Reportaj de a doua zi

Autor: Eugenia-Anca ROTESCU | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

O zi cît trei ani, astfel s-ar putea rezuma sesiunea dedicată instituţiilor care au derulat rezidenţe ArtistNe(s)t. Prezentările au fost făcute deopotrivă de coordonatori ai programului, de consilieri şi de artişti rezidenţi. Şi susţinute de imagini, filme video, lecturi, fotografii, pliante, broşuri.

Să luăm lucrurile pe rînd, rezumîndu-ne doar la cuvinte.

ArtistNe(s)t la Sinaia

Cristina Cauteş, directoarea Centrului Cultural European Sinaia, a făcut o scurtă introducere, contextualizînd programul de rezidenţe în cel general al centrului, subliniind că acesta a fost o premieră în spaţiul artistic românesc, atît pentru artiştii independenţi, cît şi pentru public. Argumentele s-au concentrat în jurul ideilor de încurajare a creativităţii, asigurarea mobilităţii artiştilor, coeziune socială, pregătirea publicului pentru receptarea artei contemporane. Exemplul grăitor avea să-l dea Liliana Basarab, artist vizual, rezidentă la Sinaia în octombrie 2000, care a expus modul său de lucru pentru proiectul „Monumente pentru concepte. Miss/Mister Neutralitate, Obiectivitate, Stabilitate“. Premisa de lucru a constat în cercetarea mecanismelor prin care sînt reciclate continuu reprezentări ale unor simboluri sau concepte abstracte. Proiectul a avut o componentă interactivă, lăsînd vizitatorilor site-ului centrului libertatea de a vota imaginile preferate.

Iosif Kiraly, consilierul rezidenţilor sinăieni, a subliniat dublul rol al reţelei, de promotor şi implementator al artei contemporane, numind factorii majori ce contribuie la acestea: educaţia, media şi piaţa de artă.

În finalul intervenţiei echipei de la Sinaia, artistul vizual Nicu Ilfoveanu a prezentat şi comentat un emoţionant scurtmetraj, realizat în rezidenţă, împreună cu Michelle Bressan, despre Bob, un localnic care a trăit departe de oameni şi de lumina soarelui pînă la vîrsta de 33 de ani.

ArtistNe(s)t la Arcuş

Kopacz Attila, reprezentant al Centrului Cultural Arcuş, începe prin a motiva domeniul ales, cel de teatru în spaţii neconvenţionale. Au avut cîştig de cauză o serie de elemente: existenţa celor două teatre din Sfîntu Gheorghe, unul de limbă maghiară şi altul de limbă română, colaborările începute din primii ani ai deceniului zece cu Uniter şi cu Festivalul Atelier, prezenţa unor regizori de marcă implicaţi în aceste proiecte – Radu Penciulescu, Sanda Manu, Ion Caramitru, Andreea Vulpe –, sau care lucrează în teatrele menţionate, precum László Bocsárdi şi Radu Afrim. În ciuda acestor premise promiţătoare, programul s-a derulat cu dificultate la Arcuş. Csibi István, coordonatorul său, explică de ce. Încă de la început au existat probleme cu conducerea centrului, care nu şi l-a asumat. Astfel, în loc de şase rezidenţe, cîte erau prevăzute, s-au putut derula doar trei. Dincolo însă de toate acestea, o problemă reală e găsirea actorilor-colaboratori pentru punerea în operă a proiectelor, instituţiile teatrale din zonă avînd un program încărcat şi fiind greu de cointeresat. Apoi, bugetul alocat unei rezidenţe teatrale permite cu mare dificultate investiţia necesară realizării unui spectacol. Cu toate acestea regizoarea Antonela Terebescu a reuşit să-şi ducă la bun sfîrşit proiectul. Ideea sa, aceea de revoltă faţă de sistem, s-a coagulat în timpul rezidenţei de la Arcuş, materializîndu-se în spectacolul-colaj după piesele Stop the tempo de Gianina Cărbunariu şi Agamemnon de Rodrigo Garcia.

ArtistNe(s)t la Tescani

Gabriela Ilaş, coordonatoarea programului de la Tescani, deschide prezentarea centrului recomandîndu-l ca pe un loc cald şi primitor, unde se ştie că relaţia umană este fundamentală pentru scriitori. Menţionează şi alte nevoi ale acestora: de spaţiu aparte, de timp şi de statut. Programul ArtistNe(s)t le face posibile, oferind, pentru prima dată în România, rezidenţe plătite pentru scriitori.

Filip Florian îi dă dreptate, mărturisind că de obicei scrie greu, dar în rezidenţă a făcut-o cu mai multă uşurinţă. A găsit tihna şi liniştea necesare pentru a se adînci în lucru. Nu s-a simţit scriitor de weekend sau de concediu, cum se întîmplă adesea la noi. Este una dintre marile diferenţe faţă de Germania, de pildă, unde se trece din rezidenţă în rezidenţă. Şi se mai plătesc şi lecturile publice! În România însă, lipseşte nivelul de mijloc, al managerului cultural care să obţină finanţări de la autorităţi şi să le redistribuie către creatorii de literatură.

