OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intilnirea de simbata 21 mai 2005, de la Cluj, Sala Uniunii Scriitorilor, a dezbatut problemele cetateanului roman, reprezentat de statul (suma de demnitari si functionari) care trebuie sa-i apere interesele. Intilnirea a fost organizata de Liga Pro Europa, cu o participare prestigioasa a unor intelectuali romani si straini. Din luarile de cuvint, statul roman a iesit cam terfelit, dar pe buna dreptate, fiindca din feudalismul timpuriu si pina acum statul nu a reprezentat interesele cetateanului, ci interesele celor de la putere. Cetatenii au fost, de fapt, masa de manevra in numele carora s-au emis sloganuri si s-a cistigat puterea.

Cetateanul roman obisnuit s-a saturat de saracie. Ceausescu l-a infometat si l-a inchis in cutii de beton, guvernele de dupa 1989 au „servit partidele politice aflate la putere“, si nu interesele cetatenesti. Multi dintre intelectuali s-au zbatut sa propuna idei reformatoare, dar s-au izbit de rezistenta celor de la guvernare, care au furat ca in codru din averea publica, unii cu acte in regula, altii cu japca, insa ideile reformatoare ale intelectualilor le erau incomode fiindca le micsorau viteza in goana dupa furat.

Dupa Zoe Petre, este nevoie de o reforma din temelii, de la seful statului la cetatean, fiindca in 1989 partidul-stat a disparut, iar urmasii statului comunist au cirpit institutiile ca sa arate democratice, dar „nu ne putem astepta de la institutii cirpite sa functioneze normal“. E nevoie de un proiect, iar acest proiect este asteptat de la intelectuali.
Valentin Constantin admira Constitutia americana fiindca a functionat peste 200 de ani si fiindca initiatorii ei nu au fost atit de naivi sa creada ca parlamentele vor fi curate si parlamentarii vor fi devotati cetateanului american, ci au inventat un mecanism de control eficient al celor tentati de coruptie.
Senatorului Eckstein Kovacs Peter i-a „fost rusine sa iasa pe strada“ dupa ce s-au votat judecatorii Curtii Supreme de Justitie, fiindca judecatorul cu cel mai bun proiect de management a picat la vot pentru ca masina de vot PSD-PRM a schimbat sansele competitorilor pe sub masa, iar celor 7.000 de magistrati le-a fost frica sa conteste alegerile, chiar daca nu erau de acord cu ele.

Bakk Miklos spune ca „partitocratia“ postdecembrista (puterea aproape divina a partidelor parlamentare) este rezultatul Constitutiei iliesciene acceptate si de opozitie. Centralismul din aceasta Constitutie a dus la inghetarea pietei politice, monopolul puterii este conservat de partidele parlamentare actuale, nici un partid sau proiect politic nou nu este posibil decit printr-o constitutie noua cu o viziune complet diferita, unde puterea si controlul il au cetateanul si comunitatile.
Daniel Barbu este sceptic cu privire la o reforma din temelii a statului fiindca exista doua obstacole, spune el. Primul: cetatenii care se intereseaza de treburile publice nu vorbesc aceeasi limba. Se vorbeste de votul uninominal cind, in realitate, nu exista vot uninominal, ci proportional. Chiar si atunci cind votezi persoane, de fapt votezi partide. Se vorbeste despre societatea civila ca dspre o suma de ONG-uri, cind, de fapt, tot ce este in afara familiei si a administratiei publice inseamna societate civila, inclusiv partidele si societatile de afaceri.

Al doilea obstacol este Uniunea Europeana, care sfinteste CSM-ul chiar daca acesta e plin de baroni juridici si de incompetenti. Rezultatul: cetateanul simte ca „traieste intr-o tara in care nu exista dreptate, deci intr-o tara in care nu merita sa traiesti“. „Nu avem nevoie de un Parlament curat, ci de un Parlament controlat, oamenii cei mai rai sa fie obligati sa se poarte bine“, conchide Daniel Barbu. Reforma Rodicai Macovei, desi sustinuta de majoritatea celor prezenti, este asemanata de Daniel Barbu cu „munca celor de la pompe funebre, de infrumusetare a unui cadavru“. „Se poate face reforma cu Iorgovan si Piciorus“, se intreaba retoric universitarul bucurestean.
Gabor Kolumban se foloseste de teoria sistemelor pentru a promova doua posibile cai de reformare ale Statului Roman. Natiunea si poporul nu sint totuna cu statul, spune acesta. Un stat al cetateanului poate fi promovat pe doua cai: 1. prin separarea insulara a complexitatii si controlul comunitatii pe plan local si regional si 2. prin integrarea Romaniei in UE, daca aceasta are capacitate de control asupra continentului. in prezent, situatia reformei statului este cit se poate de rea, ca si cum ai crede ca „dintr-un trabant poti face un mercedes“.

