Numarul 7 al Observatorului… a gazduit o recenzie semnata de mine si dedicata citorva texte despre multiculturalism aparute in revista Altera (nr. 12/1999). In partea sa polemica, recenzia avea in vedere contributia dnei Monica Spiridon, Splendoarea si mizeriile unui concept: multiculturalismul. Iar obiectul criticii era incursiunea pe care autoarea o face in cariera conceptului, asa cum apare acesta in contextul educatiei americane de dupa razboi. In numarul 9 al Observatorului… dna Spiridon imi raspunde, afirmind ca eroarea de fond a recenziei mele ar consta in faptul ca aceasta din urma identifica gresit obiectul articolului Domniei sale. „Mai precis, subiectul de care ma ocup acolo nu este – cum crede recenzentul – «o incursiune in istoria multiculturalismului si implicit in aceea a educatiei americane.» Aceasta pare sa fie mai degraba tinta interesului sau particular.
In articolul meu, se afla in cauza cariera nefericita a conceptului in spatiul cultural romanesc…“ Astfel, discutia centrata pe contextul american ar fi doar „unul dintre instrumentele excursului“ dnei Spiridon. Prin urmare, continua replica, reprosurile subsemnatului – care au in vedere tratamentul superficial pe care autoarea il aplica multiculturalismului ca solutie a unor probleme concrete – „nu sint in chestie“.
O sa accept de la bun inceput rationalizarea pe care preopinenta mea o ofera textului aparut in Altera. Desi nu ma pot opri sa nu remarc ca, in conditiile in care discutia educatiei americane se intinde pe aproape 8 pagini, iar receptia multiculturalismului in tara pe doar citeva paragrafe, as fi fost poate indreptatit sa consider amintitul „scop in sine“ al articolului recenzat mai degraba un pretext pentru o critica a anumitor tendinte din educatia de peste Ocean. Dar poate fi la fel de adevarat ca, asa cum imi sugereaza subtil Domnia sa, nu sint neaparat un cititor competent.
Mai incerc totusi inca o data sa ascut muchia simtului meu critic pe roca dura a textelor dnei Monica Spiridon. Si o fac intrebindu-ma daca distinctia intre „scopuri in sine“ si „instrumente“ o indreptateste cumva pe autoare sa ignore faptul ca, in masura in care am dreptate in argumentele mele, concluziile Domniei sale ramin prost construite. Miezul argumentatiei din recenzia sus-amintita se concentra asupra faptului ca realul profil cultural al multiculturalismului american postbelic este diferit de cel prezentat in textul recenzat, care oculteaza momente cruciale in istoria fenomenului pentru a sustine „raspunsul Conant“ inaintea unor probleme ramase, in opinia mea, nerezolvate de acesta. Mi se explica ca textul din Altera s-ar fi limitat la a „puncta citeva momente relevante din unghiul de vedere sal autoareit

