OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Catalin Dorian FLORESCU
Der kurze Weg nach Hause
Roman, Pendo Verlag, Zürich, 244 p., 19,90 Euro


Catalin Dorian Florescu a demonstrat din nou ca experientele biografice proprii sint pentru un autor cea mai buna sursa de inspiratie. Florescu a dovedit deja, cu romanul sau de debut (Wunderzeit – Timp miraculos – cf. Observator cultural Nr. 61/2001), ca dozarea literara adecvata cu elemente autobiografice creeaza un fundal oarecum exotic, fara sa alunece in trivialitate nostalgica. Primul sau roman este scris din perspectiva unui copil, ceea ce-i permite autorului sa-si ascunda sentimentele in spatele unui discurs ludic. Florescu povesteste despre imprejurarile legate de plecarea definitiva a familiei sale din Romania, despre realitatile dintr-o tara scufundata in bezna ceausismului si despre sperantele si temerile oamenilor tracasati de un sistem care a produs cele mai incredibile strategii de supravietuire.
Catalin Dorian Florescu este un roman nascut in anul 1967 la Timisoara. La virsta de 9 ani pleaca impreuna cu tatal sau in Italia si in Statele Unite. Dupa o scurta sedere in Occident, cei doi se intorc in Romania. In anul 1982, familia emigreaza. Acum Florescu traieste in Elvetia, unde a studiat psihologia.

Dupa prabusirea comunismului viziteaza din nou tinuturile natale. Ultimul sau roman, intitulat Der kurze Weg nach Hause (Scurta cale spre casa) – tematizeaza aceasta calatorie intr-o lume impregnata de imaginile conservate in mintea unui copil nascut in Romania, dar maturizat in Elvetia. Personajul principal al romanului, Ovidiu (un alter-ego al autorului), pleaca spre rasarit pentru a-l reintilni pe Luca, un prieten italian din Zürich. Drumul spre rasarit al lui Ovidiu se transforma treptat intr-o regasire a trecutului pierdut. Autorul zugraveste cu ironie fina si multa sensibilitate intimplarile traite de Ovidiu mai intii la Budapesta, apoi in Romania, la Timisoara si pe coasta Marii Negre. Sub avalansa noilor impresii culese in timpul acestei calatorii, vechile amintiri legate de copilaria petrecuta la Timisoara isi pierd atractivitatea magica, fiind inlocuite cu o dezamagire dureroasa. Confruntarea directa a personajului principal cu realitatile postcomuniste din Ungaria si Romania ii spulbera toate iluziile idilice care i s-au conservat in amintiri distorsionate de nostalgii fara suport real. Instrainarea fata de oamenii debusolati pe care-i reintilneste in Romania postrevolutionara declanseaza in Ovidiu un proces de redefinire a propriei identitati. Astfel, moartea unchiului sau simbolizeaza transformarea trecutului intr-un capitol biografic incheiat.

In pofida deziluziilor traite in timpul confruntarilor directe cu trecutul, de pilda, in apartamentul in care Ovidiu si-a petrecut copilaria, autorul romanului nu pronunta niciodata verdicte. Apropierea se produce cu empatie, dar in acelasi moment are loc si distantarea critica – dialectica, reflectata perfect in scriitura autorului si tributara limbajului cinematografic. (De altfel, Florescu aduce indirect si un omagiu cinematografiei, citind scene sau dialoguri din diverse filme indragite.) Fluxul povestirii este presarat cu zeci de anecdote, observatii sensibile si reflectii plastice, fara a aluneca in teoretizarile, deseori intilnite in romanele contemporane germane. Cu alte cuvinte, Florescu nu are niciodata nevoie de cirje eseistice pentru a-si continua povestirea construita liniar, logic si pregnant. La aceasta se adauga talentul autorului de a schita cu umor detasat impresii sau relatari. Un exemplu pentru laconismul dinamic al lui Florescu este scena in care reda relatarea resentimentar-subiectiva a unei rude despre revolutia din Timisoara. O scena care – asemenea multor altora – ii ofera cititorului excelente descrieri indirecte a atmosferei apasatoare a rasaritului european postcomunist, dominat de coruptie, xenofobie, criminalitate, prostitutie si nostalgii facile. Semnificativa pentru starea mentala generala este propozitia rostita de un sofer de taxi din Budapesta: „In timpul rusilor a fost rau, dar acum, fara rusi, va fi si mai rau“.

Berlin