OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Oricine se aventureaza sa caute o explicatie a comportamentului popoarelor est-europene in comunism va fi tentat sa includa si factorul religios in mecanismul lui explicativ. Tarile comuniste au evoluat diferit, iar treptele evolutiei lor se suprapun destul de bine pe aria de acoperire a celor trei confesiuni crestine importante.

Avem un prim grup al tarilor cu importante comunitati protestante (Ungaria si Cehia), dupa care urmeaza grupul tarilor catolice (Polonia si Slovacia) si, in cele din urma, tarile ortodoxe (Romania si Bulgaria). in cadrul fostului URSS se detaseaza grupul Tarilor baltice. Lituania este majoritar catolica, Letonia si Estonia sint protestante. Restul tarilor ex-sovietice din spatiul european sint ortodoxe. Ce anume a determinat aceasta raportare confesionala a popoarelor din estul Europei la comunism? Este posibil ca sensibilitatea la utopie sa fie conditionata religios sau sint si alte motive care merita sa fie luate in considerare?
Primul autor care ofera o explicatie religioasa a dezvoltarii istorice diferite a popoarelor europene este Max Weber. in Etica protestanta si spiritul capitalist, el constata ca, desi au avut conditii istorice asemanatoare, tarile din apusul Europei s-au dezvoltat inegal sub aspect social si economic. Weber considera ca radacinile capitalismului trebuie cautate in perioada Reformei lui Luther si Calvin.

Dupa acesta, tendinta de a acumula capital si de a-l reinvesti apoi (nu de a-l cheltui) a aparut ca urmare a schimbarii modului de raportare la lume a individului protestant. Aceasta atitudine are o origine aproape dogmatica. Calvin – atunci cind vorbea despre mintuire, respectiv damnare (stabilite de Dumnezeu din eternitate) – le spunea discipolilor sai ca semnul electiunii divine va fi prosperitatea materiala, pe cind cel al damnarii va fi opusul acesteia: ghinionul si saracia. Astfel, primii protestanti au inceput sa acumuleze capital, pe care nu l-au consumat pe luxuri deoarece, fiind vorba de mintuire, ascetismul era obligatoriu. Dupa ce stringeau o suma, trebuia s-o reinvesteasca s.a.m.d. Acesta este, pe scurt, mecanismul religios al capitalismului. Urmasii primilor protestanti au pierdut, cu timpul, semnificatia religioasa initiala (destul de apasatoare), raminind doar cu reflexul acumularii capitalului si cu etica aferenta. Individul de religie catolica nu valoriza astfel existenta. Acesta nu avea motive justificative pentru a stringe si a reinvesti, mai degraba decit pentru a risipi.

Pornind de la citeva amanunte legate de modul de raportare a individului la Dumnezeu si la lume, Weber a explicat decalajul care a avut loc la inceputurile modernitatii intre tarile protestante si cele catolice. Analiza sa foloseste inclusiv supozitia prevalentei individului asupra grupului in colectivitatile protestante. in sistemele totalitare, in care societatea civila (in forma sa organizata) este fie desfiintata, fie confiscata de catre regim, acest amanunt devine semnificativ. Individul va trebui sa se orienteze si sa reactioneze dupa propriile sale valori, legate in prima instanta de o etica religioasa. intr-o societate atomizata, unde etica vietii civile este cvasi-desfiintata, individul va cauta refugiu intr-o etica personala religioasa, urmind ca pe baza acesteia – lipsindu-i deocamdata increderea sau posibilitatea de a se insera in spatiul social distrus sau viciat de totalitarism – sa incerce o tentativa de reconstructie a increderii mai intii inter-individuale si apoi sociale.

Societatea, odata decapitata, trebuie reconstruita pornind de la indivizi. Protestantismul favorizeaza contactul nemijlocit al acestora cu divinitatea. Relatia cu Dumnezeu nu este subordonata unei organizatii sociale, ci, dimpotriva, individul este responsabil in mod direct si total fata de transcendenta. Asemenea oameni sint obisnuiti sa isi rezolve singuri problemele, iar toate organismele constituite sint rezultatul initiativei libere a celor care le formeaza. Va fi dificil sa incadrezi astfel de indivizi intr-un sistem contrar vointei lor. Totodata, ei se vor putea reorganiza rapid si vor putea reactiona oricind impotriva opresiunii, deoarece reactia lor individuala este intr-o foarte mica masura dependenta de un organism social, cum ar fi de pilda biserica la ortodocsi sau catolici (care, odata decapitata, i-ar lasa pe enoriasi lipsiti de conducatori). Pentru cehi si maghiari comunismul a fost tratat ca un organism strain, fara ca ei sa simta nevoia integrarii in acesta, structura lor religioasa facindu-i oarecum imuni. De asemenea, la prima ocazie care li s-a oferit, au putut sa stringa rindurile si sa organizeze o opozitie eficienta, infrinta in ambele cazuri de tancurile Moscovei.

