Primul zvon a transpirat în afara
Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN),
săptămîna trecută, în zilele precedînd şedinţa
de Guvern din 12 august, şi privea posibilitatea ca unele instituţii
în subordinea directă a MCCPN să fie, la rîndu-le,
vizate de anunţata reformă a agenţiilor guvernamentale. Marţea
trecută, la conferinţa de presă de după şedinţa de Guvern,
ministrul Teodor Paleologu a făcut publică lista comasărilor,
desfiinţărilor şi reducerilor de personal, în cadrul
respectivelor instituţii: 182 de posturi tăiate, Institutul
Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurării
preluat de Muzeul Naţional de Istorie a României, Institutul
Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, preluat de
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Centrul „Sala
Palatului“, unit cu Artexim, Institutul Naţional al Monumentelor
Istorice (INMI), comasat cu Oficiul Naţional al Monumentelor
Istorice (ONMI), Centrul de Pregătire Profesională în
Cultură, comasat cu Centrul European de Cultură din Sinaia, iar
Centrul de Consultanţă pentru Programe Culturale Europene, Centrul
de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii şi CIMEC –
Institutul de memorie culturală –, comasate şi ele. Conform
informaţiilor pe care le deţinem, se pare că nici una dintre
instituţiile vizate n-au fost informate sau consultate oficial în
privinţa deciziilor care urmau să fie luate, iar propunerile de
modificări şi notele lor de fundamentare nu au fost făcute
publice.
Sigur, ministerul poate, în
limitele lui de iniţiativă legislativă, să facă ce crede de
cuviinţă în relaţie cu instituţiile subordonate. Luat de
valul cu mare rezonanţă publică al restructurării celor care
„sfidează opinia publică şi bugetarul de rînd“ (Emil
Boc), MCCPN ar avea de răspuns, însă, la următoarele
întrebări: modalitatea în care a procedat la reformare e
legală? Măsurile luate sînt fundamentate (şi cum)? Şi, mai
ales, se face cu adevărat o economie necesară la bugetul de stat,
eventual fără să afecteze eficienţa instituţiilor în
cauză, sau e vorba doar de aplicarea unor hotărîri impuse la
nivel guvernamental?
Incălcarea Legii transparenţei
În mod normal, conform Legii
52/2003 privind transparenţa decizională, „În cadrul
procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative,
autoritatea administraţiei publice are obligaţia să publice un
anunţ referitor la această acţiune pe site-ul propriu (în
cazul MCCPN, e vorba despre site-ul www.cultura-net.ro, n.I.P.), să-l
afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil
publicului, şi să-l transmită către mass-media centrală sau
locală, după caz“ (Art. 6, pct. 1), „cu cel puţin 30 de zile
înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de
către autorităţile publice (în cazul dat, şedinţa de
guvern, n.I.P.). Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare ş…ţ,
precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei
interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu
valoare de recomandare privind proiectul de act normativ“ (pct.2).
Nici unul dintre directorii „interesaţi“, dintre cei cu care am
discutat, nu a declarat a fi primit o informare oficială sau o
invitaţie la consultare din partea Ministerului. Directorul
Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice, Dan Buşcu, nu a putut
da amănunte asupra felului în care se va face comasarea ONMI
cu Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, pentru că nu le
cunoaşte, spunînd că, oricum, „nimeni nu a fost
înştiinţat“. Colegul său de la INMI, Dan Lungu, a avut o
întîlnire cu ministrul Paleologu, scurtă, dar
consistentă, despre oportunitatea înfiinţării Institutului
Naţional al Patrimoniului (INP), prin unificarea celor două
instituţii, dar nu e clar dacă a avut o discuţie anterioară cu
Ministerul asupra felului în care se va produce comasarea.
Directorul CIMEC, Dan Mihai Matei, a avut şi el o întîlnire
la MCCPN, împreună cu directorii Centrului de Consultanţă
pentru Programe Culturale Europene (Mioara Lujanschi) şi, respectiv,
al Centrului de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii
(Liviu Chelcea), în care nu a fost vorba despre cum vor
funcţiona împreună ca Institut de Studii şi Cercetări
pentru Programe Culturale (devenit acum, la cererea argumentată a
CIMEC – pentru că, altminteri, ar fi pierdut accesul la linii de
finanţare specifice ale Uniunii Europene –, Institutul de
Cercetare, Consultanţă şi Memorie Culturală), ci despre faptul că
restructurarea a fost cerută de „sus“. Deocamdată, nu ştie
nimeni nimic despre forma ulterioară a nici uneia dintre
instituţiile comasate.
