Nr. 611 din 10.02.2012

Memoria locurilor
Biblioteca observator cultural
Editorial
Actualitate
In memoriam
Opinii
Document
Informaţii
Politic
Literatură
Eseu
Memorialistică
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2010   |   Mai   |   Numarul 525   |   Realism şi fantastic în competiţiile de la Cannes

Realism şi fantastic în competiţiile de la Cannes

Autor: Mihai FULGER | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Realism şi fantastic în competiţiile de la Cannes
La jumătatea ediţiei a 63-a a Festivalului de la Cannes (12-23 mai), nu există încă favoriţi cerţi la marile premii, iar cele două filme româneşti din secţiunea competiţională „Un Certain Regard“ au generat păreri împărţite.

 

Juriul competiţiei, prezidat de foarte popularul cineast american Tim Burton, are de evaluat 19 filme foarte diferite, semnate fie de mari maeştri recunoscuţi (Abbas Kiarostami, Takeshi Kitano, Nikita Mihalkov sau Bertrand Tavernier), fie de regizori în curs de consacrare (Xavier Beauvois, Mahamat-Saleh Haroun, Kornél Mundruczó sau debutantul Serghei Loznitsa). În clasamentul criticii, realizat – ca la toate marile festivaluri – de către publicaţia Screen International, din cele şapte titluri notate pînă acum, conduce detaşat Another Year de Mike Leigh, cu media 3,4 (maximumul fiind 4). O dovadă că realismul britanic nu şi-a spus încă ultimul cuvînt. Iar noul film al lui Ken Loach nu a intrat încă în concurs... Nu ar fi o surpriză ca unul din aceşti doi regizori englezi să obţină anul acesta al doilea Palme d’Or din carieră.
 
Cinematografia sud-coreeană este bine reprezentată la Cannes. Printre altele, două filme au intrat în competiţia principală: The Housemaid de Im Sang-soo şi Poetry de Lee Chang-Dong. Cel dintîi, prezentat deja în sălile festivalului, este un remake al clasicului film omonim, realizat în 1960 de către Kim Ki-young. Im Sang-soo, unul dintre cei mai controversaţi cineaşti coreeni (el a abordat şi asasinarea, din 1979, a dictatorului Park Chung Hee), a modificat semnificativ accentele filmului-cult, mizînd pe senzualitate erotică (atracţia sexuală dintre o servitoare şi stăpînul ei reprezintă motorul dramei) şi satiră socială (sînt criticate, implicit, familiile burgheze înstărite, care consideră că pot dispune după bunul lor plac de vieţile celorlalţi). Un film şocant şi tulburător, The Housemaid beneficiază de prestaţia excelentă a actriţei Jeon Do-yeon, premiată la Cannes pentru rolul interpretat în Secret Sunshine (2007) al celuilalt regizor corean din competiţia de anul acesta, Lee Chang-dong.
 

Tot la capitolul cinematografii asiatice, japonezul Takeshi „Beat“ Kitano revine la genul care l-a consacrat, yakuza eiga – filmul nipon cu gangsteri. De fapt, prin Outrage – titlul cu care este selecţionat a doua oară, ca regizor, în competiţia canneză, la 11 ani de la Kikujiro –, Kitano îi pune cruce acestui gen cinematografic foarte iubit de japonezi, explorîndu-i limitele şi dinamitîndu-i formula. Un film foarte violent, cu obişnuitele trimiteri la codul onoarei (avîndu-şi originea în filozofia samurailor) şi cu note puternice de umor negru, Outrage i-a pus la grea încercare pe spectatorii de pe Croazetă.

Pentru mine, o revelaţie neaşteptată a fost, tot în cadrul competiţiei, al patrulea lungmetraj semnat de Alejandro González Iñárritu, Biutiful. La patru ani după premiul de regie obţinut cu Babel, cineastul mexican se află la primul film fără scenaristul Guillermo Arriaga (convertit între timp la regie). Se pare că despărţirea de Arriaga i-a prins bine lui Iñárritu, deoarece Biutiful mi s-a părut cel mai frumos, personal şi sincer film al regizorului (care semnează şi scenariul, alături de Armando Bo şi Nicolás Giacobone). De data asta, nu mai avem mai multe fire narative întreţesute şi planuri temporale alternante, ci o poveste liniară, cu elemente de realism magic (inclusiv „copertele“), despre Uxbal (interpretat magistral de Javier Bardem), un bărbat care-şi împarte ultimele zile între membrii familiei sale, imigranţii din lumea a treia care-i aduc profit, şi... spiritele morţilor. Un film captivant şi intens, pe care Iñárritu i l-a dedicat tatălui său şi care are mari şanse la premiile festivalului.

