OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lucrarea Patriarhat si emancipare in istoria gindirii politice romanesti, Ed. Polirom, 2002, coordonata de Maria Bucur si Mihaela Miroiu, lanseaza un tip aparte de analiza feminista in spatiul romanesc. Afirmatia referitoare la specificul acestei analize este cu atit mai necesar a fi discutata, cu cit o recenzie anterioara a cartii, publicata in numarul 164 (15-21 aprilie 2003) al revistei Observator cultural, pune sub semnul indoielii deopotriva contributia, mecanismele de analiza, instrumentarul metodologic si valoarea pe consecinte ale lucrarii. Mai mult, judecatile de valoare elaborate de dl C. Rogozanu in articolul Feminism romanesc. Revelatii si dezamagiri sint formulate ca niste adevarate sentinte, care abia daca lasa loc optimismului legat de viitorul discursului feminist in Romania. Conform autorului, discursul literaturii feministe din Romania pacatuieste prin lipsa de personalizare, in sensul eliberarii de cadrele academice si de „cliseele prafuite universitare“, care il tin astazi sub conditia de „greu digerabil“ si ineficient. Nu intentionam aici sa discutam despre discursul feminist romanesc in general. Analiza se va centra, in special, pe doua dintre studiile analizate de dl C. Rogozanu printr-o grila de lectura ale carei concluzii semnaleaza trei lipsuri ale textului critic: de metoda, de precizie si de „finete“. Este vorba despre eseul Conservatorii romani semnat de Andrei Miroiu si eseul Dimensiuni ale patriarhatului in gindirea liberala romaneasca (1848-1940) semnat de Maria Raluca Popa. Vrem sa aratam in cele ce urmeaza ca mai exista cel putin o alta grila de lectura a acelorasi texte. Nu inainte insa de a preciza ca adoptarea unei grile ne pre-formeaza lectura propriu-zisa, iar uneori ne impinge in proximitatea sentintelor de valoare.

1. In analiza liberalismului romanesc, Maria Popa semnaleaza un personaj colectiv extrem de interesant: femeia ca „agent moral al comunitatii“. Exemplare pentru o astfel de identitate colectiva sint conside-rate de autoare textele lui N. Balcescu, care, in epoca, urmeaza un model francez. Astfel, femeia, ca „zeitate a familiei“ (Aimée Martin), devine la revolutionarul pasoptist agentul moral al comunitatii, observa autoarea, adaugind, prin „filozofia sotiala“ a revolutionarului roman, ca „esenta sufletului ei sint legile morale“. Pentru C.A. Rosseti, singurul liberal care la 40 de ani dupa revolutia pasoptista mai sustinea inca votul universal, femeia ramine tot in umbra barbatului, liberalul roman limitind domeniul de activitate al femeilor la viata familiala sau privata. Ceea ce da specificitate acestui studiu este tocmai faptul ca reuseste sa surprinda o caracteristica de epoca a gindirii liberale romanesti in chiar jocul subtil al inegalitatii si al egalitatii. Rind pe rind, carturari si teoreticieni romani vorbesc despre rolul femeii si functia sociala a acesteia. Ea este zeita, este muma de familie, este egala barbatului sau are dreptul la libertatea de a-si alege barbatul. Rezultatele erau previzibile, sub acest aspect.

Procedind in stilul universitar (de care este acuzata, de fapt), Maria Popa identifica o logica de constructie a discursului liberal de o structura aparte: femeia este agent moral, are o functie sociala, ii este recunoscuta importanta, dar discursul liberal o separa de spatiul public. „Zeitate a spatiului privat“ si educatoare morala a natiunii, ea nu poate accede in spatiul public pentru ca acesta este un loc „impur“ – coruptie, gilceava, minciuna. Tehnic vorbind, ea devine punct de reper al vietii private, tocmai pentru ca acesta este locul „pur“ al familiei si al natiunii. Adica ea e inferioara in spatiul public tocmai pentru ca este superioara in spatiul privat. Pentru Kogalniceanu, de exemplu, femeia trebuie expulzata in acelasi spatiu privat. La neoliberalul Zeletin, societatea capitalista a oligarhiei financiare defineste activitatile de productie tot prin referire la „capii de familie“. Pina aici, destul de previzibile si ideile acestor carturari liberali: patriarhat. Valoarea textului Mariei Popa nu sta insa in aceste idei, ci in modelul prin care reuseste sa creeze un profil de epoca al femeii in literatura liberala. Operationalizind logica dihotomica a patriarhalismului, autoarea creeaza personajul „femeia“ ca agentul moral a carui inegalitate din viata publica este compensata de o inegalitate, defavorabila barbatilor, in viata privata.

