Nr. 749 din 21.11.2014

Epistolar
Restituiri
Avanpremieră
Editorial
Eveniment
Actualitate
Inedit
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Eseu
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2005   |   August   |   Numarul 285   |   Realitate, fictiune si fabulatoriu

Realitate, fictiune si fabulatoriu

Autor: Mihai OPREA | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
In 1984 Mircea Nedelciu publica Tratament fabulatoriu, dupa o lupta apriga, aflam din marturisirile autorului, cu cenzura vremii. Aparut intr-un context social ale carui importanta si influenta asupra literaturii nu pot fi in nici un caz ignorate, romanul lui Nedelciu se vrea, potrivit prefetei pe care autorul crede de cuviinta sa o adauge la editia din 1996, „un obiect util, un instrument pentru cresterea rezistentei la manipulare“. Aflam astfel ca „singura forma de rezistenta este sa ne refugiem in «fabulatoriu»“. Romanul e povestea lui Luca, un tinar meteorolog care, ajuns la un institut de cercetari agricole, descopera in imediata lui apropiere un loc straniu, ferit de intruziunile lumii exterioare printr-o „aberatie“ a spatiului.

Conacul in jurul caruia se dezvolta comunitatea cu care intra in contact Luca e locul in care comunismul (in sensul sau propriu!) devine baza „contractului social“ la care membrii adera de bunavoie. Prins intre trei femei pentru care nutreste sentimente contradictorii, Luca penduleaza intre realitatea satului Temelia si irealitatea conacului pina cind utopia se prabuseste, iar personajul, nebun pentru cei din jur, esueaza/se resemneaza in realitatea banala si recunoaste ca a fost martorul unei distorsiuni a perceptiei. Spatiul fabulos pe care Nedelciu il imagineaza se inscrie in definitia pe care Todorov o da fantasticului.
Avem de-a face fie cu o inselare a simturilor, un produs al imaginatiei, care nu pune in discutie legile lumii asa cum sint ele recunoscute, fie cu o deformare a realitatii care presupune existenta unor legi necunoscute. Un spatiu rasucit, asemenea benzii lui Möebius, spune unul dintre personaje, o conformatie geografica unica si imposibil de descris topografic sau pur si simplu o fabulatie a unui subiect la un pas de autism, fantasticul se construieste aici ca ezitare intre real si iluzoriu, prin indoiala legata de interpretarea fenomenului perceput, care altereaza insasi realitatea perceptiei.

- Retragerea in muntii fabulatiei
Nedelciu declara in aceeasi prefata ca a construit o Utopie care sa anunte retragerea in muntii fabulatiei si rezistenta impotriva oricarei forme de manipulare pe care regimul comunist o incerca. Avind ca model distopia orwelliana, pe care era convins ca o traieste, autorul propunea o reteta, nu mai putin utopica, salvatoare. Teoretizarea acestei per-
spective o regasim in Eseul despre om al lui Ernst Cassirer. Acesta afirma ca trasatura definitorie a omului nu e rationalul, ci simbolicul si ca acesta din urma controleaza actiunea individului, indeplinind functia de mediere intre stimulii exteriori si reactia la acestia. Individul se afla intr-un invelis simbolic protector care il ajuta sa-si coreleze actiunile cu tipul de stimuli la care este supus.

Din aceasta perspectiva, Utopia reprezinta, ca produs al acestui homo symbolicus, o reactie defulatorie, nepatologica, la constringerile mediului, iar intrebarea „ce-ar fi daca...?“ reprezinta esenta omului si principalul instrument pe care acesta il are la dispozitie pentru a se adapta.
In romanul sau, Mircea Nedelciu intentioneaza acelasi lucru: sa-i confere retragerii in fabulatoriu atributele unei lupte ce are ca miza insasi existenta individului. O interventie auctoriala din roman ne atrage atentia asupra acestui fapt: Personajul este insa si un fel al autorului de a nu accepta ca el e chiar atit de urit, redus mintal, lipsit de vointa, umil si las pe cum i se mai intimpla citeodata sa observe ca este. Personajul este un instrument prin care omul – care scrie sau care citeste – refuza sa accepte universul asa cum este el, un fel de a refuza lumea pentru a crea antilumi, deci a gindi viitorul, nemurirea, de ce nu, si a schimba prezentul din aceasta perspectiva si cu ajutorul acestei noi pozitii, o pozitie de forta!“. Personajul (nu neaparat Luca) devine asadar agentul acestei misiuni revolutionare. Intelegem prin personaj atit autorul care-si poarta lupta in felul lui, cit si creatia, literatura, fictiunea, care, prin capacitatea lor de transfigurare, ofera alternative, deopotriva in lume si departe de ea.

Utopia pe care Nedelciu o are in vedere reprezinta configurarea unui spatiu iluzoriu in care personajul Luca evadeaza din realitatea in care are tot timpul impresia ca nu se potriveste. Nu intregul roman e un discurs utopic, ci interiorul textului e acela care creeaza un alt tarim al evaziunii.
Pe de alta parte, ne spune autorul, orice act fictional reprezinta el insusi spatiul evaziunii eliberatoare pentru cel ce scrie sau citeste. In acest moment ne aflam in situatia de a accepta efectul defulatoriu al romanului (dar si intentia sa!), inca de la prima lui pagina, pentru ca mai apoi sa ni se sugereze o alta iesire din acest spatiu, spre o alta fabulatie. Tratamentul fabulatoriu care e aplicat cititorului contine un alt tratament fabulatoriu la care e supus personajul. Acest joc al multiplicarii perspectivelor are in centru reprezentarea lumii ca text, ce permite depasirea granitelor dintre literatura si realitate fara senzatia de violentare a limitelor textului. Daca realitatea Romaniei anilor ’80 din secolul trecut e una apasatoare si frustranta, singura solutie care ni se propune e literatura, fictiunea care, la rindul ei, se reduce la o lume limitativa in care fantasticul e singura cale (nici ea perfecta!) de a evada.

