OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La data de 8 martie 2000 in Magurele, la aproximativ zece kilometri de Bucuresti, aparea primul numar al revistei Tabu, o revista care incerca sa prezinte modul de a fi si de a gindi al studentilor fizicieni si care se dorea a fi „o revista a studentilor pentru studenti“, oglindind in ea „viata studenteasca asa cum este, fara exagerari si fara scuze“ (citam din editorialul sugestiv intitulat Justificare aparut in primul numar). Timp de noua numere, in fiecare saptamina, tinerilor fizicieni le-au fost oferite informatii care-i vizau direct, precum si opinii si analize ale vietii studentesti si nu numai. Are oare ceva cu totul special in ea Platforma Magurele pentru ca sa fie necesara aparitia unei noi reviste studentesti mai ales acum, in aceste vremuri in care cultura moare la fiecare colt de strada? Da – izolarea, cei zece kilometri care ne despart de Bucuresti si care ne transforma uneori in niste veritabili provinciali priviti cu dispret de catre centru. Nu incerc sa fac aici o apologie a unui loc, ci mai degraba a unor oameni, a unor idei. Fizicianul e adeseori privit doar sub dimensiunea lui gnoseologica, e un „invatat“ care se retrage tot timpul in laboratorul lui luptindu-se cu fenomenele si incercind sa le aseze in tipare matematice. Se uita insa dimensiunea lui culturala, toate acele acte care-l transforma intr-un veritabil intelectual („cel care citeste inauntru“ dupa cum spunea M. Eliade). Atunci cind aceasta latura iese in evidenta ea pare extrem de anacronica si de suparatoare.

Tabu incerca si incearca sa readuca in discutie problema adevaratelor valori care definesc un intelectual, dar mai presus decit orice un om. Se vorbeste adeseori despre tinerele generatii la modul cel mai depreciativ cu putinta si acea formula des intrebuintata „generatie de sacrificiu“ nu este una gratuita pentru modul in care sintem perceputi astazi. Dar oare chiar sintem o generatie de sacrificiu, oare chiar trebuie sa acceptam ceea ce ni se ofera in speranta ca cei care vor urma dupa noi nu vor mai fi sacrificati? Ar fi cea mai mare lasitate de care noi am putea da dovada, ar fi pasul sting cu care ne-am incepe misiunea, caci credem ca avem si noi o misiune de indeplinit, un cuvint de spus si o cruce de purtat si ca am putea incerca acum sa renuntam la crucile celor care din comoditate le-au azvirlit in praf lasindu-le in seama altora.
De ce atita incrincenare in cuvintele noastre? Pentru ca in numarul 18 al Observatorului cultural, domnul Gabriel Andreescu a incercat sa prezinte „un exemplu“ glosind pe marginea Tabu-ului. Am citit cu interes articolul mai sus mentionat crezind ca, in sfirsit, cineva a reusit sa ne descopere si sa ne inteleaga demersul... Surpriza a fost insa uluitoare, caci in locul unei analize juste si la obiect am descoperit in rindurile domnului Andreescu o pornire surda impotriva noastra pe care sub nici o forma nu o putem intelege.

Initial am fi dorit sa aducem contra-argumente demonstratiei domnului Andreescu, dar am descoperit ca lectura facuta de Domnia sa a fost una partinitoare si poate chiar grabita, pentru ca altfel nu putem intelege cum ni se reproseaza neimplicarea in problemele micii comunitati de studenti fizicieni, cind articole care oglindeau in ele tocmai aceasta problema au aparut aproape in fiecare numar si ceea ce este de-a dreptul surprinzator este ca ele apar chiar in numerele din care au fost alese citatele prezentate in articolul mai sus mentionat. Am inteles astfel ca demersul nostru ar fi inutil atita timp cit o lectura mai atenta nu a fost considerata necesara.
Ni se reproseaza in articolul amintit o presupusa inchidere fata de partea hard a fizicii. Ar trebui insa amintita amorteala intelectuala care domneste in Facultatea de Fizica, in Universitatea Bucuresti si chiar in intregul invatamint superior, precum si lipsa unor legaturi pedagogice strinse student-profesor...
Nu credem ca Tabu „ar fi putut fi cu nuante infinitezimale si revista unor studenti de la Metalurgie (?!), de la Litere sau de la Drept“, tocmai pentru ca un asemenea demers a fost posibil pe acea platforma de la marginea Bucurestiului, intr-un cadru cu totul aparte si intr-o comunitate studenteasca cu totul diferita de celelalte, (cf. Magurele – izolare sau provincialism?, articol aparut in primul numar Tabu).
In viitor, daca nu putem fi ajutati, am dori macar o punere obiectiva in discutie a ceea ce sintem cu adevarat, sine ira et studio...

____________
Nota redactiei: Publicind aceasta replica in numele libertatii de exprimare si al regulii audierii „celeilalte parti“, nu putem sa nu remarcam – totusi – ca, pe linga „incrincenarea“ pe care autorul o si recunoaste, nesilit de nimeni, textul ilustreaza o anume ingenuitate care poate fi si pozitiva, tinereasca, dar poate fi si semnul unui neplacut veleitarism intelectual. Sa nu-si dea seama un student fizician ca nu se cuvine sa spuna despre un editorial din propria sa revista ca are un titlu „sugestiv“?! Sa creada el – oare – ca e liber sa scrie neglijent-patetic si aproximativ din punctul de vedere al ortografiei (i-am pastrat neschimbata punctuatia)? Sa fie atit de greu de sesizat la Magurele ca filozofarile „incrincenate“ nu sint departe de zona kitsch-ului cultural? Si ca fascinatia tinereasca fata de profetii experientelor „adinci“ si „totale“, de felul lui Mircea Eliade, poate duce in alte directii decit excelenta stiintifica la care e de banuit ca fizicienii aspira la fel ca oricare alti profesionisti si decit mentalitatea liberala pe care ar trebui sa si-o cultive ca buni cetateni ai unei democratii? Sa nu se fi inteles in redactia studenteasca a TABU-ului ca aceasta era saua pe care o batea articolul lui Gabriel Andreescu?… (Observator cultural)