Tarilor ortodoxe si catolice le-a lipsit acest atu al individualismului protestant. in cazul catolicismului rezistenta la comunism era, macar simbolic, favorizata de faptul ca biserica nationala nu era subordonata autoritatii statului, ci Vaticanului. Beneficiind si de avantajul unui papa provenit din sinul ei, biserica poloneza a putut face fata mai usor tiraniei si a putut oferi societatii organizarea de care avea nevoie pentru a rezista totalitarismului, cind toate celelalte forme de organizare ale societatii civile au fost darimate de tavalugul istoriei intruchipat succesiv de nazisti si de comunisti.

Privitor la ortodoxie putem afirma, in principiu, contrariul celor prezentate. Individul ortodox este dependent de biserica intr-un grad atit de mare, incit s-ar putea crede ca pina si mintuirea este o chestiune administrata prin cult. Astfel, unii vor avea tendinta sa faca o interpretare cantitativa a vietii religioase, nu una calitativa – bazata pe o morala a responsabilitatii si a ireversibilitatii. Prin interpretare cantitativa inteleg credinta unora ca sint mai aproape de Dumnezeu daca vin de mai multe ori la biserica, daca saruta mai multe icoane, daca frecventeaza mai multe biserici in aceeasi zi etc. Prin urmare, pentru acestia ritualul administrat de biserica este o garantie a mintuirii, care este astfel conditionata mai mult ritual decit moral. Spunind ca nu exista mintuire in afara bisericii, reprezentantii acestei institutii creeaza unora impresia ca nu exista mintuire decit in proximitatea edificiului de cult. Asemenea oameni isi fac o datorie religioasa mai curind din a frecventa cladiri, decit din a avea o viata virtuoasa, morala.

Ceea ce am vrut sa subliniez prin aceasta digresiune este dependenta in ortodoxie a individului fata de biserica, de ritualurile ei. Faptul nu este atit de rau in sine (exceptind bigotismul caricatural al unora), dar poate deveni foarte pernicios intr-un regim totalitar care incearca sa-si subordoneze societatea, pentru ca ii este suficient sa inlature virfurile bisericii ca aceasta sa devina la fel de neajutorata ca restul societatii. Mai mult, daca ierarhia superioara a acesteia este controlata, prin insasi organizarea sa, biserica poate deveni un instrument docil in miinile manipulatorilor. S-a intimplat in Rusia, s-a intimplat si in Romania, arhivele o dovedesc.

Biserica ortodoxa nu a putut opune comunismului decit cazuri izolate, care nu au reusit sa creeze forme organizate de opozitie in rindul societatii. Din pacate, acest lucru nu s-a intimplat nici macar in propriile rinduri. La acestea se adauga un alt factor. in mod traditional, biserica bizantina este subordonata in stat puterii politice. Astfel este anulata din start insasi posibilitatea rezistentei acestei „organizatii a societatii civile“, prin faptul ca orice conducere, oricit de absurda, pentru ea este legitima, fiind rezultatul vointei divine. in felul acesta avem o reprezentare clara a falimentului societatii civile in Romania comunista, in care pilonii pe care ar fi trebuit sa se sprijine rezistenta s-au naruit pe rind: fie nu au fost suficient de consolidati (este vorba de modernitatea esuata prin absenta unei burghezii, a unei mentalitati urbane si a unei intelectualitati legate organic de societate); fie au existat si au fost deturnati (cazul bisericii). Individul ortodox – prin datele sale naturale si prin absenta acestor doua mari repere: o societate civila matura si o biserica puternica si combativa – nu a putut rezista agresiunii organizate reprezentate de comunism, cazind fie in conformism, fie in nevroza.