2. Studiul lui Andrei Miroiu despre gindirea politica a conservatorismului este inca mai surprinzator decit primul. Daca pentru liberalismul romanesc modelul patriarhal, de epoca, era previzibil, in cazul de fata, conceptul „conservatorism“ ne provoaca si mai tare intuitia: daca liberalii sint conservator-patriarhali, conservatorismul nu poate fi decit… de doua ori conservator-patriarhal. Asa ne sugereaza conceptul, comparativ cu cel liberal. Valoarea textului lui Andrei Miroiu nu este insa demontarea acestei iluzii, meritul sau constind in faptul ca reuseste sa particularizeze modelul de gindire al conservatorismului din perspectiva feminismului. Astfel, acesta identifica personajul in raport cu care conservatorii definesc problema inegalitatii. Spre deosebire de liberali, „zeitatea familiei“ si „agentul moral al comunitatii“, „educatoarea natiunii“ nu mai este definita in raport cu barbatul – „zeul vietii publice“ –, ci in raport cu Statul si valorile conservatoare, ce nu permit, metodologic vorbind, decit o analiza feminista pe implicitul mesajului doctrinar. Astfel, profilul de epoca al femeii in scrierile conservatorilor romani va fi construit prin raportare la dinamica procesului de modernizare si de racordare a civilizatiei romanesti la civilizatia spatiului occidental. Ceea ce nu se putea anticipa, din nou, in conceptul „conservatorism“ este valoarea doctrinara de baza. Neegalitari, ca si liberalii, ei nu definesc femeia si functia ei sociala prin raportare la barbat, ci la Stat. Citit ca „societate a ordinelor“, axa aceasta de constructie a doctrinei conservatoare romanesti va intemeia, astfel, si justificarea pentru care mesajul operelor politice conservatoare romanesti are nevoie, de cele mai multe ori, de o lectura a implicitului.

Pe acest nivel de lectura autorul lamureste personajele din discursul conservatorismului romanesc. Departe de jocul liberal al inegalitatii si egalitatii cu referentialul barbat-femeie/spatiu public-spatiu privat, conservatorismul romanesc este lecturat prin jocul valorilor sale fundamentale: Stat-modernizare-autoritate traditionala. Desprinzind „falii istorice“ in discursul conservator, autorul va cauta implicitul mesajului dinspre liderul doctrinar, „conservator de falie“, Barbu Katargiu, catre P.P. Carp si junimismul anilor optzeci ai secolului al XIX-lea, concretizat in programe de modernizare a statului roman. Data fiind logica de constructie a doctrinei conservatoare si valorile ei de intemeiere, inegalitatea barbat-femeie poate doar astfel fi citita. Putinele referiri directe ale discursului conservator la functia sociala a femeii, asa cum o facusera liberalii, sint explicabile, considera autorul, prin setul de valori pe care se intemeiaza reflectia doctrinara: proprietatea, religia, monarhia. Fara valorile de tip liberal – libertate, egalitate, individ – nu putem vorbi despre o conceptie anume privitoare la functia si rolul femeii in societate. Temele discursului liberal sint cu totul inadecvate pentru o lectura feminista a conservatorismului romanesc. Si, cu toate acestea, studiul reuseste sa scoata un profil de epoca al femeii, prin inductii succesive pe implicitul mesajului doctrinar, in special.

Concluzii
1. Avind logici de constructie si valori de reper diferite, cele doua curente de gindire au nevoie de sisteme conceptuale diferite de lectura. Daca eseul despre femeia in gindirea liberala romaneasca a construit un profil din mesajul explicit al discursului, studiul despre conservatorismul romanesc a operat metodologic pe implicitul mesajului doctrinar.
2. La nivel de continut, ambele studii au dovedit ca exista lucruri noi si interesante ce pot fi scoase din analiza feminista a celor doua doctrine. Mai mult, ambele ne atentioneaza ca, intr-o istorie a ideilor politice din perspectiva feminista, este prea putin semnificativa intuitia noastra generata de conceptele care denumesc curentele de gindire.
3. Din grila de lectura intemeiata pe itemii „inovatie“ si „personaje in raport cu care se construieste profilul femeii“ in libe-ralismul si conservatorismul romanesc reies concluzii total opuse celor la care s-a ajuns in articolul Feminism romanesc. Revelatii si dezamagiri. Daca asa stau intr-adevar lucrurile, nu eu sint vinovat, ci grila de lectura. Doar am cazut de acord ca grilele noastre, asumate sau nu, ne pre-formeaza lectura…