În realitate, încălcarea
Legii transparenţei nu ţine de MCCPN expres, ci de Guvernul
României: nici una dintre modificările privind agenţiile şi
alte instituţii guvernamentale nu a fost supusă dezbaterii publice.
Aplicarea excepţiei prevăzute de Legea nr. 52 –„În cazul
reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale
excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în
vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public,
proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura
de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare“ (Art.
6, pct. 9) – ar trebui să nască nişte explicaţii din partea
Guvernului, privitoare la gravitatea atingerii interesului public.
Premierul Boc a declarat pe 12 august că restructurarea va fi
adoptată prin asumarea răspunderii guvernamentale în faţa
Parlamentului, după ce, pe 5 august, condiţia de procedură de
urgenţă nu se întrezărea la orizont („Ministerele de
resort vor pregăti ş…ţ actele normative pentru desfiinţare,
comasare, preluare în minister a acestor structuri
guvernamentale, fie sub formă de hotărîre de Guvern, fie ca
proiecte de lege, urmînd să fie supuse aprobării Guvernului
sau Parlamentului“ – citat din briefingul de presă publicat pe
www.guv.ro).
Pe scurt, aşadar, restructurarea care
afectează acum şi MCCPN a fost decisă la nivelul prim-ministrului,
brusc, fără o analiză, la nivelul fiecărui minister, a sistemului
instituţiilor publice subordonate central, fără studii de
fezabilitate şi impact şi fără o consultare publică sau la
nivelul celor vizaţi, cu respectarea mecanismului democratic de
derulare a procesului legislativ.
Dăm afară oameni care nu există
În ce priveşte economia făcută
la bugetul de stat şi disponibilizarea a aproape 200 de oameni,
lucrurile stau, şi ele, în domeniul ipocriziei, de vreme ce,
în marea majoritate a cazurilor, posturile reduse sînt,
în realitate, vacante. Cîteva exemple: conform
informaţiei furnizate de MCCPN, CIMEC are 44 de posturi, urmînd
să renunţe la unele dintre ele în urma comasării, dar pe
site-ul instituţiei sînt trecute 32 de persoane, iar Dan Mihai
Matei declară că are 34 angajaţi cu normă întreagă şi
unul cu jumătate de normă (deci, nouă norme şi jumătate sînt,
oricum, libere). La Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB),
organigrama a fost restrînsă de la 13 la 11 posturi, însă
Centrul n-a avut niciodată mai mult de 11 angajaţi reali. Din cele
15 poziţii din schema de personal a Administraţiei Fondului
Cultural Naţional (AFCN), în iulie erau ocupate 11, după
care, prin plecarea de bunăvoie a doi oameni, s-a ajuns exact la
numărul de nouă, prevăzut de Minister prin restructurare, iar
conform lui Dan Lungu, INMI are 10% din organigramă neocupată.
Singurele disponibilizări ce pot fi ghicite privesc personalul
administrativ din instituţiile comasate, care vor rămîne cu
mai puţini contabili, casieri, curieri, jurişti („Sigur că toţi
vom ţine cu dinţii de personalul de specialitate, care e şi greu
de găsit, şi nici nu are altundeva unde pleca“ – Dan Mihai
Matei). Cît despre funcţiile de conducere, împuţinate,
şi ele, există o Ordonanţă de Urgenţă adoptată în
ianuarie (OUG 1/2009), privind salarizarea personalului din sectorul
bugetar, unde, la Articolul 4, se spune că: „Persoanele care deţin
funcţii de conducere în instituţiile şi autorităţile
publice care sînt supuse restructurării vor fi mutate pe un
post vacant din structura organizatorică. În cazul în
care postul vacant este inferior celui deţinut anterior de persoana
respectivă, acel post va fi ridicat la acelaşi nivel ca funcţie şi
salarizare cu cel anterior“. Conform lui Andrei Găitănaru,
consilier al ministrului Paleologu, lista de reduceri dată
publicităţii are statut de propunere, MCCPN lucrează acum la
identificarea precisă a posturilor ocupate, iar criteriul păstrării
unor angajaţi în defavoarea altora va fi „funcţionalitatea
instituţiei“.
Posturile în sistemul public (de
cultură) sînt blocate de mult timp – sistematic, în
fiecare an, în luna februarie. Pentru că, aşa cum spune
directorul INMI, „instituţiile duc cu ele moştenirea epocilor
prin care au trecut“ (în traducere: personalul angajat, cu
tot cu limitele lui, de vîrstă şi competenţă, imposibil de
împrospătat în condiţiile acestei blocări de durată a
posturilor), a existat întotdeauna o altă „cale de
înnobilare a sistemului“: contractele de prestări servicii.
