OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Deschid cartea amintirilor, un op masiv de peste 500 de pagini, sub titlul A fost odată George Muntean. Întorc filele, mă adîncesc în lectura textelor – o sută şi mai bine la număr – şi, deşi evocările sînt aşternute la timpul trecut, din succesiunea lor se cristalizează portretul unei prezenţe spirituale apropiate prin preocupări, menite să işte curiozitatea oricărui ipotetic partener de dialog. De aici şi sentimentul transmiterii acelui potenţial fond de idei în stare să consolideze amintirea cuiva.

A fost odată George Muntean (remember), Ediţie alcătuită de Adela Popescu, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2008. 516 p.

Mărturiile vin din cele mai diverse surse: de la colegi avuţi alături în anii de instruire pe băncile Liceului Hurmuzachi din Rădăuţi sau în amfiteatrele Facultăţii de Filologie a Universităţii bucureştene, de la confraţii de mai tîrziu, din redacţiile publicaţiilor literare şi, mai ales, din aceeaşi echipă de harnici cercetători ai Institutului de Istorie Literară, aflată sub îndrumarea profesorului G. Călinescu.

Interesul faţă de moştenirea călinesciană

Printre multele fotografii de maxim interes documentar, distribuite din belşug în cuprinsul volumului, una reprezintă un instantaneu de grup chiar în interiorul Institutului. O recunosc în imagine, în primul rînd pe profesoara de literatură comparată Zoe Dumitrescu-Buşulenga, de la care învăţam cîndva disciplina studiului pe text, în vremea uceniciei în redacţia unde se pregăteau primele cadre specializate în reeditarea autorilor români clasici. Lîngă doamna Buşulenga se află Dan Hăulică, ani de zile redactor-şef al revistei Secolul 20, concepută de el ca revistă de sinteză şi fecund laborator al multiplelor interferenţe între diversele domenii ale creaţiei (literatură, arte plastice, muzică, teatru), capabil să medieze şi să consolideze raporturile de vase comunicante între literatura română modernă şi valorile literare universale.

De o parte şi de alta, tot figuri ce-mi sînt de mult familiare: Cornelia Ştefănescu, Marin Bucur, Ionel Oprişan, autori de ediţii şi studii devenite instrumente de lucru indispensabile pentru oricine se ocupă de readucerea în actualitate a patrimoniului literar clasic. Şi, într-o extremitate a fotografiei, zîmbitor, George Muntean. Este exact aşa cum îl ţin minte din perioada cînd l-am cunoscut, în sălile de studiu ale Bibliotecii Academiei. Făcea investigaţii pentru selecţia Scrieri despre artă, două volume compacte, din publicistica lui G. Călinescu. Ne găseam oarecum vecini în acelaşi perimetru al explorărilor. Eu editasem, în 1967, antologia Ulysse, rezervată textelor călinesciene despre literatură, un fel de reconstituire a traseului urmat de Călinescu în vederea edificării unei viziuni estetice proprii. Mă pregăteam pentru alcătuirea, mai departe, a unui cuprinzător tablou, grupînd zeci şi zeci de texte sub titlul Gîlceava înţeleptului cu lumea, cu scopul de a exemplifica atitudinile caracteristice pentru G. Călinescu, aflat în postura cărturarului interesat să cunoască mentalitatea şi caracterele oamenilor din jur, dornic să se implice în clarificarea problemelor de ordin moral, social, politic. Aveam, cu George Muntean, nu numai un cîmp comun de cercetare. Împărtăşeam acelaşi viu interes faţă de moştenirea călinesciană, consultam aceleaşi colecţii ale presei din perioada interbelică şi apoi încingeam schimburi de opinii pe marginea constatărilor acumulate. Ne completam reciproc informaţiile, ne consolidam, astfel, reperele pentru judecăţi proprii de valoare. Amîndoi am tras foloase din faptul că n-am păstrat între noi nici un fel de rezerve, n-am instituit un embargou asupra eventualelor descoperiri şi am lăsat permanent deschise uşile spre atelierul de lucru al fiecăruia. Ulterior, George Muntean avea să realizeze şi să publice în mai multe numere din Revista de teorie şi istorie literară o minuţioasă bio-bibliografie, desăvîrşită oglindă a fertilei activităţi dezvoltate de G.Călinescu. E păcat că această lucrare poate fi consultată numai de către cineva care are oricînd acces la colecţia revistei.

Mai am un regret, reactivat acum, cînd parcurg volumul omagial dedicat lui George Muntean. Îl atrăsesem într-un proiect pus la cale de laboratorul Secolului 20. Voiam să îndreptăm atenţia publicului nostru de cititori asupra bibliotecilor unor cărturari de elită, ca o cale de familiarizare cu procesele de formare, de consolidare a carierelor prolifice de intelectuali exemplari. Seria proiectată a fost inaugurată printr-o trecere în revistă a fondului de carte ce se păstrează în casa memorială „G. Călinescu“. A mai urmat o reconstituire a bibliotecii lui Tudor Vianu. În continuare, duceam tratative cu George Muntean să se ocupe de un repertoriu al bibliotecii poetului Alexandru Al. Philippide, pe care l-a frecventat pînă în ultimii săi ani de viaţă. La nevoie, îi oferisem chiar o alternativă, să întreprindă mai întîi o similară operaţie cu privire la Vladimir Streinu, de care, de asemenea, s-a găsit aproape, editîndu-i o serie de volume. Experienţa profesională, strînsele contacte personale îl indicau pe George Muntean ca persoana cea mai nimerită, în ambele cazuri. N-a fost să fie.

În schimb, George Muntean şi-a canalizat însuşirile şi entuziasmul pe multiple alte planuri. Recentul volum omagial ni-l arată disponibil să participe la iureşul civic declanşat în societatea românească după răsturnarea intervenită în decembrie 1989. A înfiinţat partide politice, cu care se prezenta în alegerile prezidenţiale din 1996. A iniţiat adevărate strategii pentru activizarea unor societăţi culturale de tradiţie şi de mare audienţă populară, mai ales în zonele nordice ale ţării, de unde se mîndrea că este originar. Era fiu al Bucovinei, din satul de graniţă Bilca. Acolo, în spaţiul gospodăriei părinteşti, a pus temeliile, unui muzeu etnografic de relevanţă durabilă. Este unicul muzeu sătesc din ţară, dacă nu, poate, din lume, cu o secţie rezervată implicării în activităţi de ordin masonic. În cimitirul din Bilca, îşi doarme somnul de veci George Muntean. La împlinirea a cinci ani de la dispariţia sa, energica lui soţie, poeta Adela Popescu, a mobilizat prieteni, apropiaţi fideli, o adevărată cohortă de suflete generoase, ce-şi aduc contribuţia, în filele cuprinzătoarei tipărituri, ca memoria celui regretat să se perpetueze. Adaug încă o modestă filă.