OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La cinci ani de la agitata introducere a manualelor alternative in liceele romanesti, atunci cind sub tir s-au aflat manualele de istorie si de literatura romana pentru clasa a IX-a, supuse de catre nationalistii nostri de serviciu unor vehemente rechizitorii „patriotice“, iata ca scandalul se reaprinde. Tinta nu e noua, caci romanul lui Ovidiu Verdes, Muzici si faze, acuzat acum de „pornografie“ (un fragment e reprodus in manualul de literatura romana aparut la Editura Rosetti), furnizase si la prima editie a scandalului materie „scandaloasa“ pentru aparatorii pudibonzi ai moralei adolescentine. Pe acest subiect, postul de televiziune Antena 1 a difuzat o stire si a organizat o masa rotunda de „infierare“. Vezi si comentariile din Dilema veche din 29 octombrie sau din Evenimentul zilei din 1 noiembrie. Autorul ne-a transmis la redactie un punct de vedere la tema, pe care-l reproducem in continuare.


Sint acuzat de pornografie si, sincer sa fiu, nu stiu ce sa fac. Sa-mi apar textul nu pot, pentru ca – nu-i asa? – o carte trebuie sa se apere singura. In plus, nu cartea pare sa fie miza, ci manualul care cuprinde un fragment din ea. Cartea e doar „un roman cu limbaj pornografic“, pe cind manualul, alternativ fiind, este direct „manualul porno“. In sensul „tare“ – hardcore, XXX – al cuvintului, care se potriveste cu „starleta porno“ cutare si cu judecatoarea acuzata ca a jucat intr-un „film porno“. Caseta n-a fost inca descoperita, dar, nu-i nimic, romanul meu a fost. In paginile manualului. E vorba de fragmentul delict prin care elevii claselor a IX-a de pe intreg cuprinsul tarii sint in pericol sa ajunga la niste personaje tot de clasa a IX-a. Si, fireste, la limbajul lor.

Imi vine sa ma autodenunt. Sa scriu: „Subsemnatul Verdes Ovidiu, lector dr. la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, ma pun la dispozitia institutiilor in drept pentru aplicarea Legii nr. 196 din 13.05.2003, ca autor de materiale pornografice“. Cam teatral, nu? Autorul nu se lasa; face orice pentru a intretine scandalul. Posibil, dar numai un demers oficial ar mai putea sa clarifice lucrurile. Mi s-a sugerat sa nu pun la suflet; toata povestea n-ar fi, pina la urma, decit „reclama gratuita“. Dupa care, in public, am fost intrebat indirect ce „bulina“ as pune pe cartea mea. Din pacate, legea nu prevede buline, ci un „patratel rosu“, plus „un ambalaj care sa nu permita rasfoirea la stand“. Asa ca am cam, pardon de expresie, imbulinat-o. Ar trebui sa solicit forurilor competente o expertiza. Va vine sa rideti? Dumneavoastra, in locul meu, ce „drept la replica“ ati cere? V-ati duce acolo, in studio, sa va explicati? Sa le dati, eventual, si bibliografia „problemei“?

„Autorul romanului este lector la Facultatea de Litere din Bucuresti.“ Calitate in care, cu regret trebuie sa precizam, l-a si scris. „Ati citit ce scrie baiatul acela, Verdes?“ Am 41 de ani, dar nu despre asta e vorba. Ce vrea sa spuna e ca i-am fost profesor si nu ma mai poate considera astfel. Sint de acord, dar obiectez: apare astfel riscul unei confuzii intre autor si naratorul romanului, care, intimplator, este chiar un baiat de 15 ani. Opinia publica ar putea fi indusa in eroare, considerind ca expresiile „pornografice“ de pe fituica cu pricina, fluturata cit mai acuzator in vazul unei profesoare de romana, nu sint ale „baiatului acela“. Aiureli, teorii de „manual porno“! Ce sa-ti spun, „teoria literaturii“! Bine, atunci recunosc: limbajul imi apartine in totalitate. Mie, si nu lui Oase, de pilda – un „golan“ care, in paranteza fie spus, pe atunci obisnuia sa ma ia cam la fel, cu „Alo, baiatu’!“. Care va sa zica: „Autorul romanului este lector la Facultatea de Litere din Bucuresti“. Bine ca fosta mea studenta n-a intrat si la curs!

Da, numai ca, orice s-ar spune, imaginile iti ramin in minte. „Pasaje“ cu neputinta de reprodus „cu voce tare“ de catre cititorii ramasi fara grai, dar insistent reproduse, in numele lor, de o voce groasa, cavernoasa, in „ton“ cu abjectia colcaitoare. Precizez ca vocea nu-mi apartine; este „din oficiu“. De cuvinte, in schimb, nu mai am cum sa scap. Filmate de aproape, puse, cum ar veni, „sub lupa“, astfel incit caracterul „pornografic“ sa devina vizibil. Asa vorbesc eu. (Si, dupa fiecare sarja, in prim-plan, nu coperta romanului, ci coperta albastra a manualului, chit ca fragmentul din manual nu contine nici urma de cuvint rusinos.) Ce mi-e tanda, ce mi-e manda! Asa „ne invata la scoala“. Fragmentul e „un vibrator invelit in poleiala, pe cind restul romanului prezinta adevarul gol-golut“ (citat din memorie). Pricepeti unde bate: elevii sint momiti cu un fragment de „vibrator“ poleit, ca sa citeasca si sa cada mai usor prada intregului.

Curat pornografie, coane Fanica!
Capitolul I, art. 3, paragraful 1: „Dispozitiile prezentei legi nu se aplica in cazul operelor de arta sau stiintifice“. As vrea eu, dar daca se aplica? Televiziunea are intotdeauna dreptate, asa ca mai bine marturisesc de pe-acum: indicatia „roman“ a fost o smecherie. Am vrut sa-i pacalesc pe autorii manualului, pe editori, basca un juriu al Uniunii Scriitorilor. Cu adevaratii „umanisti“, in schimb, nu mi-a mers. S-au prins ei cum devine de se leaga. Un singur detaliu, pare-se, le-a scapat, dar asta ramine intre noi. Pus sub lupa, fragmentul din manual nu mai este chiar atit de nevinovat precum pare. Aparent, este vorba despre un pusti care evoca magnetofonul Gründig al parintilor sai, depanind amintiri din copilarie. Nimic obscen, la prima vedere, scena e chiar duioasa, dar magnetofonul acela nu va da de gindit?

Lor, hermeneutilor de serviciu, imputernicitilor cu literatura, le-a dat. Au citit la intrebari ca e un „obiect simbolic“ si au cazut pe ginduri: ce-o fi simbolizind? Ce dedesubturi care mai de care? Au cautat peste tot, numai in DEX nu. Pacat, pentru ca eu de acolo l-am luat: „aparat care inregistreaza si reproduce sunetele cu ajutorul unor benzi speciale, acoperite cu o substanta feromagnetica“. Pare OK, nu? Nici macar nu incepe cu „p“ de la „pornografie“. Da, dar trebuie sa remarcam ca, pus la microscop, nu mai este un biet „vibrator invelit in poleiala“, ci – foarte la vedere, fix in mijlocul fragmentului, cu o poza cit se poate de explicita alaturi – un ditamai aparatul de reproducere. Asa ca, pentru ultima oara: pardon de „expresie“! Iertare pentru Muzici si faze!