OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Subiectele de politica interna vin si se duc cu o asemenea repeziciune incit devin extrem de dificil de pus la fezandat pentru analize si studii aprofundate. Ca sa nu mai vorbim de alte teme, unele extrem de importante ca impact, de politica internationala, care la noi sint, daca nu neglijate de-a binelea, cel putin tratate cu totul si cu totul superficial. Pe fuga. Precum ceva nu prea interesant. Cind mai izbucneste cite o stire cu sotia lui Omar Haysam, blocata cu copiii la iesirea de pe un aeroport din Siria, televiziunile si comentatorii sint in alerta.

Cind presedintele Putin misca din degete sau doar ingaduie ceva din priviri si o miscare discreta a capului, nu intereseaza pe nimeni. Chiar daca Litvinenko devine o amintire, iar Politkovskaia este admirata postum de o lume intreaga. Marile decizii nu se iau in talk-show-uri cu Robert Turcescu si nici in emisiuni cu Andreea Marin. La noi se trancaneste inutil de mult si mai mult pentru ochii galeriei, decit pentru adevaratii policy makers. Sigur ca ofiterii de intelligence sint cu ochii si mintea in patru pentru a analiza orice detaliu – culegerea informatiilor in ziua de astazi se face in proportie de 80% din „surse deschise“ – legat de ce misca si zboara la Moscova, dar se pare ca in spatiul nostru, virulent si galagios anticomunist pe hirtie si vocal, unde se nimereste, lucrurile par sa fie, partial cel putin, neglijate. Pacat. Si ineficient. Caci, oricit ne ratoim noi la rusi si postsovietici si mieunam pe linga americani, fiecare isi vede de treaba lui. Mai pe fata, mai pe dos, mai pe dedesubt. Interesele strategice si cele militare sau energetice sint prea mari pentru ca marile puteri sa se incurce in prea multe delicateturi etico-emo-tionale. Daca un Gladstone clama in Parlamentul Britanic, acum peste o suta si ceva de ani, ca „Anglia nu are prieteni, Anglia nu are dusmani, Anglia are doar interese“, sa nu ne facem iluzii ca acel Keep smiling de la marile reuniuni diplomatice are vreo valoare mai mult decit una strict protocolara.

Unde batem? La faptul ca o anume prudenta si o anume mefienta vizavi de marii nostri prieteni de astazi nu ar strica. La urma urmelor, Real Politik a dat rezultate tocmai dintr-o buna gestionare a unor situatii si situari de fapt. Exploatind conjuncturi si valorificind oportunitati. Nu tot ce zboara se maninca, se spunea cumva si cindva. Asa cum nici ceea ce pare astazi ca ar fi definitiv nu se poate garanta ca peste 50 de ani n-ar putea fi si altfel. La Kiev si la Moscova au loc miscari subterane importante. Presedintele Putin a creat bune premise pentru o dictatura personala, mult mai agresiva decit comunismul soft si libertin, aparent cel putin, de la Beijing. Relatiile noastre cu alte importante centre de putere din afara UE sau NATO sint deficitare. Nu mai vorbim de statele unde avem interese punctuale, pe termen mediu si lung, cum ar fi Turcia, Kazahstanul sau Azerbaidjanul. Armenia poate fi neglijata, teoretic, pentru ca nu are petrol, dar poate incurca toate combinatiile cu chestiunile ei litigioase. De pilda, genocidul sau problema regiunii Nagorno-Karabagh, extrem de gingasa pentru partea turco-azera. Fiindca autoritatile de la Baku au declarat ca nu pot garanta securitatea unor sportivi armeni pentru desfasurarea unei simple partide de fotbal in cadrul preliminariilor Campionatului European, dubla intilnire a fost anulata. Nu s-a acceptat nici un teren neutru, dar putem specula faptul ca o infringere pe terenul de sport a echipei azere ar fi provocat doliu national sau furie nationala greu de imaginat.

Si de tinut in friu. Cu consecinte grave imediate. Presedintele azer va vizita Romania. Se vor semna protocoale si se vor derula noi proiecte de cooperare. Pe hirtie e OK. Dar daca un iminent conflict armat – expertii militari estimeaza ca, in urmatorii doi ani, se va ajunge la razboi – va avea loc, toate aranjamentele facute fara implicarea directa a Erevanului sint lipsite de orice suport practic. Putin, ne place sau nu mutra lui, sprijina Erevanul, asa cum Standard Oil si Texaco sprijina autoritatile de la Baku. Daca Nancy Pelosi are deja 216 voturi, cifra fatidica a unei necesare majoritati simple de voturi in Senat si Camera Reprezentantilor pentru ca Statele Unite sa recunoasca Genocidul Armean, situatia devine grava, implicind partea turca. De aceea consideram ca idiosincraziile Presedintelui Romaniei vizavi de actualul ministru roman al Economiei, personalitate cu bune si multiple contacte in mediile politice si financiare armenesti/internationale, sint contraproductive.
Nu pledam pentru dragoste cu tot dinadinsul, dar putina ipocrizie si diplomatie nu strica. Niciodata.