OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Realitatea evreiasca, publicatie bilunara a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, a ajuns la numarul 126/2000. Director de onoare: Haim Riemer. Redactor-sef: Dorel Dorian (deputat in Parlamentul Romaniei din partea comunitatii iudaice). Redactori: Iulia Deleanu, Evelin Fonea, Andrei Banc, Florin Z. Florin, Solomon Florian, Boris M. Mehr. Apare in 12 pagini, pe hirtie lucioasa, are un sumar foarte bogat si divers, contine articole si informatii despre viata si cultura comunitatilor evreiesti din Romania. Dintre acestea, amintim articolul dens al istoricului literar Geo Serban (Sebastian peste timp), prilejuit de un simpozion despre Mihail Sebastian desfasurat nu demult la Muzeul Literaturii Romane, un material despre o „aniversare colectiva“ (Alexandru Elias, Dorel Dorian, Z. Ornea), dezbaterea pe marginea lansarii, la Grupul Pentru Dialog Social, a cartii Protocoalele inteleptilor Sionului – Anatomia unui fals cu participarea lui Z. Ornea, Carol Bines, av. Iulian Sorin, Zsehransky Istvan, riposte la adresa unor manifestari antisemite din presa romaneasca si internationala, un amplu si foarte interesant „Post-scriptum publicistic“ al Zilelor Europene ale Culturii Iudaice. Sint de retinut, de asemenea, si numeroase informatii culturale (intre care o caseta despre Primul festival si seminar international al teatrelor minoritare profesioniste, desfasurat de curind la Cluj), extrase de presa, semnalari, interviuri cu personalitati evreiesti s.a. Revista se incheie cu o pagina in limba engleza si cu o alta in limba ebraica.


de ici, de colo

A aparut un nou numar (3/2000) al revistei Plural. Culture &Civilization, dedicat, de aceasta data, literaturii filozofice romanesti. Textele selectate apartin unor autori care s-au remarcat deopotriva in domeniul eseistico-filozofic si in cel literar. E vorba atit de extrase din opere literare (Dimitrie Cantemir), jurnale de idei (Mihai Eminescu, Constantin Noica), jurnale (Eugen Ionescu), eseuri (Emil Cioran), lucrari filozofice (Lucian Blaga, C. Dobrogeanu-Gherea, Mircea Vulcanescu, Imre Toth). Ceea ce le unifica sint virtutile lor literare, depasirea limitelor stricte ale filozofiei propriu-zise. Prezentarea introductiva apartine lui Erwin Kessler. Tot Erwin Kessler scrie si despre artistul Ion Nicodim, ale carui lucrari formeaza sectiunea finala de ilustratii a publicatiei.

Numarul 9/2000 al revistei craiovene de cultura Mozaicul are ca tema dezbaterea raporturilor dintre „valoare si autoritate“, la sfirsit de secol si de mileniu. Problema inepuizabila, cu implicatii si ramificatii dintre cele mai diverse. Multe materiale interesante, incepind cu ancheta „la tema“ la care raspund Andrei Cornea, Bogdan Suceava si Cornel Mihai Ungureanu, pina la fragmentul de „radioeseu“ al lui Dieter Schlesak (cu participarea lui Emil Cioran, care vorbeste despre devierea fascistoida a generatiei sale, antisemitism, prietenia cu Fondane, mort la Auschwitz...). Ne-au retinut atentia citeva eseuri analitice serioase: Valoare si autoritate – de la Socrate la Stalin de Ion Militaru, „Ce-ai cu noi ma? Pentru ce sa dam cu var?“ sau despre antropologia tranzitiei de la socialism la feudalism de Mihai Fifor, Elogiu pre-judecatii de Gabriel Cosoveanu, Capcanele autoritatii de Ion Buzera. Nu in ultimul rind, e de mentionat prima parte a unui eseu al editorialistului revistei, Adrian Marino (Precizari despre „al treilea discurs“).

