OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stimate domnule director al saptaminalului Observator cultural,

In patru numere recente (172-175, 10 iunie-7 iulie 2003) ale revistei pe care o editati ati publicat un amplu interviu acordat de scriitorul Norman Manea lui Sean Cotter pe marginea unui subiect care rareori intra in dezbatere publica. Fiind cea mai recenta traducatoare a domnului Manea, ma consider direct vizata de declaratiile domniei sale si, ca atare, prefer sa renunt la generosul drept la anonimat pe care mi l-a acordat pentru a lamuri citeva chestiuni ce tin de un deocamdata inexistent cod etic al relatiilor autor-editor-traducator. V-as fi recunoscatoare daca ati gazdui in paginile Observatorului cultural un scurt mesaj catre domnul Norman Manea. Evident, opiniile mele nu angajeaza publicatia dumneavoastra, ci pe mine exclusiv.

Angela JIANU


Stimate domnule Manea,

Ma numesc Angela Jianu si sint traducatoarea in limba engleza (britanica) a ultimei dumneavoastra carti, Intoarcerea huliganului, in curs de aparitie la Editura Farrar Straus &Giroux din New York. Dati-mi voie sa va spun ca nu ma recunosc in prezentarea pe care mi-o faceti in prima parte a recentului dumneavoastra interviu din Observator cultural (Nr. 172, 10 iunie-16 iunie 2003) unde vorbiti despre „traducatorul“ (sic!), „ales de editura prin concurs, o persoana de origine romana, traind de mai multa vreme in Anglia“. Vreau sa cred ca, in ciuda unui parcurs existential care m-a adus in nordul Europei, modificindu-mi partial orientarea profesionala, ramin Angela Jianu, romanca, traducatoare a scriitorilor David Garnett, John Fowles si Paul Bailey in limba romana si co-traducatoare, cu Adam J. Sorkin, a mai multor poeti romani (Mariana Marin, Denisa Comanescu etc.) in limba engleza.
In privinta asa-zisei selectionari a traducatorului de catre Editura Farrar Straus &Giroux, imi aduc perfect de bine aminte ca ea s-a facut pe baza unui intreg capitol tradus de mine si ca ati fost direct implicat in acest proces, declarindu-va multumit de calitatea traducerii. Imi aduc aminte chiar, cu nostalgie, de doua-trei conversatii telefonice in care evocam cu duiosie Falticenii geografiei noastre comune.

Mi se pare o dovada suficienta ca mitul pe care incercati sa-l acreditati, acela al scriitorului solitar, victima a unor traducatori anonimi, impersonal selectionati de masinaria editoriala, nu se poate sustine. Desigur, oricine va recunoaste unui scriitor exclusiva si niciodata „incerta“ paternitate literara si traducatorul va ramine intotdeauna un umil asistent de a carui munca autorul are tot dreptul sa se declare multumit sau nu. Dar chiar dumneavoastra vorbiti de situatia paradoxala si de suferinta scriitorului „nomad“, obligat sa se prezinte publicului strain intr-o limba de imprumut, articulata de altcineva. In situatia aceasta, ceea ce dumneavoastra numiti – referindu-va la consecintele traducerii mele „timide“ si „inhibate“ stilistic – „laborioasa redactare“ la care ati fost constrins sa conlucrati „cu un experimentat «doctor» de texte“ mi se pare un proces creator-editorial firesc, rezultat al unei conditii pe care orice scriitor in exil trebuie sa si-o asume. Regret insa ca nici o clipa pe parcursul acestei indelungate conlucrari in culise, eu, ca traducatoare, nu am fost informata nici de dumneavoastra, nici de editura, de „starea sanatatii“ traducerii mele. Ar fi fost un gest de simpla si sanatoasa practica a comunicarii de afaceri.
Nu este intentia mea sa-mi justific aici traducerea si nici sa lansez o dezbatere savanta despre texte, intertexte, translatii si tradari lingvistice. De altfel, nici nu am instrumentele necesare: nu am primit inca din partea Editurii Farrar Straus &Giroux exemplarele care mi se cuvin conform contractului. Propunerea pe care mi-ati lansat-o in urma cu doi (?) ani de a va traduce cartea m-a scos din situatia de traducatoare „voluntar pensionata“ pentru ca mi s-a parut un proiect incitant. Nu regret nici acum, dar imi iau ramas bun de la o meserie ingrata, facuta cu sudoarea fruntii de practicantii ei, salahori „fara nume“, tratati in cel mai bun caz cu indiferenta si, in cel mai rau, cu o lipsa flagranta de curtoazie.

Imi iau ramas bun si de la dumneavoastra, cu un camaraderesc salut „huliganic“ si cu urarea – sincera – ca destinul sa va harazeasca intilnirea miraculoasa cu traducatorul ideal pe care il asteptati de cincisprezece ani.