OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gabriel Badea-Paun, tinar istoric stabilit la Paris, a publicat de curind la Editura Humanitas monografia Carmen Sylva, uimitoarea Regina Elisabeta a Romaniei. Redactata initial in franceza, cartea a fost tradusa de Irina-Margareta Nistor.
Lucrarea lui Gabriel Badea-Paun se prezinta ca o opera de eruditie, cu trimiteri foarte revelatoare la literatura, arte plastice, istorie, film, teatru si muzeografie, dovedind o larga deschidere a autorului spre varii domenii si solida documentatie pe care a strins-o in vederea realizarii monografiei. Cuvintul inainte – intitulat sugestiv Un star in La Belle Époque – contine in nuce intreaga structura a volumului. Este, insa, si un spatiu al confesiunilor catre cititor. Un pasaj de o coplesitoare duiosie il reprezinta destainuirea autorului privind intiia sa „intilnire spirituala“ cu Regina prin povestile spuse de propria-i bunica atunci cind il lua de la gradinita din Sinaia, unde a copilarit.

Acest paragraf memorialistic se intilneste pe aceleasi coordonate cu amintirile infantile ale Reginei-poete, amintiri care i-au marcat profund existenta matura, pina la senectute, cum insasi se destainuia. La fel, lui Gabriel Badea-Paun i-a fost trasat de pe atunci drumul cercetarilor ulterioare in domeniul biografiilor regale. Un alt motiv de apropiere sentimentala de familia domnitoare ar fi si faptul ca stra-strabunicul sau, Vasile Paun – care preda germana si engleza la Colegiul „Sf. Sava“ si apoi la Universitate –, a fost profesorul de romana al printului mostenitor Ferdinand.
Monografia este plina de informatii interesante legate de viata Reginei Elisabeta, dar si de a celorlalti membri ai familiei regale. Spre pilda, printre multele ciudatenii ale suveranei, era si faptul ca avea puternice sentimente... republicane (p. 109-110). Persoana de vasta cultura, poliglota, poeta, dramaturga, eseista, memorialista, autoare de panseuri – care-i aduceau atita alinare, cind le citea, pictorului Vincent van Gogh (alta informatie insolita!) –, ea nu-si uita niciodata preocuparile intelectuale si, chiar in tinerete, cind dansa, discuta filozofie cu partenerul (p. 61). Desi posesoare a unui gust artistic si literar desavirsit, nu acelasi gust il demonstra in toaletele pe care le imbraca – fapt ce o facea pe nepoata ei, stralucitoarea si rafinata principesa Maria, viitoare regina la rindul ei, sa-i ironizeze tinutele fara stil, atemporale in croi si cromatica. Intr-adevar, Regina Elisabeta prefera albul si hainele lungi si largi, fara talie, amintind de togile romane.

La acestea aplica dantele lucrate de ea insasi impreuna cu doamnele de onoare si bijuterii de mari dimensiuni, false (p. 11, 137). Chiar si parfumurile ei erau foarte speciale, pentru ca erau inventii si amestecuri personale. Era o feminista convinsa si, daca nu s-a exprimat cu mai multa fervoare in acest sens, a fost din cauza prezentei alaturi de ea a Regelui Carol, autoritar si sever, aparator neinduplecat al regulilor familiei patriarhale traditionale, unde sotia trebuia sa se supuna vointei de fier a sotului. Totusi, o forma de emancipare a fost tunderea parului care, la acea data, era purtat lung de toate femeile europene si cu atit mai mult de regine si principese domnitoare. O alta marca specifica ei era portul costumului popular la baluri, audiente si serbari patriotice, fapt ce a dat un exemplu cosmopolitelor doamne din inalta societate care, urmind pilda regala, au inceput sa-l imbrace la ocazii festive, mai ales cind era si suverana prezenta. Aceasta a contribuit intr-o mare masura la formarea constiintei nationale si la dorinta de redescoperire a radacinilor si a traditiilor ancestrale printr-o mai serioasa legatura cu mediul rural si cu locuitorii acestuia.
Este aratat modul cum, in 1880, suverana si-a ales pseudonimul literar, Carmen Sylva, pentru lucrarile originale pentru ca, pina atunci, facuse si traduceri, pe care le semnase cu un alt pseudonim, E. Wedi (p. 114-115). De o debordanta personalitate, Regina era si o actrita innascuta, regizindu-si aparitiile in public sau poza cu care dorea sa isi impresioneze oaspetii: scriitorul Pierre Loti isi amintea ca, atunci cind a fost primit in audienta, in sala de muzica a Castelului Peles, Regina, invesmintanta in alb, cinta Bach la orga ei si, intrerupindu-se, a coborit de pe podium spre a-l intimpina, tinind in mina traducerea pe care o facuse, din franceza in germana, romanului sau Pescarul islandez.

