Dna Doina Jela imi face onoarea, in partea a doua a pasionantului ei interviu din Observator cultural (v. Nr. 140, p. 18-19, in special p. 19), de a-si aminti (vag) unele obiectii ale mele si de a gasi „nefireasca“ (oare de-a dreptul contra naturii?) atitudinea mea de (fost) dizident, constind in ceea ce i s-a parut D-Sale a fi fost din parte-mi o inversunare impotriva „caracterului aproximativ si lacunar al documentarii“ pe care a intreprins-o spre a ne darui acea opera capitala si de mare pondere in „procesul comunismului“ initiat de D-Sa (ma refer la colectia omonima), care este indubitabil Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste (Editura Humanitas, 2001).
Desigur, n-ar fi fost nici o problema daca dna Doina Jela ar fi scris, cu o documentare sumara, despre dispozitia norilor intr-o zi de vara oarecare sau, si mai bine, daca si-ar fi gasit alte cai de exprimare decit scrisul; asa insa, angajindu-se intr-un demers mult mai prezumtios, precum este acela de a-i inventaria, calificindu-i ca atare, pe tortionarii comunismului romanesc, imi inchipuiam ca, intru aceasta grava stigmatizare, D-Sa a procedat cu toata chibzuinta necesara, cintarind atent probele si documentindu-se impecabil; or, chiar in interviul amintit, dna Doina Jela admite ca si-a cules informatiile din „surse incerte, sa zicem sO.K., am si zis-o!t, chiar «neautorizate»“!
Autoarea Lexiconului… imi sugereaza totusi ca ar fi fost cazul sa ma inversunez nu impotriva cartii D-Sale imperfecte, ci a acelora care i-au impiedicat o mai buna documentare, tinind „arhivele ferecate“ (de ce s-ar fi deschis arhivele tocmai in fata dnei Doina Jela ramine un mister, cita vreme nu avem de-a face cu o cercetatoare calificata ori macar nepasionala); dar, citeva rinduri mai jos, tot D-Sa califica aceste arhive drept „mincinoase“: in buna logica, s-a putut dispensa linistita, asadar, de arhive (desi, neavind acces la ele, faptul ca ar fi mincinoase este doar o ipoteza). Si atunci, cum s-a documentat oare redutabila lexicografa a ororilor trecutului comunist?
In afara de ceea ce am scris deja pe aceasta tema (v. cartea mea Deconstructii populare, Editura Polirom, 2002, p. 133-143: surse dubioase, informatii „dupa ureche“, tratament neuniform al bibliografiei, trimiteri false etc.), interviul D-Sale mentioneaza inca doua interesante modalitati: una este apelul la martori, victime si protagonisti directi. Si despre asta am scris, in alt context (v. Deconstructii…, p. 51): marturiile sint credibile nu mai mult de opt saptamini de la producerea evenimentului la care martorii au asistat – cel putin asa sustin specialistii. In al doilea rind, atunci cind dl Bogdan Suceava s-a revoltat cu privire la includerea tatalui sau printre tortionari, dna Doina Jela a catadicsit abia atunci sa investigheze, cf.: „Bogdan Suceava a avut politetea ca, nefiind in tara sea, Doina Jela, nu B.S., cum s-ar intelege din acest izbutit anacolutt, [...] sa astepte sa ma intorc, sa-mi fac investigatiile…“. Da, dar asta inseamna ca „investigatiile“ s-au pornit dupa ce cartea aparuse deja! Oare nu avem aici o spectaculoasa inversare a unei ordini pe care, pesemne dintr-o prejudecata, o socotim normala? Caci eu cel putin ma inversunez (cu adevarat, de asta data) sa cred ca documentarea trebuie sa preceada trecerea la scris, dupa cum ma incapatinez (pur si simplu) sa consider ca, decit sa faci un lucru de mintuiala, mai bine nu-l faci deloc!
Dna Doina Jela insa pare a fi lucrat sub imperiul unei urgente, cf.: „Credeti ca, daca iesea Vadim Tudor in alegeri, as mai fi putut publica, fie si asa sadica defectuost cartea?“. Nu credem nimic – ne multumim numai sa constatam ca alegerile la care ar fi putut iesi Vadim Tudor au avut loc in anul 2000, iar cartea in discutie a aparut in 2001; logic, daca autoarea se temea ca sub eventuala presedintie a lui C.V. Tudor nu si-ar mai fi putut publica indispensabilul dictionar, ar fi facut toate eforturile sa-l publice inainte de alegerile din 2000 – afara de cazul, fireste, in care ar fi cunoscut dinainte ori macar ar fi presimtit rezultatul acelor alegeri; iar daca l-a presimtit, caci si-a publicat totusi cartea dupa alegeri, atunci teama pe care o invoca astazi este complet inventata si ca scuza pentru a fi lucrat de mintuiala, minata de graba, total debila. Mai curind ar fi vorbit de graba de a da o lovitura comerciala, tipica atit D-Sale, cit si patronului ce-o cultiva, in dauna lucrului bine facut si a unei minime onestitati profesionale.

