OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ionathan X. URANUS
In potriva veacului. Textele de avangarda
(1926-1932)
Editie ingrijita de Mariana Macri
si Dorin-Liviu Bitfoi, Editura Compania,
Bucuresti, 2005, 208 p.

Recenzind in primavara acestui an Comedia infraumana – „eseul poliauto-biografic“ al parintelui Mihail Avramescu (1909-1984) –, imi exprimam speranta ca intr-o zi vor fi recuperate si textele sale avangardiste din perioada interbelica. Volumul lui Marcel Ionathan X. Uranus publicat de curind la Editura Compania: In potriva veacului. Textele de avangarda (1926-1932) imi confirma asteptarile mai devreme decit credeam.

Venit dupa Calendarul incendiat al lui Ierusalim X. Unicornus (1999), Monolog nocturn... (2000) si Comedia infraumana... (2004)), noul op adauga o noua dimensiune imaginii acestei personalitati fascinante, cu totul atipice in cultura romana. Cele 47 de titluri aparute de-a lungul a sase ani in citeva gazete – Orizontul, Adam, Bilete de papagal, Radical, Viata literara, Zodiac, Ulise, Vremea – au fost reproduse in ordine cronologica. Majoritatea semnaturilor sint „variante“ ale lui Ionathan X. Uranus (I.X.U. s.a.m.d.), doar citeva texte fiind semnate cu pseudonimul Mark Abrams folosit, de la un punct incolo, mai ales pentru scrierile „ocultiste“ ale lui Marcel Avramescu. Oricum, desi intr-o nota asupra editiei se mentioneaza ca au fost lasate deoparte toate scrierile de alta factura decit cea „avangardista“ publicate in aceeasi perioada, nu putem recepta altfel decit ca pe o regretabila inconsecventa absenta unor texte precum Urangutanul din calorifer sau a celor nu mai putin nonconformiste din revista Contimporanul. Poate, intr-o viitoare editie adaugita.

- Avangarda spirituala a „omului exorbitant“
Meticuloasa prefata a lui Dorin-Liviu Bitfoi (Ionathan X. Uranus sau „Omul exorbitant“ si identitatile sale) este, fara indoiala, de o reala utilitate documentara. Colaborarea cu doamna Mariana Macri – fiica lui Mihail Avramescu – in realizarea prezentei editii s-a dovedit fructuoasa. Exista, apoi, in incipit-ul cartii o lista impresionanta de „identificari“ pseudonimice si de „autocaracterizari“ care dau, ele singure, o idee despre acest personaj multidimensional. Intr-adevar, „spre deosebire de un maestru al alter-ego-urilor structurate independent in fictiunile lor proprii, ca Fernando Pessoa, Marcel Avramescu pare sa fi adoptat mai degraba un sistem de oglinzi reglabile, orientate toate spre un singur om central, atotcuprinzator. Desigur, un „om exorbitant“, adica iesit de pe orbita comuna, dar si in afara orbitelor care zadarnic se straduiesc sa vada ceea ce nu e de vazut cu ochi umani“. In final este reprodus un indice al textelor cu referinte complete (gazeta, anul de aparitie, eventuale supratitluri si semnaturi etc.).

E de remarcat si inspirata conceptie a volumului, cu fotografii din diverse epoci ale lui M. Avramescu, reproduceri facsimilate ale unor scrisori postbelice din arhiva familiei etc.
Dorin-Liviu Bitfoi deplinge, pe buna dreptate, ignorarea lui Uranus in antologiile literaturii noastre de avangarda (cu exceptia celei a lui Sasa Pana). Prefatatorul face, totusi, abstractie de antologia lui Iordan Chimet (Cica niste cronicari..., 1999), unde IXU beneficiaza de un grupaj consistent. Exista si unele inadvertente in textul sau, altminteri doldora de informatie. A afirma, bunaoara, ca lacunele de informatie biografica privitoare la Urmuz, Grigore Cugler, Sesto Pals, Uranus sau Victor Valeriu Martinescu „se explica, in parte, prin inconfortul la avangarda resimtit de regimul comunist si prin caracteristicile intrinseci ale curentului (autoevaluarile fictionale si ironice, fragmentarismul, risipirea si discontinuitatea publicistica, rezistenta opusa de critica vremii, practica anarhica a pseudonimelor)“ e de-a dreptul candid, si nu doar din punctul de vedere al istoricului literar. Adevaratele motive pentru care avangardisti „de unii singuri“ precum Cugler, Costin, Uranus sau Martinescu au ramas la periferia interesului critic din perioada postbelica sint 1) prejudecata „epigonismului urmuzian“;

2) nonmilitantismul; 3) dosarul ideologic prost (exil anticomunist la Cugler, inchisoare politica la Victor Valeriu Martinescu, emigratie dupa implicari in procese staliniste la Costin si Pals, preotire atipica la M. Avramescu). Nu trebuie uitat apoi ca, la fel ca si Grigore Cugler, Sesto Pals sau Victor Valeriu Martinescu, Uranus a fost un ex-centric inclusiv in raport cu gruparile avangardiste din epoca. Sasa Pana a evitat sa-l publice in paginile revistei unu, probabil din nepotrivire de caracter; doar Contimporanul lui Ion Vinea si Marcel Iancu i-a gazduit, in ultimii sai ani, citeva texte. Colaborator asiduu al Biletelor de papagal argheziene (unde a facut chiar prozeliti ca urmare a anchetei despre Omul exorbitant), autorul s-a numarat o vreme printre corifeii revistei Radical din Craiova si, de asemenea, printre colaboratorii revistei Ulise a apologetului urmuzian Lucian Boz.

