OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Oamenii legati de teatru – dramaturgi, regizori, manageri, critici – si-au impartit raspunderea: unii scriu piese, cronici, monteaza spectacole, conduc institutii si reviste, fac proiecte, lupta cu toate greutatile, deloc putine, ale prejudecatilor, ale saraciei si birocratiei, iar ceilalti pling, sau se pling, sau ii depling pe primii. Am mai scris despre astfel de intimplari, dar valurile de lacrimi nu contenesc, asa ca, desi ipostaza de batista desdemonica (ce conotatie!) nu-mi suride, ma vad nevoit sa revin, incercind din nou sa usuc lacrimile, altminteri cu totul nemotivate, de pe inflamatii obraji. Cita vreme se ocupa de interesantul proiect Dramafest, desfasurat la Tirgu-Mures, doamna Alina Nelega-Cadariu era prospera si multumita ca face un lucru bun. Si facea. O data epuizat sau esuat acest proiect valoros (nu stim de ce!), doamna Alina Nelega si-a scurtat numele si a inceput sa plinga, dar nu cu durere, ci cu un plins de copil rasfatat, care vrea ba o bomboana, ba un post directorial, ba compasiune universala. Mai mult, se plinge: ca teatrele subventionate au directori pensionabili si pacatosi, ca Stanislavski e mort si pute, dar, in ciuda acestui fapt, teatrul romanesc practica, in general, spectacolul stanislavskian, evident conservator, cu exceptia citorva regizori tineri, intre care Theodor-Cristian Popescu, Ion Minzatu si, vai, Bogdan Voicu, ca piesele noi (nu numai romanesti) se joaca insuficient sau deloc, ca autorii consacrati nu sint receptivi la actualitate, ca generatia dumneaei nu are acces la conducerea teatrelor etc. Oricit i s-a explicat si argumentat, logic, faptic, statistic, ca nu are dreptate, doamna Nelega continua sa plinga si sa faca valuri, actiuni la care si-a asociat-o si pe doamna Anca Rotescu, fiinta candida, plina de bune intentii, dar care, pina si cind da cifre extrase din statistici, greseste pueril, schimbind sensuri, din pacate pentru ea, nu numai in directia demonstratiei. In urma acestor repetate plingeri, rasturnari de cifre si paralogisme, cine pierde? Mai intii, cei pentru care pledeaza inlacrimatele doamne si, in orice caz, adevarul si credibilitatea demonstratiilor.

De curind, teatrul romanesc a mai fost zguduit de un hohot de plins infantil: Alina Nelega a publicat un amplu fragment dintr-un si mai amplu studiu despre dramaturgia romaneasca a anilor ’90, in Observator cutural nr. 57. Jalea cea mare nu e ca s-au scris prea putin piese romanesti bune in ultimul deceniu, ca juriile concursurilor si secretariatele teatrelor sint asaltate de elucubratiile joviale si maculatura solemna a unor grafomani, ci ca piesele noi nu se joaca. Numai ca ele se joaca! Matei Visniec e jucat in toata tara, Vlad Zografi e jucat la Teatrul National din Bucuresti, la „Bulandra“, la Satu Mare, Radu Macrinici, mai putin norocos, e jucat la Sfintu-Gheorghe, la Piatra Neamt, la Teatrul Maghiar din Timisoara, Saviana Stanescu e jucata la Galati, Tirgu-Mures, Cluj-Napoca, Piatra Neamt, Horia Girbea e jucat la „Bulandra“, la Ploiesti, la ARCUB, Alina Mungiu-Pippidi, si ea mai putin norocoasa, e jucata la „Nottara“, Alina Nelega, cu, deocamdata, o singura piesa, e jucata la Teatrul National din Tirgu-Mures, Andreea Valean, tot cu o singura piesa, e jucata la Tirgu-Mures si Iasi, precum si la Teatrul de Comedie. Toti acestia, sau aproape toti, plus inca destui altii, sint jucati la Teatrul National Radiofonic. Sigur, e putin, sigur, alti autori noi inca nu au ajuns pe scena (dar nici autori consacrati, ca D.R. Popescu, Iosif Naghiu, Gellu Naum, nu sint jucati mai mult).

Vinovati de aceasta situatie dezastruoasa („dramaturgia noua, nu numai romaneasca, lipseste aproape cu desavirsire din repertoriile teatrelor subventionate din Romania“ – a se vedea, spre dezmintire, lista, evident incompleta, de mai sus, in care e vorba numai de teatre subventionate! – D.S.) sint teatrele publice, al caror „repertoriu teatral romanesc (s.n. – D.S.) este in continuare cel mai invechit din Europa“ (or fi existind teatre in Europa care au un repertoriu romanesc mai nou?), UNITER-ul, care a refuzat „implicarea financiara“ in montarea unui text nou, juriile concursului „Piesa anului“, care „premiaza intr-un mod din ce in ce mai neasteptat de la an la an, autori noi si vechi, intr-un derutant amestec de valori“ (adica, sa zicem, „amesteca“ valoarea Alina Nelega, premiata in 2001, cu non-valorile Iosif Naghiu, premiat in 1993, sau Dumitru Solomon, premiat in 1995), ca si cum concursul nu s-ar numi pur si simplu „Piesa anului“, ci, eventual, „Piesa anului stabilita de doamna Alina Nelega si inclusa in viitoarele statistici ale doamnei Anca Rotescu“, „cele... sase Teatre Nationale, falimentare financiar si artistic, din tara“ (daca sint falimentare, asta ar fi din cauza nejucarii textelor „noi“?), colectia de dramaturgie contemporana a Editurii Expansion (care tiparea piese, nu le juca!), criticul Valentin Silvestru (decedat in 1996), care nu a fost niciodata in conducerea vreunui teatru si deci nu putea decide ce se joaca si ce nu, Ministerul Culturii, care, datorita, din cauza sau in ciuda concursului „de resuscitare“ (?) „Camil Petrescu“, nu a impus teatrelor sa joace toate piesele premiate sau nu le-a obligat sa le joace cit mai multa vreme. Daca unele lucruri sint de plins, altele sint, bineinteles, de ris. De ris in hohote.
Sint mindru de nota de buna purtare pe care mi-o da doamna Nelega, considerind ca „eforturile“ mele (si ale lui Iosif Naghiu) „de a tine pasul cu actualitatea teatrala sint respectabile si relevante“, dupa cum promit sa reflectez asupra urmatoarei propozitii: „Piesele lor publicate dupa ’89 reflecta dorinta, chiar daca nu si putinta de adaptare la un sistem de valori in schimbare“. O las pe doamna Nelega sa aiba putinta de a se adapta la un sistem de valori in schimbare, raminind ca eu sa incerc, cu voia Domniei-sale, sa ma adaptez, daca oi avea si putinta, la un sistem de valori stabile.


Nota redactiei: Ne-am bucura ca, in urma grupajului pe care l-am consacrat acum doua saptamini dramaturgiei romanesti de azi, sa se porneasca o intreaga dezbatere la tema. Asteptam si alte interventii. Oricum, ne facem datoria de a reaminti ca, asa cum am precizat in „sapoul“ grupajului, contributiile Alinei NELEGA erau preluari fragmentare dintr-o carte aflata in pregatire la Editura UNITEXT. In textul integral exista si alte propuneri, alte nuante, alte profiluri de autori… (Observator cultural)