De ani buni, un mijloc de eficientizare a activităţii instituţiilor
mumificate o reprezintă aceste contracte, la care toţi cei cu care
am vorbit au recunoscut că au apelat. Pentru INMI, este şi singura
soluţie de funcţionare pe termen lung, în condiţiile în
care, spre deosebire de alte domenii, specialiştii în
patrimoniu „îşi fac mîna“ la Institutul Naţional al
Monumentelor Istorice pentru a pleca, apoi, fie în
universităţi, fie în mediul privat, la firme de restaurări.
Trebuie adăugat că posibilitatea acestor contracte de prestări
servicii e precizată, adeseori, explicit în legea de
funcţionare a unor instituţii ca ONMI şi INMI (Legea nr. 422/2001,
a Patrimoniului, enumeră printre atribuţiile lor „organizarea şi
realizarea altor activităţi specifice […], aducătoare de
venituri, conform prevederilor Art. 73, alin. 4, din Legea nr.
72/1996 privind finanţele publice, cu modificările şi completările
ulterioare, inclusiv prin încheierea de contracte cu persoane
juridice sau fizice de specialitate, pe care le gestionează în
regim extrabugetar“ – Art. 29 şi 30, lit. i, respectiv lit. f).
Şi CIMEC a lucrat, pînă la restricţiile financiare de anul
acesta, cu o serie de specialişti în domenii de nişă,
contractaţi pe proiect.
Prin tăierea definitivă a unor
posturi, economia (anunţată a fi de două milioane de lei) e mult
mai mică în realitate decît pe hîrtie, iar ea se
va regăsi, sub formă de cheltuieli, cele pe proiect, în alte
capitole bugetare. Contractele de prestări servicii nu aduc vechime
în muncă prestatorului, dar nici venituri statului comparabile
cu cele aferente contractelor individuale de muncă.
Avem nevoie de ele?
Începînd cu Ministerul
Culturii însuşi, întregul sistem suferă, deja, de un
deficit de personal – de care e nevoie, pentru ca instituţiile să
fie eficiente. Iar de aceste instituţii e, la rîndu-le,
nevoie, pentru că: Artexim organizează Festivalul „George
Enescu“, iar Sala Palatului îl găzduieşte (pe lîngă
un număr uriaş de alte evenimente artistice, care ar avea cu totul
alt statut dacă Sala Palatului ar fi privatizată). Pentru că ONMI
(care are bani mulţi) şi INMI (care are strategii multe) fac
posibilă păstrarea patrimoniului naţional imobil şi previn
transformarea urbanistică a României într-un haos
anistoric. CIMEC nu a primit pînă acum subvenţii, ci s-a
autofinanţat din contracte de cercetare, cu MCCPN sau europene (iar
criza a făcut să fie anunţaţi anul acesta că, pe contracte ferme
şi semnate, nu vor primi de la Minister decît 25% din bani, pe
o muncă făcută 100%). Cu nouă oameni care trebuie să gestioneze
un regim de finanţare culturală croit după sistemul licitaţiilor
pentru autostrăzi, AFCN e singura instituţie care asigură o
susţinere financiară de stat, prin concurs de proiecte, pentru
iniţiative culturale. Etc.
Aşa cum şi directorul CIMEC, şi cel
al INMI au declarat, soluţiile de comasare găsite de MCCPN au fost
„cel mai mic rău posibil“ în faţa inevitabilului:
criteriul vizibil a fost o cît de cît apropiere a
obiectului de activitate şi a atribuţiilor, şi accesul la surse de
finanţare extrabugetare comune (fonduri europene din „trunchiuri“
înrudite). Ceea ce nu înseamnă că Ministerul nu a fost
prins pe nepregătite de o decizie politică intempestivă, care nu a
luat în consideraţie nici măcar anvergura legislativă a
măsurilor impuse (conform principiului simetriei actelor normative,
o lege nu poate fi modificată decît printr-o altă lege sau
printr-o ordonanţă de urgenţă: pentru a comasa INMI şi ONMI,
trebuie modificată Legea Patrimoniului, pentru CIMEC, alte legi, mai
multe, căci a fost înfiinţat în 1978, la Institutul
Naţional pentru Memoria Exilului Românesc – Hotărîrea
de Guvern 656/2003 şi alte două HG-uri, din 2004 şi 2007 ş.a.).
Iar dacă în cazul MCCPN, unul
dintre cele mai puţin afectate ministere, această „raportare la
hectar“ a „planului cincinal“ al Guvernului Boc, de a tăia
întîi şi de a vedea cum şi de ce pe urmă, a produs
confuzie generalizată, rămîne numai de bănuit cum arată
restructurarea de pe hîrtie în realitatea profundă a
sistemului public românesc.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters