OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Marius Oprea este si astazi amenintat de „mostenitorii Securitatii“, membrii Curtii Constitutionale – sapte din cei noua sint fie fosti demnitari ai PSD, fie soti sau sotii de lideri PSD, oameni de baza in timpul regimului comunist ca si in guvernarea PSD – blocheaza adoptarea pachetului de legi menite sa declanseze indelung asteptata reforma a Justitiei, Partidul Conservator ridica prostitutia la rang de strategie electorala, ziaristi proveniti din presa comunista fac (si desfac) jocuri politice... Evenimentele din ultimul timp – as spune chiar, parafrazind un celebru scriitor roman din secolul al XIX-lea, din ultimul timp si din ultimii cinci ani si dintotdeauna, de fapt – m-au trimis inapoi in biblioteca, la analizele percutante si incisive ale lui Adam Michnik publicate in volumul aparut in 2001 la Polirom, Restauratia de catifea.
„De ce ne-am ridicat impotriva comunismului? De ce am preferat sa devenim o minoritate reprimata in loc sa ne alaturam majoritatii celor care traiau si faceau cariera sub dictaturile totalitare?

Ei bine, am respins comunismul din mai multe motive: fiindca era o minciuna, iar noi cautam adevarul; fiindca reprezenta conformismul, iar noi doream autenticitatea; fiindca insemna sclavie, teama si cenzura, iar noi visam libertatea; fiindca era un atac neintrerupt la adresa traditiei si a identitatii nationale pe care o reclamam drept a noastra; fiindca era echivalentul inegalitatii si al nedreptatii sociale, iar noi credeam in egalitate si justitie; fiindca avea o economie grotesc deficitara, iar noi cautam rationalitatea, eficienta si bunastarea; fiindca insemna suprimarea religiei, iar noi consideram libertatea constiintei un drept fundamental al omului. Prin urmare, am respins comunismul din motive la fel de dragi unui conservator, unui socialist si unui liberal. Astfel a luat nastere o combinatie bizara de idei, pe care Leszek Kolakowski a consemnat-o in binecunoscutul sau eseu Cum sa fii un socialist conservator-liberal? Aceasta combinatie s-a destramat, asemeni comunismului, dar inainte de-a o face a impus dezbaterii publice un ton specific de absolutism moral.“

Leszek Kolakowski este cel care, punind punctul pe „i“, formulase o intrebare fundamentala, deloc retorica, la care Adam Michnik face referire in repetate rinduri: „Este comunismul rau pentru ca e ateu sau pentru ca e totalitar? Comunistii pacatuiesc pentru ca nu adera la o doctrina sau pentru ca au reprimat insasi esenta libertatii umane si nationale?“ Unul dintre posibilele raspunsuri ar fi ca regimul comunist a reusit, in cele din urma, sa creeze „omul nou“, conceput in laboratoarele propagandistice ale partidului-stat. Si ca, mai mult decit atit, acest om nou traieste astazi alaturi de noi si are o contributie decisiva la vicierea institutiilor statului democratic, la blocarea reformelor, servindu-se de slabiciunile inerente ale democratiei pentru a submina si compromite esenta insasi a democratiei, perpetuind, in fond, prin tot ceea ce face, reflexele conditionate ale societatii totalitariste. In Polonia, ca si in Cehia, in Ungaria, ca si in Romania, intrebarile si problemele sint, astazi, aceleasi: „Care este mecanismul renasterii urii fata de adversarii din viata publica? – ne intrebam ingrijorati. Si ne intrebam, de fapt, daca nu cumva sintem toti copiii comunismului totalitar, daca nu purtam toti in noi obiceiurile, ticurile, defectele sistemului. Moartea sistemului comunist nu inseamna sfirsitul apucaturilor totalitare. Sclavul comunismului, educat cu grija, nu a murit odata cu incheierea domniei partidului comunist.

Chiar si unii dintre dusmanii comunismului s-au format in spiritul sistemului impotriva caruia luptau“. Si ne intrebam, de fapt, daca nu cumva exista o perfecta sinonimie intre „omul nou“ proiectat de ideologia totalitarismului comunist si „omul resentimentului“ analizat de Max Scheler, pe urmele intuitiei lui Nietzsche din Genealogia moralei, daca nu cumva imposibilitatea de a trai intr-o lume pentru care au fost in mod special creati/pregatiti ii determina sa razbune aceasta neputinta printr-o suita de actiuni menite sa compromita iremediabil democratia. De noi depinde daca triumful va fi al lor. Refuzul nostru de a ne lasa dominati – inca o data – de frica, de oportunism, de indiferenta fata de situatia Celuilalt, refuzul de a accepta compromisul si impostura vor decide, in final, daca „tentatia totalitara – cultul miinii forte – va fi invinsa de o democratie rationala, adica de cultul inteligentei“.

Recititi-l pe Adam Michnik!