OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Regele Mihai doreste sa reintre in proprietatea Castelului Peles. Nimic anormal. Zeci de mii de romani vor sa-si recupereze proprietatile nationalizate de comunisti, iar legea le permite acest lucru in marea majoritate a cazurilor. Multi si le-au recuperat deja. De altfel, chiar Regele si-a recapatat citeva dintre fostele lui proprietati. Legea nu stabileste limite decit la paminturi si paduri, iar bunul-simt ne spune ca dreptul la proprietate ori se aplica integral, ori nu se aplica deloc. Prin urmare, daca domeniul Peles a fost proprietatea fostului monarh, luata cu japca dupa abdicarea lui fortata, este fara indoiala un act de justitie sa-i fie restituit. Istoricii si juristii care cunosc documentele declara ca, intr-adevar, domeniul si castelul au fost initial proprietatea Regelui Carol I, ramase prin drept succesoral Regelui Ferdinand care, la rindul sau, le-a lasat prin testament nepotului sau, Regele Mihai.

Dar dreptul la proprietate, inscris in Constitutie si in legi, inca mai tulbura mintile cioplite la invatamintul de partid de pe vremuri. De aceea a durat in Romania atit de mult pina ce principiul restituirii proprietatilor sa-si gaseasca o expresie legislativa, ceva care in alte tari s-a aflat printre primele masuri adoptate dupa caderea comunismului. Este si motivul pentru care atit de multi romani intimpina inca si astazi dificultati in recuperarea proprietatilor lor, umblind cu anii prin tribunale. In cazul Regelui, insa, obtuzitatea larg raspindita a capatat la unii o virulenta patologica. Nu e neaparat de mirare si ar putea sa fie chiar o strategie gindita ca o modalitate de a cistiga capital politic. Retorica PRM a incercat intotdeauna sa prinda fulgerele si tunetele mahalalei. In alt diapazon, exponentii PSD scapa doar cite un cuvint sau doua din care rezulta indoieli si adversitati, dar si o dorinta de a amina exprimarea unei pozitii transante. Recenta reconciliere dintre presedintele Iliescu si Rege frineaza, se pare, apetitul retoric al partidului de guvernamint.

Aceasta reconciliere i-a pus pe multi pe ginduri, atit in zona stingii antimonarhiste, cit si in rindul monarhistilor. Au fost, insa, putine glasuri care s-au pronuntat raspicat, fie de o parte, fie de cealalta. Intelegerea imperativului unei asemenea reconcilieri a fost unul din considerentele care au pus surdina eventualelor critici sau le-au descurajat cu totul. Un altul a fost faptul ca ambele tabere si-au dat seama ca cei doi aveau fiecare propriile lor considerente. Pentru Ion Iliescu, reconcilierea cu Regele era, in primul rind, o piesa esentiala in efortul de a-si reface radical imaginea, atit pentru felul in care va intra in istorie, cit si pentru beneficiile imediate in planul apropierii de Occident si de valorile sale. In ceea ce il priveste pe fostul monarh, interesele tarii trebuie sa fi jucat un rol important, daca nu primordial. De interese politice, insa, se poate vorbi cu greu. E clar ca a renuntat la ideea de a reveni pe tronul Romaniei, iar virsta il impiedica, presupunind ca macar ar dori, sa intre in politica si sa realizeze performanta fostului Rege bulgar, care-i acum primul ministru al tarii sale. Nu putini se gindesc mai curind la beneficiile practice pe care aceasta reconciliere le-a oferit Regelui si mai ales familiei sale, de la drepturile de fost sef al statului la posibilitatea de a trai in Romania si, nu in ultimul rind, la mediul mai prielnic de a-si recupera proprietatile. Nu e nimic neobisnuit sau reprobabil in aceasta. Regii sint si ei oameni, cu familii si obligatii familiale, si mai ales cu dorinta de a vedea facindu-li-se, in fine, dreptate.
Recuperarea Pelesului, de altfel, nici nu intra neaparat in aceasta discutie asupra eventualelor motivatii ale recentei reconcilieri, pentru ca stim acum ca Regele Mihai nu intentioneaza sa-l pastreze pentru sine sau familia sa, ci il va dona statului pentru a ramine ceea ce este acum – cel mai vizitat muzeu din tara. O donatie, de asta data, si nu o confiscare.

Praga
(Text transmis la Radio Europa libera)