OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Titlul ostentativ kilometric al acestui articol are o tenta voit retro: descinzind in Pécs, locul de desfasurare al celui de-al optulea Seminar al autorilor de non-fiction si al traducatorilor din Europa Centrala si de Est am constatat cu bucurie, ca un meloman inrait ce sint, clasicizarea celebrei operei-rock a legendarului supergrup maghiar Locomotiv GT Reportaj imaginar despre un festival american de muzica pop, pe-a carui muzica (vezi Ringasd el magad) au dansat si adolescentii romani ai anilor ’70. Situat in decorul pitoresc al dealurilor Mecsek, Pécs (164000 de locuitori) reprezinta pentru maghiari un sanctuar al traditiilor culturale conservate cu sfintenie: urme ale civilizatiilor celtica si romana coexista cu edificii medievale si moderne apartinind goticului, barocului si Jugendstil-ului. Bineinteles, nu lipsesc blocurile de locuinte à la russe din epoca Kádar (scuzati cacofonia!). Impletirea vechiului cu noul ofera Pécs-ului imaginea emblematica a unui multiculturalism eclatant: pe o suprafata de mai putin de un hectar, in centrul istoric al orasului, se afla uriasa moschee din vremea stapinirii turcesti, statuia ecvestra a compatriotului nostru Iancu de Hunedoara, omniprezentul McDonald’s si reconfortantul John Bull English Pub. Pécs este orasul unde, incepind cu anul 1367, a functionat vremelnic o universitate, un asezamint in genul Academiei de la Cotnari a lui Despot Voda; orasul care gazduieste muzeul de pictura Csontváry si muzeul de ceramica Zsolnay – un oras cu o bogata viata culturala si spirituala.

Seminarul s-a desfasurat intre 20 si 23 mai la Casa Artelor, in organizarea Asociatiei Norvegiene a Autorilor de Non-Fiction si a Traducatorilor, si a Ministerului Culturii din Ungaria. Tarile participante, in afara de Ungaria si Norvegia, au fost Bulgaria, Croatia, Cehia, Polonia, Romania, Slovacia si (in premiera) Serbia. Rezultat al unei initiative norvegiene, seminarul isi propune realizarea unui schimb de experienta anual, prin informari reciproce referitoare la piata cartii, dinamica editoriala, sistemele de difuzare, situatia bibliotecilor publice, legislatia in domeniul proprietatii intelectuale, ponderea lucrarilor originale si a celor non-fiction in productia nationala de carte etc.

Judecind dupa datele statistice prezentate la Pécs, Romania nu sta nici mai bine, nici mai rau decit alte surate din fostul bloc comunist. In Bulgaria, de pilda, statul nu sprijina deloc productia de carte, iar puterea de cumparare a populatiei scade constant, de la an la an. In Croatia, deh, ca in tot statul politienesc, guvernul a falimentat, practic, productia de carte, prin introducerea unui TVA de 22%. (Sper ca dl Remes e mult prea opcupat ca sa aiba timp sa citeasca aceste rinduri!) Din trei mii de edituri croate, doar cincizeci izbutesc sa mai publice, cu chiu cu vai, citeva titluri pe an, iar circa 35% din populatie sufera de „analfabetism cultural“, adica de incapacitatea de a intelege continutul unui text citit. In Slovacia se manifesta tendinte agresive de comercializare a oferitei editoriale, autorii aflati la putere fiind Danielle Steele si John Grisham. In Cehia se publica mult; piata este dominata de traducerile din engleza. Cam 10% din totalul titlurilor tiparite continua sa apara fara ISBN.

In Ungaria exista tendinte de monopolizare a pietei de carte: titlurile de succes apartin, cel mai adesea, companiilor straine investitoare in Ungaria, iar profiturile obtinute se scurg in strainatate. Guvernul maghiar sprijina, in schimb, traducerea literaturii maghiare in lume, prin acordarea de subventii anuale. In Polonia, colosul Hachette a preluat o parte din sistemul de difuzare, insa, in prezent, doar 52% din totalul cartilor tiparite iau calea librariilor si a standurilor, restul ajungind la cititori fie prin intermediul postei, fie prin difuzori – persoane fizice, care practica evaziunea fiscala. Visky András a prezentat situatia cartii in limba magiara de la noi, iar Eugen Uricaru a sintetizat starea actuala a literaturii romane si a institutiilor prin care aceasta subzista intr-o tranzitie, pare-se, deloc tranzitorie. In fine, situatia la zi din Serbia m-a dus cu gindul la socantele secvente de pe Euronews, mute si subtitrate cu No Comment. Cea mai mare editura sirbeasca a publicat in ultimul an doar zece titluri, majoritatea librariilor din Belgrad au fost transformate in spatii comerciale cu alte profiluri de desfacere, iar la Nis, al doilea oras ca numar de locuitori dupa Belgrad (300000) exista o singura librarie, ceea ce inca e bine, daca ne gindim ca in capitala Muntenegrului, de pilda, nu exista nici una. In aceste conditii, difuzarea de carte se face prin rudele si prietenii autorilor publicati sau, prin incursiuni in teritoriu, cu valiza burdusita de carti, intru propagarea propriilor opere.

