OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 27 august 2001, Republica Moldova a sarbatorit 10 ani de independenta, un prilej pentru a trece in revista mai mult esecuri decit realizari. Moldova a ajuns tara cea mai saraca din Europa (salariul mediu pe economie atinge aici circa 30-40 USD, in conditiile in care cosul minim de consum urca pina la 100 de dolari). Tara se afla, de citiva ani, in pragul default-ului, iar dupa alegerile parlamentare din februarie 2001, Moldova a recazut in bratele comunistilor (situatie unica in Europa Centrala si de Est), care detin 70% din mandatele parlamentare. Aceste realitati au explicatii istorice (Moldova nu a existat niciodata ca stat independent), politice (in urma reanexarii, in anul 1944, la Uniunea Sovietica, tara a ramas, practic, fara elite) si economice (circa 80% din economia Moldovei depindea de spatiul sovietic, iar 95% din resursele ei de energie sint importate).

Acest destin istoric si aceasta situare „la margini“ au impiedicat Moldova postbelica sa-si configureze o identitate distincta si sa-si formeze elite puternice. Cultura acestei tari a fost grav afectata de dezastrul economic din ultimii ani, subventia acordata de catre stat institutiilor de cultura neacoperind decit 20-30% din necesitatile lor. Salariile specialistilor din domeniul culturii, pe linga ca sint cele mai mici in Moldova (munca unui bibliotecar de la sat, de pilda, este remunerata cu 15-20 USD lunar), sint platite cu intirzieri care, uneori, au mers pina la noua luni. In consecinta, o mare parte din angajatii sectorului cultura au parasit tara si muncesc „la negru“ in Israel, in Turcia ori in diverse tari europene. Edificiile teatrelor, ale bibliotecilor si ale caminelor culturale sint in continua degradare, echipamentele tehnice sint cele de acum 40-50 de ani.

Cladirea Muzeului National de Arte Plastice, unul dintre cele mai importante monumente arhitecturale ale tarii, este inchis de opt ani pentru renovare si de tot atita timp lucrarile nu pot incepe din cauza lipsei de mijloace financiare.
Nu inseamna ca Republica Moldova nu dispune de potential artistic si de o infrastructura culturala. Trupele Teatrului de Opera si Balet din Chisinau ori ale Teatrului „Eugène Ionesco“ evolueaza pe scene prestigioase din lume, artistii plastici moldoveni expun in galerii din Europa, tinerii scriitori de aici sint tradusi in diferite limbi. Moldova a mostenit, din comunism, o retea de institutii de cultura ce acoperea intreaga tara, de la Capitala pina la cea mai indepartata comuna. Aproape in fiecare sat existau o biblioteca, un camin cultural, o librarie, iar in unele cazuri chiar si un muzeu, acestea subordonindu-se directiei regionale de cultura, care la rindul ei era sub conducerea Ministerului Culturii, acesta fiind controlat de Comitetul Central al Partidului Comunist. O data cu prabusirea comunismului, virful acestei piramide a cazut, dar principiul subordonarii continua sa functioneze.

O data cu primele reforme economice, in primul rind in urma inceperii privatizarii, se produce o ampla redirectionare a circuitelor financiare si a investitiilor. In Moldova, ca si in alte tari din zona, se dezvolta mai ales ramurile economice care aduc un profit imediat, multe dintre ele aflate la limita ori chiar in afara legii (importul de petrol, contrabanda, traficul de persoane etc.). Acest fapt a favorizat aparitia unei economii subterane foarte puternice (conform unor date neoficiale, profiturile acesteia acopera de trei ori bugetul tarii), iar gradul de coruptie este unul din cele mai inalte in regiune. Victimele acestor prefaceri economico-sociale sint domeniile care fie nu aduc venituri imediate, fie sint ramuri non-profit – agricultura, invatamintul, sanatatea si, in special, cultura. In loc sa sporeasca, ca urmare a evolutiilor negative din economie si a devalorizarii leului, bugetul culturii s-a diminuat de la an la an (7 milioane USD in 1997 si numai 1,8 USD in 1999); de la 0,56% din PIB in 1996, acesta a coborit pina la 0,15% in 2001. Reteaua de librarii din sate a fost distrusa in totalitate, numarul bibliotecilor din teritoriu a coborit de la 1938 (in anul 1996) la 1417 (in 1999), circa jumatate din caminele culturale fie au incetat sa functioneze, fie au fost transformate in baruri ori discoteci. Pina in anii 1990 teatrele si formatiile artistice din Chisinau erau obligate sa intreprinda turnee si spectacole la tara, o practica ce a incetat cu desavirsire dupa aceasta data, din cauza degradarii caminelor culturale si a hotelurilor din teritoriu, precum si a costurilor mari pentru cazare si transport.