Desi au trecut aproape doua saptamini, nu putem sa nu semnalam amplul fragment dintr-un eseu intitulat Pentru cine bat clopotele? (despre drama lui Ov. S. Crohmalniceanu) pe care S. Damian l-a publicat in suplimentul Bucurestiul cultural din numarul 43 al revistei 22. Empatic si, in acelasi timp, neconcesiv (onestitatea face parte din formula oricarei prietenii adevarate), textul lui S. Damian incearca, din aproape in aproape, sa desluseasca „taina“ pe care regretatul critic a evitat, pina la sfirsit, sa o dezvaluie. Nu intimplator, el porneste de la analiza (in multe privinte revelatoare) a lui Crohmalniceanu despre mijloacele de insinuare a tainei la Mateiu Caragiale, dupa care infatiseaza, intre altele, framintarile (si „deghizarile“) din anii autoexilului berlinez, dificultatile adaptarii, reluarea activitatii universitare, boala si moartea, oferind, in acest sens, multe detalii pretioase si, in acelasi timp, emotionante. Prieteni de o viata, cei doi fusesera oarecum vecini si la Berlin. Intrebarea pe care S. Damian si-o pune cauta, de fapt, sa lumineze secretul unui destin complicat, controversat si, in cele din urma, tragic. Nu „pactul cu diavolul“ al lui Crohmalniceanu, recte adeziunea la proletcultism din anii ’40-’50, il preocupa (in aceasta privinta, lucrurile sint destul de clare), ci faptul ca, pina la sfirsit, criticul a evitat sa se dezica cu totul de ea: „In ce consta angrenajul tragic in traiectoria lui Croh? Pentru dinsul zarurile fusesera aruncate inca de cind a jurat cu inocenta juvenila ca nu se va abate de la linia revolutiei. Atunci, afilierea corespundea unei logici stricte, imediat dupa razboi. Un provincial novice, cu studii de inginer, pasionat de arta modernista, a fost ademenit de o utopie politica. Scapase ca prin miracol de fascism si, cu amintirea prigoanei in suflet, spaime si obsesii adinci, recunoscator ca fusese eliberat, s-a daruit orbeste miscarii proletare. Pe parcurs, deziluziile s-au inmultit, a observat consternat eroarea ca s-a predat cu trup si suflet unei propagande demagogice, dar n-a abdicat definitiv. Ce l-a oprit sa consimta la gestul rupturii? Ce-l tinea legat? Era un amestec de mindra fervoare inselata si de rusinoase cedari, amestec cu putinta numai in contextul schitat. Cazul lui se inscrie in psihodrama multor insi traumatizati de o deceptie intelectuala tipica secolului, care au descifrat mistificarea si care, din varii motive, nu s-au desprins total. Destinele nu se suprapun insa, efectele nu sint liniare.“ Mergind pe firul „investigatiei“ sale, S. Damian urmareste „petecele lasate in intuneric“, „omisiunile bizare“, refuzul sistematic de a merge pina la capat in asumarea trecutului din volumul memorialistic Amintiri deghizate, unde Crohmalniceanu se opreste, intr-adevar, la jumatatea drumului.


conflict

Noua tinta a d-lui Paler se intituleaza articolul Doinei Cornea din 22, nr.42/2000, in care cunoscuta disidenta exprima „citeva consideratii“ pe marginea articolului de fond semnat de Octavian Paler in Romania libera din 10 oct. 2000. Primul repros priveste faptul ca, dupa decizia presedintelui Emil Constantinescu de a nu mai candida, O. Paler si-a schimbat „tinta de atac“, mutindu-si tirul asupra actualului premier: „Aceasta se petrece chiar cu citeva zile inainte de lansarea oficiala a candidatului in cursa electorala, chiar inainte ca Octavian Paler sa-i cunoasca motivatiile si programul.“ In continuare, Doina Cornea se arata surprinsa si, in cele din urma, scandalizata de atitudinea negativista a lui O. Paler, directionata impotriva actualilor guvernanti si nu impotriva guvernarii pedeseriste, al carei joc il face astfel, cu sau fara voie: „Surprinzator ramine faptul ca in ultimii ani analistul Paler nu s-a gindit aproape deloc sa-si indrepte sagetile impotriva celor care, atunci cind fusesera la putere, inlocuisera extremismul, coruptia, contrabanda, firele rosii... cu tot atitea consecinte nefaste pentru Romania. E scandalos sa nu recunosti reparatiile care s-au produs in tara de patru ani incoace, chiar daca viata ramine inca grea; e scandalos sa semeni in jur doar sminteala politica, fara sa vezi si binele care s-a facut. [...] Cu certitudine, daca azi Romania risca sa recada in miinile celor care au ruinat-o inainte de 1996, se datoreaza si faptului ca patrioti ca Octavian Paler si-au ales cu totul gresit tintele de atac, pentru ca «exista un curaj al retinerii si un curaj al avintului». La multi dintre noi, aceste forme de curaj au functionat tocmai pe dos“.