Vasile Ernu a prevenit audienţa că scriitorii vorbesc mult, dar despre ArtistNe(s)t chiar merită să o facă. În primul rînd, acesta cuplează două zone, cea de stat, letargică, şi cea independentă, vie, reactivînd astfel Centrele Culturale. Apoi, ca fost rezident, a apreciat timpul nefragmentat, totuşi prea scurt ca să produci un text sau numai să-l finalizezi. Parţial, este compensat de ritmul vieţii, depărtarea de oraşe şi posibilitatea de a menţine doar legăturile pe care le doreşti. Printre care, prietenia ce se leagă cu colegul de rezidenţă, scriitor străin. Finalmente, fiecare devine un adevărat agent literar pentru celălalt în ţara sa de origine.

Dar mai bine să lăsăm vorba şi să ascultăm două fragmente din textele create în rezidenţă de Filip Florian şi Vasile Ernu. Ceea ce am şi făcut!

ArtistNe(s)t la Constanţa

Gabriel Brojboiu, directorul Fundaţiei Menthor, a demonstrat că artiştii plastici vorbesc puţin. A explicat concis în ce constau proiectele „Constanţa Caz“. Au fost iniţiate din nevoia artiştilor locali de a se exprima altfel şi altundeva decît la prea oficialele saloane de primăvară sau toamnă, dar şi din dorinţa de a lucra cu spaţiile neconvenţionale, precum cele abandonate, postindustriale sau postmilitare (caz este şi o prescurtare de la cazemată) sau neintrate încă în circuit, respectiv clădiri în construcţie. În mod fericit, ideile lor s-au întîlnit cu preocupări ale autorităţilor locale şi au primit sprijinul acestora. Era însă nevoie de ceva mai mult spre a invita doi artişti recunoscuţi internaţional – Dan Perjovschi şi Renate Christin – să colaboreze. Ajutorul a venit prin Gabriela Tudor, care a înţeles valoarea artistică şi civică a întreprinderii. A susţinut-o cooptînd Fundaţia Menthor în programul ArtistNe(s)t. Astfel, a fost posibil al doilea „exerciţiu de reorientare în imediat“, proiectul „Antropocity“, ce dezvoltă un demers vizual în jurul apartenenţei artiştilor la cetate. Reciproca este, de asemenea, valabilă, întrucît contribuţia acestuia la creşterea vizibilităţii fundaţiei şi a artei contemporane în oraş e incontestabilă.

ArtistNe(s)t la Bucureşti

Irina Cios, directoarea CIAC, a ales o prezentare caracterizată prin balansul lucid şi optimist între trecut şi viitor. A început prin a anunţa că CIAC împlineşte zece ani de activitate independentă, dar cu surse de finanţare fragile. Ceea ce a presupus lucrul pe proiecte şi multă flexibilitate în adaptarea permanentă a strategiei şi a demersurilor punctuale în funcţie de cerinţele momentului în artele contemporane. A coborît şi mai mult în timp, în anul 1896, cînd un arhitect italian a proiectat o clădire industrială în cartierul Rahova – Uranus. Aceasta a intrat în renovare, iar parterul va deveni, în curînd, sediul CIAC, cu o infrastructură adaptată să găzduiască rezidenţe. Adoptarea programului vine după o experienţă serioasă în schimburile de artişti şi cooperare internaţională. Rezidenţele sînt coordonate curatorial, avînd teme legate de varii contexte urbane. În 2008, CIAC a avut susţinere financiară pentru trei rezidenţe, acordate unor artişti care nu locuiesc în Bucureşti, nu se cunosc între ei şi nu există un spirit de generaţie, dar pentru care a fost asigurat suport relaţional în capitală. Între proiectele de regenerare urbană, a fost menţionat unul care îşi propunea să definească relaţia dintre spiritul de centru şi spiritul de periferie, precum şi cel video, intitulat To Whom Belongs the City, o cartografiere subiectivă pe criteriul personalităţii.

ArtistNe(s)t la Bacău

Gazdă perfectă, Geo Popa, directorul Centrului „George Apostu“, a încheiat ziua prezentărilor. În fapt, după o scurtă introducere, a proiectat şi comentat un film despre rezidenţele de dans contemporan de la Bacău. Exemplificările sînt convingătoare, atît în ceea ce priveşte seriozitatea cu care echipa centrului a abordat programul ArtistNe(s)t, cît şi în diversitatea coregrafilor şi a temelor abordate. Mai mult, filmul aduce mărturii consistente despre implicarea artiştilor în comunitate, prin atelierele de lucru şi chiar spectacolele realizate cu elevii Liceului de Coregrafie din localitate. Alt aspect tratează efectele imediate ale rezidenţelor, respectiv participarea spectacolelor create aici la evenimente şi festivaluri de prestigiu din ţară şi din străinătate, dar şi faptul că oraşul a cîştigat un public stabil pentru o manifestare anuală ce aduce la Bacău producţii româneşti şi străine. Coregrafa Salome Schneebeli, din Elveţia, a vorbit despre bursa avută aici în 2006, cînd i-a întîlnit pe Cosmin Manolescu şi Florin Fieroiu. Au discutat mult şi au ajuns la concluzia că, indiferent de limbă şi cultură, de stilul şi drumul particulare coregrafilor, arta înseamnă viaţă. Şi viaţa se îmbogăţeşte atunci cînd ai şansa de a merge în alte zone, în locuri deschise şi nesigure totodată, să cunoşti oameni noi. Artiştii învaţă unii de la alţii, dar, în aceste ocazii, înveţi multe şi despre sine. Din bogăţia rezidenţei de la Bacău, s-a născut spectacolul Dance Diary, pe care am fost invitaţi să-l urmărim în aceeaşi seară.