OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

După alegerile locale avem o primă şi naturală repoziţionare a diferitelor grupări care se luptă pentru putere în propriile partide. Cei care au avut curaj să-şi asume campania electorală, să candideze şi care nu au făcut mare lucru sînt cu grijă înlăturaţi. Cîştigătorii sînt lăsaţi în pace pentru moment. În toată zarva aceasta de demiteri şi demisii, un fapt relevant pentru viaţa noastră politică a fost bine surprins de media: dizolvarea conducerii Filialei Constanţa a PD-L şi paraşutarea Elenei Udrea pentru asigurarea unui interimat de vreo săptămînă. Episodul ne-a oferit o mostră despre cum se face politică în România: pentru a crea un mediu propice instalării Elenei Udrea, muza lui Traian Băsescu, un aghiotant local şi-a asumat misiunea de a evacua membrii simpli de partid, stîrnind nemulţumirea şi frustrarea acestora. „Ne-am săturat să aflăm de pe la televizor şi din ziare despre deciziile partidului“, protestau oamenii, în timp ce erau daţi afară din sediul propriului partid.

 

La PNL, Ludovic Orban a pierdut alegerile în mod categoric şi fără drept de apel. Liderul organizaţiei de partid din Bucureşti nu a înţeles să-şi asume eşecul şi nu a demisionat la somarea preşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu, aşa cum prevedea o hotărîre precedentă a formaţiunii. La liberali continuă să mă uimească ce m-a uluit şi în 1999-2000, pe cînd eram un tînăr membru al acestui partid: capacitatea lor de a-şi dribla propriul statut. Nu discut aici cît de cuvenită este îndepărtarea lui Orban, ci modul în care au ales să o facă. În loc să se prevaleze de hotărîrea statutară pe care au luat-o cu toţii sau să supună la vot debarcarea acestuia conform propriilor lor norme, au preferat o mişcare ciudată. Patru filiale au părăsit Consiliul de coordonare din Bucureşti, provocînd automat dizolvarea acestuia şi „cerînd“ asfel intervenţia preşedintelui Tăriceanu, care şi-a asumat numaidecît, îndatorat, interimatul organizaţiei Bucureşti. (La liberali am învăţat şi cum se pot pune în fruntea filialelor preşedinţi de partid, înscriind în ajunul alegerilor vreo două grupe de studenţi aduşi de pe la vreo „particulară“ şi care votează cu cine li se spune). Păcat că acest lucru se întîmplă într-un partid care se revendică liberal, adică de la un sistem istoric care a produs noţiunea de stat de drept.

 

Nici PSD nu este mai liniştit în urma alegerilor. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD face tot ce poate cu poziţia de putere pe care o ocupă în Parlament pentru a nu se mai întoarce în faţa justiţiei în baza noilor dosare care-l incriminează de corupţie, de data aceasta în fosta sa calitate de preşedinte al PSD. În ce lume a bunului-plac am trăi cu toţii dacă, înainte de a fi cercetaţi pentru diversele fapte lipsite de integritate pe care le-am putea comite, li s-ar cere acordul colegilor noştri de serviciu. Dar deh, se pare că nu toţi facem obiectul articolului 16 din Constituţie: Cetăţenii sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Unii au privilegiul de a nu mai ajunge în faţa legii dacă aşa hotărăsc colegii lor.