Perspectiva românească

Anul acesta, două producţii româneşti au fost selecţionate în cadrul secţiunii „Un Certain Regard“, care include, de obicei, filme mai ambiţioase şi mai originale decît cele din competiţia principală, unde sînt preferate numele mari.

Aurora, al treilea lungmetraj al regizorului Cristi Puiu (care debutează ca actor, chiar în rolul principal) şi primul fără scenaristul Răzvan Rădulescu, concurează cu Poliţist, adjectiv de Corneliu Porumboiu pentru titlul de cel mai curajos film al Noului Cinema Românesc. Primit destul de rece de spectatorii români de pe Croazetă, filmul de trei ore despre un om care ajunge să ucidă (al doilea din seria celor „Şase poveşti de la marginea Bucureştiului“ anunţate de autor) a primit cronici bune în presa internaţională. În Variety, Jay Weissberg observă: „Aurora nu se preocupă de raţiunile din spatele crimelor, privind mai degrabă cu un ochi aparent neutru deciziile din spatele acestor acte. Filmul este o înşiruire a deciziilor şi a faptelor care vin odată cu aceste hotărîri, mai degrabă decît a consecinţelor sau a cauzelor. Este un film rece (şi lung), dar, indiscutabil, opera unui maestru. [...] Puiu pare mai puţin interesat de plăcerea publicului decît de nevoia de a spune o anumită poveste, iar spectatorii răbdători vor găsi destul material la care să mediteze, pe lîngă recunoaşterea meşteşugului şi a impactului veritabil al filmului“. Cronicarul de la Variety elogiază şi interpretarea lui Cristi Puiu, care este „înfiorător de completă şi de o intensitate perfectă, proiectînd o atmosferă de furie îngheţată, pe cît de îngrijorătoare, pe atît de credibilă“.
 

Marţi, după Crăciun, al patrulea lungmetraj al lui Radu Muntean, realizat în mare parte cu aceeaşi echipă de la Hîrtia va fi albastră şi Boogie, este cel mai izbutit film de pînă acum al cineastului. Radu Muntean prezintă onest o nouă poveste „ca-n viaţă“, despre conflictul dintre pasiune şi responsabilitate. Acelaşi Jay Weissberg apreciază, în Variety, „filmările impresionante şi o superbă utilizare atentă a ecranului lat“ (director de imagine: Tudor Lucaciu), precum şi „dialogurile excepţional de naturaliste“ (scenariu: Alexandru Baciu, Radu Muntean şi Răzvan Rădulescu) şi „meşteşugul excelent“ dovedit de realizatori, care recomandă filmul selecţionerilor de festivaluri. În „Screen International“, criticul de origine română Dan Făinaru scrie: „Interpretările subtile şi sensibile ale lui Mimi Brănescu, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu, imaginea specific minimalistă şi fluentă – dar şi dialogul prea abundent – ar fi trebuit să construiască o dramă emoţională puternică, camuflată în spatele banalităţii evenimentelor, însă, din păcate, acest lucru nu se întîmplă decît prea tîrziu“.

Dacă „diavolii de români nu au renunţat la realismul lor întunecat“, după cum afirmă Jacques Mandelbaum în Le Monde, nici nu cred că este necesar să o facă prea curînd, căci noul realism al cinematografiei autohtone dovedeşte, în fiecare an, resurse nebănuite. Aurora (care ar fi meritat, în opinia mea, să intre în competiţie) şi Marţi, după Crăciun pot obţine un nou premiu la Cannes pentru Noul Cinema Românesc. Eu unul sînt foarte curios ce decizie vor lua regizoarea franceză Claire Denis şi colegii ei din juriul „Un Certain Regard“.

 

––––––––––––––––

Această corespondenţă nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Institutului Cultural Român.

 


 
 
 
Cele mai citite articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
La telefon, Ion Vinea
AVALON. Modelul prezidenţial
Cele mai comentate articole
Primul cincinal de condamnare a comunismului: legenda merge mai departe
Exponatul
Din nou despre şcoală: cîteva lucruri simple
Supravieţuire înainte de alegeri?
Caragiale de ieri şi politicienii de azi
Cele mai recente comentarii
Cand "executia simbolica" a tatuclui Base?
Prea multa patima
MEMORIA-I OCHIUL TIMPULUI ( şi nu numai d-lui. Peter Dan)
da, da,
vaz ca,
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Infocarte Uniunea Artistilor Plastici Cartier
 
Elite Art Gallery vreaubilet ro Corporate Image Reteaua literara Institutul Cultural Roman Business Edu Dana Art Gallery
 
International Experimental Engraving Biennial LicArt Senso TV