A doua runda de discutii a avut ca subiect drepturile conexe ale autorilor, drepturile ce decurg din reprografiere si dreptul rezultat din imprumutul public. Cireasa pe tortul acestui moment a fost prezenta lui Jim Parker, registrator (registrar) al Marii Britanii, care ne-a explicat in detaliu mecanismul dreptului rezultat din imprumuturile publice (Public Lending Right). Este un drept al autorilor de carte implementat in Danemarca inca din 1946, iar in Norvegia din 1947. In Marea Britanie, legea care apara acest drept a fost votata de Parlament in anul 1979. Proiectul ei a fost initiat de scriitoarea Maureen Duffy, care dupa noua ani de lupte crincene si-a vazut realizat visul.

Legea recunoaste faptul ca autorii ale caror carti sint achizitionate de bibliotecile publice sint, automat, private de vinzarea unui numar mai mare de exemplare catre populatie. De aceea, anual se intocmeste o statistica a numarului de imprumuturi din biblioteci pe autor si o suma prevazuta in bugetul de stat (cinci milioane de lire sterline) se distribuie autorilor in cauza. Exista plafoane minimale si maximale, suma primita neputind fi mai mica de cinci lire si nici mai mare de sase mii de lire. Prin autor indreptatit la plata acestor drepturi se intelege orice persoana care apare pe coperta sau pe pagina intii a unei carti: scriitor, traducator, ilustrator, redactor. Conditia sine qua non a implementarii acestei legi o constituie infiintarea unei retele computerizate in sistemul bibliotecilor publice, care sa permita culegerea datelor pe baza carora sa fie intocmite listele de plati.
Un alt punct fierbinte pe ordinea de zi a acestei runde a fost comunicarea cu titlul Contributia scriitorilor si a traducatorilor la procesul de democratizare a societatii, sustinuta de profesorul Ljubisa Rajic de la Universitatea din Belgrad, distins traducator de literatura norvegiana si membru marcant al opozitiei din Serbia. Marturisesc ca despartirea de delegatia belgradeana (din care faceau parte si doua remarcabile angliste, Alexandra Bajazetov si Maja Grgurovic), in seara zilei de 22 mai, mi-a amintit prin patetism de finalul lui E.T., cu acel memorabil schimb de replici: –Come! – Stay! – Be good!

Atmosfera s-a inseninat din nou in zorii zilei urmatoare, cind gazdele noastre ospitaliere, Budai Katalin (de la Ministerul Culturii) si Orbán György (directorul Editurii Balassi) ne-au demonstrat ca Pécs se afla intr-un tinut renumit nu numai pentru antracitul exploatat aici pina de curind, ci si pentru podgoriile sale. Fiindca insemnarea calatoriei mele din anul 2000 in Ungaria se apropie de sfirsit, voi mentiona si numele citorva dintre actorii participanti la ultimul act al seminarului, desfasurat sub deviza in vino veritas in beciurile celebrei statiuni viticole (si vinicole) Villány: profesorul Andrzej Wilk (Polonia), profesorul Andrei Pantev (Bulgaria), traducatorii Jenny Bojilova (Bulgaria), Petra Kusova si Simon Pellar (Cehia), Marian Andricik si Rudolf Lesnak (Slovacia), Vesna Brlek si Vlatka Valentiae (Croatia) si, la urma, dar mai importanti decit toti, initiatorii seminarului, norvegienii Trond Andreassen si John Stanghelle.
Jim Parker va vizita Romania in octombrie si n-ar fi exclus ca PLR sa devina, spre groaza nemesilor care au fost, sint si vor mai fi, o conditie in plus de indeplinit in vederea aderarii la Comunitatea Europeana. Seminarul din anul 2001 va fi gazduit de un alt centru cultural cu o indelungata istorie – Cracowia.