Drept urmare, in Romania libera de marti 24 octombrie, Octavian Paler publica prima parte a unui editorial-replica (Jocul ambitiilor). Dupa citeva „melancolice constatari“ despre acuzele de erezie care se practica in democratia romaneasca impotriva celor care indraznesc sa gindeasca altfel si dupa o pledoarie defensiva in favoarea dreptului la opinie, editorialistul contraataca, invocind jumatatea goala a paharului: „Ma tem, chiar, ca a vorbi despre «binele» dintr-o tara unde, potrivit ultimelor date, peste noua milioane de oameni (!) traiesc sub pragul saraciei e aproape o insulta adusa mizeriei, o proba de cinism“, adaugind ca „mizerabila noastra clasa politica a reusit intr-un deceniu [...] sa atenteze la fibra vitala a poporului roman.“ O acuza, dupa cum se vede, globala. Mai departe, acuzatul se transforma in acuzator, reprosindu-i lui Emil Constantinescu faptul ca incearca sa-si asigure, „prin trageri de sfori din umbra“, viitorul: „o asemenea ambitie, interesata strict de sine, poate fi grea de consecinte“. Printre aceste consecinte O. Paler aminteste pericolul ca in turul doi al prezidentialelor sa ajunga Ion Iliescu si C.V. Tudor si asta tocmai din cauza periculoasei scindari a electoratului de centru-dreapta, impartit intre Isarescu si Stolojan. Candidatura lui Mugur Isarescu este apreciata de catre O. Paler ca o „razbunare“ a presedintelui Constantinescu impotriva liberalilor, care ii retrasesera sprijinul, determinindu-l sa nu mai candideze. Declarindu-si inca o data simpatia pentru candidatul PNL, Paler il denunta pe Emil Constantinescu drept „agent electoral al lui Ion Iliescu“ si isi exprima convingerea ca „singura sansa“ ca Iliescu sa fie invins in alegerile prezidentiale este utilizarea „ca virf de lance“ a „mitologiei tehnocratilor, aparuta ca reactie impotriva mlastinei politice“. Prin aparitia candidatului prezidential Isarescu, „virful de lance“ al acestei noi mitologii risca, potrivit lui O. Paler, sa fie „sectionat“. In ceea ce-l priveste pe Theodor Stolojan, acesta avea de partea sa – deducem din context – dreptul primului venit, liberalii dovedindu-se „mai iuti in miscari“. Asteptam partea a doua a editorialului.


precizare

In ultima notita din cadrul rubricii Cu ochii-n 3,14 din numarul 402 al Dilemei, Simona Sora ne atrage atentia ca, in prezentarea pe care am facut-o „relansarii“ Dilemei in numarul 35 al Observatorului cultural s-au strecurat, citam, „o serie de amanunte pe care cu greu le regasim in revista noastra“. In privinta faptului ca rubrica Dilema va recomanda e semnata de mai multi redactori dilematici si nu doar de Radu Cosasu, eroarea noastra (rezultat al unei lecturi grabite, neglijente) este, intr-adevar, reala. Si regretabila. 1-0 pentru Dilema. Ne asumam, de asemenea, si obiectia potrivit careia rubrica lui Lucian Mandruta nu se refera numai la „ale televiziunii“. Asa este. 2-0. Dar Simona Sora ne mai reproseaza si ca „numarul nu se incheie printr-un P.S., ci cu un fragment din Zinoviev intitulat S. (de la Sovieticul sau Homo Sovieticus)“. Din pacate, autoarea notitei, prea sensibila la sensul literal, nu a „prins“ intelesul metaforic al acestui „P.S.“ (chiar asa: de ce nu am vedea in acel text al lui Zinoviev, care incheie revista, un post-scriptum?). 2-1, asadar. Si acum, pentru 2-2: nu am inteles prea bine de ce Simona Sora isi focalizeaza exclusiv atentia, la modul ironic, asupra unor scapari regretabile, totusi minore, din semnalarea noastra, afirmind, concluziv, ca „Vorba unui prozator contemporan: «Decit observator, mai bine cititor»“. In definitiv, nu era doar o semnalare bine-voitoare, ci si, dupa stiinta noastra, cea mai ampla din cele aparute pina acum despre respectivul numar.