Gabriel Andreescu spune ca „avem un stat captiv la grupuri de presiune, in care cetateanul, contribuabilul, conteaza cel mai putin“. Pentru a iesi din aceasta capcana, e nevoie de o „reforma a relatiilor umane“, in care „negocierea intre stat si anumiti actori sociali“, cum sint cultele religioase sau minoritatile, trebuie sa se faca pe legi foarte bine elaborate si aplicate cu sfintenie, altfel ne trezim cu fonduri de un milion de dolari alocati minoritatii rrome pentru administrarea identitatii, fonduri care merg in buzunarele „unor“ rromi. Atit proiectul de lege al minoritatilor nationale, cit si cel al cultelor „sint texte facute in graba“, care conserva monopolul minoritatilor istorice – unele dintre ele au chiar mari probleme de legitimitate (rutenii) – sau al actualelor culte din Romania. Se creeaza astfel conditii prohibitive pentru minoritatile nou venite sau pentru unele organizatii spirituale. Concluzia lui Gabriel Andreescu este ca traim „intr-un stat prost care trebuie reformat, dar reforma trebuie gindita in complexitatea ei, si nu pe bucati“.
Liviu Antonesei este categoric cind afirma ca „avem un stat captiv, cu elite de prada“ si ca tara este prea saraca pentru a-i multumi pe pradalnici. Trebuie sa reinventam statul in folosul cetateanului, dar regionalizarea Romaniei nu rezolva, singura, toate problemele actuale de disfunctionalitate a statului.

Zsolt Szilagyi este de parere ca reforma statului nu se poate face decit prin solidaritate, ca problema Romaniei este una structurala, ca „Bucurestiul mai mult creeaza probleme comunitatilor locale decit le rezolva“ si ca ar fi mai bine sa lase comunitatile sa se administreze singure. Dar, in opinia sa, nici „regionalizarea nu este o solutie totala“.
Adrian Moraru (IPP), Istvan Haller (LPE) si Adrian Sorescu (APD) au vorbit despre reforma pachetului legislativ cu privire la partidele politice, alegeri, mai ales a felului in care se vor alege consilierii locali si cei judeteni. S-au referit totodata si la dimensiunea si functionarea parlamentului, propunind ca pachetul legilor electorale sa se transforme intr-o singura lege, in codul electoral, sa se micsoreze numarul parlamentarilor si sa opereze un regulament in camere care sa-i responsabilizeze pe parlamentari.

Ovidiu Pecican este un optimist, spune ca intelectualii romani sint capabili de un proiect de reforma a statului care sa aiba in vedere cele patru criterii ale unui stat eficient („puternic“), criteriul militar prin integrarea in NATO, ca o bucatica extrem de profesionala, tehnologic prin oprirea hemoragiei tinerilor specialisti in IT, dar si cultural si economic prin strategii inteligente. Visul unei Romanii cu o Moldova avind doua structuri, cu o Transilvanie moale dar eficienta, cu o Dobroge si un Banat de Severin, cu o tara a secuilor si una a motilor nu i se pare unul utopic, ba mai degraba o vede ca pe o masina care lucreaza eficient la o imagine pregnanta a unei Romanii cu identitate destul de diluata acum.
Alexandra Ionescu a avut o interventie socanta, spunind ca ea vrea sa apere statul roman, pe care il vede prezent, eficient si drag partidelor postdecembriste. „Eficienta sub aspectul drepturilor cetatenesti este una reziduala, ea se manifesta pregnant atunci cind un membru de partid isi face o vila in satul sau natal, atunci se construieste si o sosea pentru comunitate“. Respectarea principiului subsidiaritatii, dupa Alexandra Ionescu, inseamna un centru cu agentii deconcertate, altundeva decit in centru, si regiuni care se administreaza singure, geloase si in raspar cu centrul. Ce inseamna astazi descentralizarea? inseamna ca Primaria vopseste scoala, iar Bucurestiul administreaza profesorii.

Elek Szokoly este de parere ca un proiect de reforma structurala a statului roman este si urgent, si necesar, dar ca acest proiect, daca ar fi elaborat, ar fi minat de cel putin trei mituri: 1. integrarea europeana nu ne obliga sa ne regionalizam, dar fondurile structurale sint date pe regiuni si se vor pierde foarte multi bani daca nu sintem pregatiti sa functionam asa; 2. autonomia teritorial-etnica este inacceptabila, cind experienta europeana arata ca autonomia este sinonima cu libertatea si cu prosperitatea; 3. orice autonomie regionala duce la secesiune. Trendul Uniunii Europene arata altceva, in 2010, 75% din Uniunea Europeana va fi regionalizata. Romania este libera sa aleaga intre plutonul celor 75% sau cei 25% care ramin neregionalizati.
Gustav Molnar face o descriere la zi a evolutiilor politice din cel putin trei continente. China se indreapta spre un liberalism chinez, cu note originale, America adopta modelul preiluminist al identitatii americane, modelul cubanez se extinde in America Latina, Rusia a imbratisat modelul politienesc, iar Batrinul Continent se indreapta spre o Europa a cercurilor, in care nucleul dur se razvrateste impotriva periferiei, chiar daca Bruxelles-ul nu consimte la o astfel de politica.
Michael Shafir incheie melancolic spunind ca avem doua solutii pentru „salvarea Romaniei“, una brechtiana (schimbarea poporului prin metode totalitare) si alta prin pragmatismul relativist care inseamna sa fii rational, dar si un pic siret.