La inceputul anilor ’30, cind Stephan Roll, Miron Radu Paraschivescu sau Ion Calugaru paraseau anarhismul avangardei literare pentru cauza avangardei politice a proletariatului, Marcel Avramescu opteaza pentru o paradoxala avangarda a spiritului. Discipol al lui René Guenon (alaturi de Mihai Vilsan si de Vasile Lovinescu), licentiat in Cusanus si doctor in Kabbalah, fondator – impreuna cu prietenul sau Mircea Eliade – al singurei reviste romanesti de studii ezoterice (Memra, unde semneaza cu adevaratu-i nume), el a reprezentat, de fapt, o punte intre comicul absurd al avangardei si spiritualismul „tinerei generatii“ interbelice. O punte „ezoterica“ intre grupari si religii, la egala distanta de orice ispita totalitara.
Nu este singurul exemplu de convertire ortodoxa a unui avangardist interbelic. Sandu Tudor de pilda – autor de poeme apocaliptic-masiniste in paginile Contimporanului – s-a numarat printre militantii Gindirii, iar dupa „divortul“ de Nichifor Crainic – in 1927 – va intemeia propria foaie (Credinta) si va combate in Floarea de foc alaturi de Zaharia Stancu. Catre anii ’40 acest straniu ortodoxist de stinga se calugareste sub numele de Daniil si, fondator al grupului mistic „Rugul Aprins“, va sfirsi tragic in inchisorile staliniste. Cazurile unor Paul Sterian (evreu gindirist cochetind, la un moment dat, cu futurismul) sau Nicu Steinhardt ilustreaza si ele – in felul lor – cautarile si paradoxurile generatiei.

Cu siguranta, daca n-ar fi existat parcursul biografic atipic al autorului (avangardist „urmuzian“ fascinat de ezoterismul lui René Guenon, evreu convertit la ortodoxie si devenit preot, personaj discret-iradiant, invaluit intr-un soi de legenda), publicarea acestor texte n-ar fi avut aceeasi semnificatie. Biografia/legenda/mitologia personala a lui Marc-Mihail Avramescu pune in umbra scrierile lui Ionathan X. Uranus-Marc Abrams si, intr-un fel, le conditioneaza receptarea. Oricit de nonreferentiala, „opera“ scrisa a avangardistului se cuvine citita in lumina itinerariului sau biografic si a evolutiei spirituale ulterioare. Este foarte bine ca scrierile de avangarda au fost tiparite dupa cele postbelice ale lui Ierusalim X. Unicornus. Se poate vedea astfel ca intre cele doua „faze“ scripturale continuitatea e la fel de evidenta ca si ruptura. Ortodoxul Ierusalim X. Unicornus ramasese la fel de ludic si paralogic precum avangardistul Uranus si „magicianul ezoterizant“ Mark Abrams, iar cei din urma se vadesc a fi cautatori la fel de pasionati ai celor nevazute ca si „nonconformistul parinte“. In mod semnificativ, faza avangardista – si volumul de fata... – se incheie printr-un Necrolog. Pentru raposatii Ionathan X. Uranus si Marc Abrams, aparut in Vremea, 22 noiembrie 1931...

Desi voit „humoristice“, scrierile lui Ionathan X. Uranus nu prea stirnesc hazul. Le lipseste acea ferocitate enigmatica, grotesc-demitizanta din textele lui Urmuz. Sintem, de asemenea, departe de verva burlesca, fantezista si joviala a lui Grigore Cugler. Calitatea suverana a autorului este, as spune, dereglarea sistematica a tuturor sensurilor, arta riguros-„absurda“ cu care intelectul, exasperat parca de propria desertaciune, isi taie craca vanitatilor de sub picioare. De fapt, itinerariul spiritual incepe printr-o experimentare a miracolului in limbaj. „Ionathan X. Uranus era insa un ins a carui mecanica interioara, in ciuda mastii de gluma sub care se cristalizeaza, izvora dintr-o experienta, in fond, tragica: din constiinta uscaciunii logicului. [...] Un tip siesi pricinuitor de moarte: fiindca recunoasterea searbadului in sforaria logicii te impinge neaparat la o depasire“ (Necrolog).

