OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am fost iar uluit, am scris un articol-scrisoare deschisă pe această temă în Contrapunct, sigur că acele ceasornicelor nu au început să se rotească invers, societatea românească şi viaţa au mers înainte, cum-necum. Au mai fost incidente cînd necunoscuţi au intervenit în diverse incidente stradale – unele terminate rău de tot, cum a fost cazul bărbatului împuşcat la Braşov acum cîţiva ani sau al celui călcat recent de maşina băiatului senatoarei Sorina Plăcintă – dar anunţul-recomandare, nu ştim cît de oficial, al Poliţiei Române, de a NU interveni în nici un fel în diferite situaţii conflictuale stradale ne-a descumpănit. Cum adică să nu te bagi dacă un om este înjurat, furat, agresat sau chiar bătut-ucis lîngă tine? Cum aşa? Chiar aşa. Dar dacă sugestia-recomandare e bună şi poate proteja şi alte vieţi care ar putea fi, eventual, puse în pericol? OK, frămîntări, pritoceli, simple interogaţii, nedumeriri, pînă chiar ieri. Cînd pe treptele de la intrarea în Facultatea de Istorie, doi tineri au sărit pe un altul să-l bumbăcească chiar în faţa mea. Chiar aşa. Buf, buf, buf, cu pumnii în cap. Ce era să fac, să mă grăbesc cu capul plecat şi grăbit să ajung acasă să citesc din noile apariţii editoriale? Deja cei doi agresori îl pocneau cu pumnii în cap pe cel atacat şi îi dăduseră borşul. Dacă intelectualii noştri, cîtă frunză şi iarbă pe meleagurile astea pline de rezistenţă prin cultură, ştiu ce înseamnă a da borşul. Adică celui bătut, ca să fie clar, îi curgea sînge din nas. Sigur că nu puteam să plec de acolo fără să intervin. Am început să ţip la cei doi şi să-l trag de mînă pe unul din bătăuşi. Cel care l-a lovit violent pe băiatul bătut s-a întors spre mine, m-a privit cu ură nedisimulată şi mi-a adresat doar trei cuvinte: Ce te bagi ?

Ce vrem să relevăm cu aceste cîteva minore exemple. Că violenţa retorică şi duşmăneala dintre diferite categorii sociale şi actuala guvernare haotică a atins un punct critic. Ultimele declaraţii ale şefului Statului, legate de un posibil derapaj al României, dacă nu se respectă nişte legi care să fie în concordanţă cu cerinţele FMI pentru a obţine o nouă tranşă, par un fel de forţare a mîinii. Ca să nu spunem şantaj. Votaţi ce e de votat, nu contează ce şi cum, că altfel va fi tocmai răul de care v-a scăpat Emil Boc. Lipsa de încredere în actuala administraţie a atins cote alarmante. Cum să iei decizii corecte şi în interesul gloatei, dacă doar interesul de partid este cel care primează! Vorbele gargarisite de premier despre Reformele de fond şi politicile de dreapta – Boc şi dreapta, Inch, Allah! – pe care, cică, le-a pus în mişcare în ultimii doi ani, sînt simple afirmaţii fără fond. Multă lume stă pe margine şi nu se mai bagă pentru că e conştientă de inutilitatea oricărei implicări.

Ce-o fi, o fi, ne vom descurca. Resemnare şi apatie, nemulţumire surdă şi bombăneală generalizată pe fondul unei crize de fond, structurale, a societăţii româneşti. Nu se întrevede mai nimic, iar tranşele de la FMI nu vor rezolva nimic pe termen mediu şi lung. Buba este în altă parte. Nu neapărat la Palatul Victoria sau Cotroceni, ci în fiecare dintre noi. Pentru că nu ne mai băgăm.