Desi mass media din Moldova a atras atentia in repetate rinduri asupra acestei stari de lucruri, politica culturala a statului nu a facut, in ultimii zece ani, obiectul unor acte legislative serioase, al unor programe de strategie culturala sau al unor dezbateri si reuniuni importante. Cu doar doua exceptii. In septembrie 2001, Asociatia „Alternativa“, in colaborare cu Ministerul Culturii si Primaria Municipiului Chisinau, a organizat un simpozion international dedicat problemelor descentralizarii culturale. O luna mai tirziu, s-au desfasurat dezbaterile nationale pe marginea a doua rapoarte elaborate de catre specialistii din Moldova, pe de o parte, si de catre expertii Consiliului Europei, pe de alta parte, avind ca tema politica culturala a tarii. Concluziile si recomandarile celor doua foruri insa nu au avut nici un impact asupra autoritatilor moldovenesti, cele doua rapoarte nefiind nici macar publicate pina la aceasta ora, asa cum prevedea initial acest proiect finantat de Consiliul Europei si de Fundatia Soros.
Procesul de descentralizare in Republica Moldova a fost conditionat, in acesti, ani in mare masura de structura teritoriala a tarii. In Chisinau, capitala tarii, unde locuieste aproape un sfert din populatia Moldovei, este concentrat cel mai important potential economic. Restul de 75% din populatie locuieste in orasele mici, de cite 30-50.000 de locuitori, ori in comune de 5-15.000 de locuitori. In anul 1999 a fost pusa in practica o reforma teritorial-administrativa conform careia, de la o divizare teritoriala in 49 de regiuni („raioane“) si circa 1600 de localitati satesti, se ajunge la una de 11 regiuni („judete“), 4 municipii si circa 629 de comune.

Aceasta reforma a favorizat un mai inalt grad de autonomie pentru unitatile teritoriale, regiunile au dobindit mai multe drepturi, atit in ceea ce priveste activitatea economica, cit si in domeniul cultural, dar situatia a continuat sa se agraveze. In dorinta lor de a-si forma un buget minim, regiunile se confrunta cu dificultati economice uriase; ramura dominanta in teritoriu este agricultura, care necesita, la rindul ei, importante investitii financiare. Tinind cont de aceasta realitate, Ministerul Culturii a solicitat ca departamentele de cultura din regiuni sa aiba o dubla subordonare – atit locala, cit si centrala. De aici provin mai multe contradictii si neconcordante. Desi activeaza in regiuni care isi au specificul lor, departamentele de cultura trebuie sa functioneze dupa un regulament unic, aprobat de Ministerul Culturii. Ministerul obliga, de asemenea, aceste organe sa controleze activitatea tuturor institutiilor de cultura din regiune, sa aprobe programele lor de dezvoltare si „sa asigure indeplinirea tuturor hotaririlor Guvernului si a dispozitiilor Ministerului in teritoriu“. O data cu venirea comunistilor la putere, tendintele „centraliste“ devin si mai pronuntate.

Dubla subordonare nu presupune si o dubla finantare, sumele prevazute pentru sustinerea culturii venite de la Minister ori de la autoritatile locale sint simbolice. Modul de distribuire a subventiei, atit la nivel central, cit si la nivel local, este si el unul vicios. Bugetul culturii este alcatuit de catre functionarii de la Minister in conditii de totala lipsa de transparenta, la elaborarea lui nu participa experti in domeniu, nu sint cunoscute criteriile de distribuire si asa se face ca putinii bani „se impart“ nu dupa valoarea unor proiecte, ci pe un principiu egalitarist ori pe criterii clientelare.
In plus, oamenii aflati la conducerea departamentelor de cultura din teritoriu sint, in marea lor majoritate, cadre care au activat in vechile structuri sovietice; in majoritatea cazurilor, ei nu fac decit sa astepte indicatii si bani „de sus“, fara sa manifeste o minima initiativa.

Ceva mai bine stau lucrurile in capitala tarii, unde au fost deschise, in ultimii zece ani, mai multe biblioteci, teatre, centre culturale. Dar, in cazul autoritatilor capitalei, se manifesta un anume „egoism departamental“: desi marea majoritate a institutiilor de cultura ale tarii activeaza pe teritoriul municipiului Chisinau, acesta sustine in exclusivitate activitatea unitatilor municipale. Ministerul Culturii, la rindul sau, refuza sa acorde sprijin institutiilor municipale.
Caz istoric si geopolitic, Republica Moldova se ilustreaza ca atare la toate capitolele, inclusiv in ce priveste cultura. Tara a stabilit tot felul de recorduri triste in regiune – al saraciei, al traficului de femei, al coruptiei – probabil si din cauza ca l-a atins mai intii pe acela al celei mai mici sustineri acordate culturii.
_____

Constantin CHEIANU, jurnalist, scriitor si critic de teatru, traieste in Chisinau. Articolul de fata a aparut initial in Policies for Culture Journal (iulie 2002).