Dar, daca literatura are aceasta functie, de sublimare a tensiunilor refulatorii, in termenii lui Freud, care e scopul dublarii acestui raport in romanul lui Nedelciu?
Proiectul modernist al prozei de la sfirsitul secolului al XIX-lea sustinea crearea unei lumi pornind de la cea existenta, a carei semnificatie sa fie recunoscuta prin insasi zgomotoasa intentie estetica a discursului. In aceasta perspectiva, actul fictional nu incearca sa inlocuiasca lumea, ci sa creeze o alta cu care sa poata stabili un raport strict, matematic. Filtrul subiectiv al eului care detine sensul e dinamitat de experimentele literare ale secolului al XX-lea, importanta fenomenologica si statutul acestuia pierzindu-se in textura realitatii, care pune existenta inaintea semnificatiei.

Pentru Nedelciu lumea reala are importanta, iar semnificatia ei este cea care genereaza frustrarea. Lumea din text nu poate fi alta, ci aceeasi, pastrind intreaga ei incarcatura negativa si inhibanta pentru eu. In masura in care literatura se transforma intr-un obiect util, avind un asumat rol social, constructia discursului mizeaza pe identificarea lui cu realitatea asa cum e ea cunoscuta de cititorul caruia i se aplica tratamentul. Iluzia referentiala tinde spre gradul ei maxim, pina la identificare, dar nu dinspre real spre fictional, cum ni se sugereaza, ci invers, de la realitatea literaturii, care devine element legitimator, spre lumea obiectiva.
Monica Spiridon facea undeva distinctia intre verosimilul referential, preocupat de calchierea realitatii, si cel cultural, care presupune o lume de obiecte deja interpretate si formate ideologic de o anumita cultura. Influentat de teoria telquelista a practicii textuante, Nedelciu nu se lasa prins in prima acceptiune, dar nu si-o asuma total nici pe cea de-a doua, mergind in sens invers, de la efecte spre cauze.

- Realitatea textului
Cine sau ce e, in acest caz, referentul textului lui Nedelciu? Indraznesc sa afirm ca e vorba de o realitate care exista doar pentru ca realitatea textului exista.
„Dar ce fac? Incep sa gindesc in locul lui? Sa stiu pina si ce-si spune el in gind cind miroase ceva? In fond, de ce n-as face-o, de ce n-as sti? Daca tot am ajuns pina aici, daca tot am pus cuvintele unele linga altele pina am ajuns sa cred ca meteo Luca exista si ca el, la rindu-i, crede ca exista un conac la Valea Plinsii si ca membrii taberei de acolo cred ca lumea din afara exista si e tot atit de reala ca un pericol iminent de care nu stii in ce fel sa te aperi si micii agronomi, ingineri, doctori, pictori si actrite din aceasta ultima lume incep si ei sa creada ca poate Luca are dreptate si au curiozitatea, legitima altfel, sa se intrebe despre locul ala, ca unde e si cum se face ca exista etc. etc., atunci eu, Mircea Nedelciu, de ce n-am dreptul sa aflu ce ginduri ii trec lui Luca prin cap in timp ce simte mirosul de camfor al usii prin care intra profesorul Nelu in casa socrilor lui Pascu?“.
Cele trei planuri ale realitatii sint complementare, dar, in acelasi timp, intersanjabile si intr-o continua comunicare. Gradul de interdependenta care se stabileste intre ele anuleaza orice intentie de ierarhizare valorica (inclusiv impresia ca realitatea lui Luca e cea care le creeaza pe celelalte), transformindu-le intr-un continuum spatio-temporal.

Singura iluzie care ne ramine (de fapt, ar fi trebuit sa spun dez-iluzie) e aceea ca realitatea la care se raporteaza romanul nu e cea obsesiv-apasatoare pe care ne-o indica autorul in prefata, ci una livresca, a textului, in jurul careia se construieste scenariul utopic. Ni se promite solutia unei lupte crincene si ni se ofera un decor de mucava si sabii de lemn. Ni se trimbiteaza retragerea in ultima reduta pe care o mai putem (si care ne mai poate) apara, dar, ajunsi acolo, ne dam seama ca inamicul e o marioneta controlata, ce-i drept, cu maiestrie de stapinul absolut si nemilos, Autorul. De aici incolo nu mai vorbim decit despre literatura, care nu-si poate propune (si oricum nu poate) sa faca mai mult.

 
 
 
Cele mai citite articole
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Votul ca reacţie
România inimaginabilă
Sete de vot
Cele mai comentate articole
BIFURCAŢII. Învingătorul nu ia tot
Victoria decenţei şi a bunului-simţ
Votul ca reacţie
„Dostoievski văzut de contemporanii săi“
Poveste savuroasă, lectură febrilă. Postfaţă la „Tandem“
Cele mai recente comentarii
@Claudia Vilceanu
?
Psihanalitic, despre mizeria morala a alegerilor
bre, Petre, bre,
analize demne de retinut
 
Parteneri observator cultural
Suvenir de Bucuresti, editia de iarna