Din punct de vedere al festivalurilor, Sibiu rimează cu Avignon şi Edinburgh. Una dintre particularităţile de seamă stă în faptul că dimensiunea lor internaţională se joacă la ambele capete. La unul sînt spectacolele invitate din toată lumea. Mai mult sau mai puţin celebre, ele constituie o modalitate de a lua, an de an, pulsul mişcării teatrale de pe mapamond. Dar asta, la altă scară, o fac şi alte evenimente de gen din străinătate sau autohtone. Nu mai departe de luna trecută, Festivalul Shakespeare a adus la Craiova şi la Bucureşti la crème de la crème în materie de montări ale pieselor semnate de „Marele Will“. Nu e de neglijat nici componenta internaţională din anualul nostru Festival Naţional.
Răspunsul ţine, în primul rînd, de specificul instituţiei pe care o reprezintă. Pe de altă parte însă, au greutate şi cele cîteva preocupări constante (revizitarea clasicilor, dramaturgia contemporană, regizori consacraţi), tendinţele momentului (autori est-europeni, Anul Internaţional al Dialogului Intercultural). Nu sînt de ignorat nici considerente de ordin pur pragmatic (spectacole non-verbale, apte să surmonteze fără probleme bariera lingvistică).
Oricare ar fi criteriul de bază, e nevoie şi de un ceva aparte, care să individualizeze producţia în cauză, să o diferenţieze de multe altele din aceeaşi zonă. Fără pretenţia de a cunoaşte toate tainele programatorilor şi selecţionerilor, e de încercat o substituire, o tentativă de a revedea din perspectiva lor cîteva dintre spectacolele româneşti de pe afişul FITS 2008.
Urban Kiss (regia şi coregrafia Răzvan Mazilu) ţine tot de viaţa urbană, dar dimensiunea analitică a (non)relaţiilor citadine, a înstrăinării de sine este urmărită pe mai multe planuri, fapt ce aduce după sine, pe lîngă protagonişti (aceiaşi impresionanţi Răzvan Mazilu şi Monica Petrică), o trupă de dansatori mult mai consistentă şi un surplus de mijloace artistice ce pot ridica probleme în cazul unei deplasări.
Candid (regia Cristian Pepino) este, la rîndu-i, un spectacol de animaţie pentru adulţi, în care nonverbalul înseamnă o avalanşă savuroasă de sonorităţi din toate grupele de limbi. Adăugînd varietatea şi calitatea formelor de animaţie – de la mînuirea la masă la manipularea de costume şi animaţie computerizată –, ajungem la motivele pentru care a fost deja premiat la Praga, la „întîlnirea la vîrf“ a păpuşarilor europeni, dar şi la cele ce-l recomandă drept o bună alegere pentru a ilustra Anul Internaţional al Dialogului Intercultural sau o formulă inedită de adaptare a pieselor clasice.
Deşteptarea primăverii, piesa lui Franz Wedekind, este o piatră de încercare din două motive. Pe de o parte, ca urmare a numărului mare de locuri în care se desfăşoară acţiunile, pe de altă parte, ca urmare a vîrstei personajelor. Regizorul Victor Ioan Frunză şi scenografa Adriana Grand găsesc formula cea mai nimerită a unui spaţiu scenic unic de mare încărcătură poetică. Mai mult chiar, construiesc un spectacol de mare delicateţe şi extrem de verosimil în ceea ce priveşte redarea scenică a energiilor şi a tensiunilor adolescenţei. Din această perspectivă, el devine o opţiune de prim rang pentru cei interesaţi nu doar de marii autori, ci şi de teatrul pentru tineret, în care prestaţiile actorilor profesionişti şi neprofesionişti ating înalta performanţă.
Dramaturgii contemporani sînt o altă miză importantă, iar FITS a adus în festival Amalia respiră adînc, un spectacol multipremiat după monodrama Alinei Nelega. Şi într-adevăr, montarea, curată, care nu caută efectul scenic, are meritul de a pune în valoare textul prin intermediul unei actriţe de o prospeţime cuceritoare ce contrastează puternic cu întunecatele vremuri comuniste a căror cronică detaşat tragicomică este.
Ar mai fi, desigur, de menţionat şi alte spectacole româneşti, care pot atrage atenţia selecţionerilor, precum Hamlet (regia Radu Alexandru Nica), Don Juan (regia Bocsárdi László), Ionesco. Cinci piese scurte (regia Alexandru Dabija), Copilul rece (regia Szabo K. István), Geniul crimei (regia Theodor Cristian Popescu) sau Astăzi nu se fumează (regia Gavriil Pinte). Şi, poate, ar fi de urmărit care dintre toate acestea vor trece graniţele scenelor autohtone şi vor lua parte la manifestările teatrale de prestigiu din străinătate.

