implacabila, nu i te poti impotrivi. Singurul care, de fapt, intelege rosturile si se salveaza este Izydor, un hidrocefal pe care mama sa, Genoveva, il refuza inca de la nastere, iar cei din jur il considera idiot. Copil fiind, se imprieteneste cu o fetita nascuta in aceeasi zi cu el, Ruta, care traieste impreuna cu strania ei mama in padure, si afla de la aceasta multe lucruri pe care nu le intelegea, asupra carora nu se intrebase niciodata. De pilda, intr-un loc anume exista o inima a tuturor ciupercilor, care pulseaza trimitindu-si sevele pe intinderea intregului Straveac. Sau, in alt loc e ascuns mijlocul Straveacului: „Chiar in mijlocul poienii se afla o piatra inalta si prelunga, farimicioasa si alba. Pe acest obelisc statea un altul, mai lat si mai masiv. Semana cu o palarie. Izydor deslusi sub palaria din piatra trasaturile unui obraz. Se apropie ca sa-l vada mai bine si observa ca un chip identic se afla si pe laturi, de o parte si de cealalta. Erau deci trei obraji“... Pentru ca din nici un unghi nu putea fi vazut simultan si al patrulea… Viziunea biblica a ingerului cu patru chipuri este transferata astfel in padurea din Straveac, ca un mesaj oracular care nu a fost inca decriptat.

Aceeasi Ruta ii arata lui Izydor si hotarele Straveacului, explicindu-i ca dincolo nu mai e nimic, ca oamenii doar cred ca pleaca, „ajung la granita si acolo se opresc. Probabil ca viseaza ca se duc mai departe, ca exista Kielce si Rusia. Mama mi-a aratat cindva asemenea oameni pietrificati. Stau pe drumul spre Kielce. Sint nemiscati, au ochii deschisi si arata infricosator. Parc-ar fi murit. Dupa un timp, se trezesc. Se inapoiaza, iar visele si le iau drept amintiri. Asa stau lucrurile“. Izydor nu va trece niciodata hotarul, nu se va implini nici erotic – dragostea lui pentru Ruta nefiindu-i vreodata impartasita –, va citi foarte mult, pentru ca mult mai tirziu sa aiba revelatia lumii al carei prim principiu este cvadruplul, fiindca „lucrurile importante in lume sint cvadruple“. Murind apoi intr-un azil de batrini, Kloska, mama Rutei, vine sa-i sopteasca la ureche: „Du-te si nu te opri in nici una din lumi. Si nu te lasa ademenit sa te intorci“.

Straveacul este, inainte de toate, un loc macinat de timp, disolutia lui producindu-se pe nesimtite, dar progresiv; al doilea razboi al secolului ii ravaseste toate rosturile, iar mai tirziu comunismul este calamitatea care-i zdruncina definitiv temeliile. Oamenii isi reteaza radacinile, sint avizi sa parvina, savirsesc ilegalitati si compromisuri, isi pierd aura care inainte ii situa in preajma arhetipurilor. Spatiul originar nu mai inseamna nimic, trecutul moare incetul cu incetul, iar viitorul se innadeste in alte parti, cit mai departe de hotarele Straveacului. Din toate nu mai ramine decit fluturare de fantasme, chipuri care se amesteca indistinct unele cu celelalte.
Olga Tokarczuk nu este numai o rafinata colectionara de istorii magice, ci si un foarte atent constructor de suprafete sterse, tributare parca aceleiasi apasari a vremilor. Stilul direct, usor prafuit si cu straluciri grijuliu mascate nu poate fi decit apanajul unui estet al limbii. Cititorul rabdator va sti sa treaca dincolo de simplitatea deconcertanta a textului pentru a gasi gratia si poezia unor povesti sintetizate de multe ori in doar citeva fraze. Straveacul si alte vremi este o carte singulara, care, de buna seama, isi merita locul in biblioteca, fie si numai pentru ca reflecta la un foarte bun nivel una dintre directiile literaturii est-europene actuale.