Era preocupata si de felul cum este perceputa de supusii ei si de cum va ramine in constiinta viitorimii – de aceea, portretele sale fotografice erau regizate in cele mai mici amanunte impreuna cu fotograful curtii, talentatul si inspiratul Franz Mandy. Lumini difuze, o scenografie din care nu lipseau obiectele preocuparilor cultural-artistice ale Elisabetei – adevarate simboluri ale unei vieti dedicate creatiei (carti, manuscrise, partituri si instrumente muzicale, sevalet, paleta, culori si pagini de miniaturi executate de mina ei pentru Evanghelia de la Curtea de Arges) –, precum si alura pansiva a regalului model, ori concentrata asupra lucrului, ori locvace, facind un gest cu mina ca in timpul unui discurs sau al recitarii unui poem. Tot o informatie demna de memorat este aceea ca s-au pastrat discuri de patefon cu inregistrari ale vocii Reginei-poete in timpul declamarii unora dintre versurile sale. Suflet de artist, ea a fost protectoarea artelor din Romania acelei vremi. Toti oamenii de talent aveau in ea un mecena generos care le sustinea eforturile creatoare – George Enescu este unul dintre exemplele cele mai cunoscute. Dar, nu de putine ori, a cazut prada marelui entuziasm pe care-l manifesta fata de unul sau altul dintre acesti protejati, ce se dovedeau nedemni de patronajul regal, dorind, in fond, sa profite de naivitatea suveranei. O situatie similara poate fi considerata si dragostea fara rezerva – dusa chiar pina la sacrificiul de sine – fata de domnisoara ei de onoare. „Cazul Elena Vacarescu“ este tratat pe larg in capitolul XVI, evidentiindu-se abilitatea tinerei de a-si manevra patroana speculindu-i slabiciunile si credulitatea (in timpul sedintelor de spiritism unde Elencuta Vacarescu era mediu si, aparent, cadea in transa, spunea ce voia pentru a-si atinge scopul ce viza mariajul cu printul mostenitor).

Un intreg capitol (XI) este dedicat Castelului Peles, pe care autorul il cunoaste foarte bine si-l descrie cu mare amanuntime. Reginei ii placeau spatiile mici, „paradisul dantelelor“, cum le numea ea (p. 125). De aceea, s-a ocupat personal de decorarea castelului, concretizindu-si, in sfirsit, visul copilariei de a avea o asemenea locuinta de basm. In castel se afla si o „camera a pisicilor“ (p. 126) unde erau tinute dragile feline regale pe care stapina le vizita zilnic pentru a se juca cu ele, strigindu-le pe nume si vorbindu-le ca unor copii. Caci maternitatea neimplinita a fost pentru Regina Elisabeta marea durere a vietii: fiica ei, principesa Maria, moare la o virsta frageda si indurerata mama nu mai poate da nastere altor progenituri. Acest fapt ii va marca restul existentei. De aceea va deveni, in timpul Razboiului de Independenta, „mama ranitilor“, blinda si duioasa pentru toti tinerii ostasi raniti departe de casa, de mamele si rudele lor ce le-ar fi putut alina durerile. S-a dedicat actiunilor caritabile intr-atit incit a fondat, la Bucuresti, un cartier pentru orbi, Vatra Luminoasa. (Numele acestui cartier a intrat atit de adinc in constiinta concetatenilor, incit ma indoiesc ca multi bucuresteni – chiar dintre cei care locuiesc acolo – mai stiu azi cine i-a pus bazele si ce semnifica acest nume.)