Cit timp a trait, Marcel Avramescu a evitat sa isi adune scrierile in volum. Dupa 1950 a evitat chiar sa publice in reviste. Smerenie? Desconsiderare a „autorlicului“? Tentatie a informalului, a marginalitatii si a penumbrei sociale? Precautie politica? Greu de spus. Fapt este ca debutul sau editorial a avut loc dupa 15 ani de la moarte...
Spre deosebire de prozele lui Urmuz (toate – la persoana a III-a), textele lui Jonathan X. Uranus sint, in mare parte, la persoana I; avem de-a face prin urmare cu niste „confesiuni“ absurdiste, replici abracadabrante la autentismul colegilor de generatie. Unele mimeaza ironic conventia epistolara – Ionathan X. Uranus. Catre Coco, Epistola (Pentru altcineva). O alta marca specifica este si frecventa referire la spiritual, fie acesta de sorginte ezoterica (Manualul bunului zodier, Despre sapte. Mic studiu cu consecinte nebanuite, Omul de talpa. Studiu astro-social...) sau biblica/apocaliptica (Duh, In potriva veacului.

Manifest si proclamatie). Nu lipsesc subtextele „esopice“. Program, de exemplu, contine o subtila satira la adresa tinerei generatii a lui Eliade &Co: „In lumina acestor consideratiuni, programul nostru («nostru» desemneaza o grupare efervescenta de juni chintesentiali, careia subsemnatul ii este, cu beatitudine, exponentul ocazional) se vadeste simplu si precis, ca relativitatea universala, despre al carei angrenaj interior intreaga Dacie se simte, cu satisfactie, copios informata. Noi voim, anume, in primul rind, regenerarea deplina a celulei vegetale, care a cazut in decrepitudine, zadarnicind entuziasmul popular si indreptatind teama pe care o nutresc unii in secret de iremediabila eventualitate a scopirii maselor“. Oarecum pe aceeasi linie pot fi citite titluri gen Apologia zevzecului. Eseu in pi bemol junior, autocaracterizari precum „mare adolescent roman“ sau ironiile la adresa manifestelor, programelor si celorlalte poncife generationiste, care-l apropie pe autor de N. Steinhardt-Antistihus din In genul tinerilor.... Seria textelor „despre Totog“ nu indica, asa cum s-ar putea crede, crearea unui personaj avangardist emblematic (cum ar fi Apunake al lui Cugler), ci mai curind promisiunea unui personaj mereu aminat.

In Catre Ionathan X. Uranus (autorul lui Totog), schita avind drept motto un „citat“ din Totog („Vax!“) si un fals citat din Urmuz („Omul cu mirtoaga“, trimitere la paternitatea contestata a piesei lui G. Ciprian), autorul se refera, autoironic, la identitatea sa „urmuziana“: „Urmuz e sufletul, vesnicia, pe cind Ionathan X. Uranus nu este decit o particica din trupul acestuia..., adica partea aceea care a intrat in pamint pentru descompunere si pentru hrana viermilor, care nu sint altceva decit niste paraziti“. Diversitatea formulelor accesate e, altminteri, deconcertanta: scrisori, „jocuri de societate“, miniaturi parodice de tot felul (tratate, romane, epistole, manifeste, texte de popularizare si senzationaliste s.a.m.d.). Scurtele, abracadabrantele secvente dramatice Ascensorul. Drama filozofica intr-un act de Ionathan X. Uranus, Serafim si boxeur si Cum se face o casa (Arhitectura) ar anticipa, dupa unii autori, teatrul lui Eugen Ionescu. Mai spectaculoase decit textele propriu-zise sint insa paratextele (titluri, subtitluri, semnaturi, autocaracterizari si dedicatii fanteziste) si inepuizabilul joc de masti al identitatilor onomastice.

- „Alta fata a avangardei“
Observatia criticului Cornel Ungureanu cu privire la „cealalta fata a avangardei“ (aceea de „model spiritual“) merita cu deosebire subliniata, cu atit mai mult cu cit ea porneste chiar de la exemplul „modelului“ M. Avramescu. Intr-adevar: avangarda noastra interbelica – si avangarda europeana in genere – nu a fost doar expresia unui nonconformism laic, ea are si o parte de umbra, ezoterica. A o ignora inseamna a rata complexitatea unui fenomen de criza a constiintei moderne. Privite cu atentia cuvenita, scrierile lui Ionathan X. Uranus se dezvaluie drept alegorii – funambulesti, absurde... – ale conditiei umane sau, mai bine zis, infraumane. Desigur, putem vedea in ele doar niste jocuri ale inteligentei si imaginatiei deconstructive, dezvoltari proliferante de asociatii suprarealiste. Nu este insa numai atit...
Nici inepuizabilul fantezist satiric Grigore Cugler, nici rafinatul „para-fabulist“ Jacques G. Costin, nici absurdist-ezotericul Jonathan X. Uranus nu sint, cum s-a spus, niste „epigoni ai lui Urmuz“ (precum minorii Moldov sau Madda Holda). Ei fac parte dintr-o familie distincta a prozei avangardiste autohtone. E timpul sa-i analizam in complexitatea si diferentele lor specifice, ex-centrice. Cartea de fata – o recuperare asteptata, intru totul salutara – ofera premisele unei necesare schimbari de perspectiva.