Lucrarea este completata de o bogata bibliografie, o lista a operelor semnate de Carmen Sylva, un arbore genealogic al casei de Wied si al casei regale a Romaniei, un util indice de nume si ilustratii de buna calitate, unele provenind chiar din arhiva printului de Wied. O pictura inedita de Nicolae Grigorescu – Principesa Elisabeta in biroul sau de la Palat, 1879 –, aflata in colectia M.S. Regele Mihai, decoreaza coperta cartii pe care Gabriel Badea-Paun a primit permisiunea sa o reproduca, astfel implinind inca un act de restituire.
Lucrarea Carmen Sylva, uimitoarea Regina Elisabeta a Romaniei este foarte atractiva, se citeste usor si te captiveaza pentru ca autorul ei, Gabriel Badea-Paun, este dotat cu un real talent literar, care altor istorici le lipseste cu desavirsire.
L-am cunoscut pe Gabriel Badea-Paun cu 10 ani in urma: in 1993, pe cind eram director adjunct la Muzeul Municipal, a venit intr-o zi la mine un student de la Facultatea de Istorie, inalt, slab si adus de spate din cauza aplecarii constante asupra tomurilor ingalbenite, palid si cu ochi visatori – dar adesea strabatuti de sclipiri jucause, usor ironice si trufase. Era, de pe atunci, sigur de cunostintele sale, pe care le afirma ritos, neintimidat de cei mai virstnici. Mi-a propus titlul unei expozitii: Elisabeta, Doamna si Regina Romaniei. Atunci, intr-o vreme foarte ostila monarhiei, am acceptat imediat propunerea si m-am apucat cu entuziasm, alaturi de el, sa organizam expozitia.

Avea sa fie si ultima mea activitate muzeistica pentru ca, inca inainte de vernisaj, am fost exclus din sistemul muzeal prin arbitrariul unui primar foarte democrat (al carui nume il trec sub tacere pentru a nu-i oferi sansa unui loc in istorie, mai ales intr-o vecinatate atit de ilustra). Dar acea expozitie a fost o mare reusita! Studentul de odinioara a devenit un istoric matur, capabil sa elaboreze monografii definitive ca lucrarea de fata. Ma reintilnesc acum cu el in calitatea sa de autor serios, bine informat si solid documentat. Ralph Waldo Emerson spunea: „Succesul calca pe urmele pasilor care nu gresesc“. Pasii lui Gabriel Badea-Paun nu au gresit! Urmindu-si calea ce-i fusese aratata inca din copilarie, el a semnat cea mai buna si cuprinzatoare monografie dedicata Reginei Elisabeta publicata in limba romana din ultimii 97 de ani, de la cartea lui George Bengescu: Din viata Majestatii Sale Elisabeta, Regina Romaniei, aparuta in 1906. Bengescu avusese sansa de a-si cunoaste personal personajul, aflat inca in viata. Badea-Paun a beneficiat de sansa parcurgerii materialelor de arhiva si a bogatei bibliografii adunate de atunci incoace. Fata de antecesorul sau, el a putut analiza critic documentatia respectiva, fara a-si cenzura afirmatiile. De aici, obiectivitatea absoluta a acestei laudabile monografii, elaborata cu tot respectul si admiratia fata de Regina-poeta a Romaniei.