OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Romania periferica a fost adesea perceputa (ori s-a perceput pe sine) in oglinda unei multitudini de spatii culturale, ca, de pilda, centrele imperiale fata de care a fost subordonata la un moment dat in trecut, existind, cu toate acestea, intr-o retea de influente care evoca spatii culturale indepartate. Analizind ceea ce el denumeste heterotopii, „ceva asemanator contra-amplasamentelor“1, Michel Foucault este interesat doar de teritorialitate sau locuri „reale“ din punct de vedere spatial pentru a-si construi termenul („locuri desenate in chiar procesul de instituire a societatii“).

El defineste heterotopiile prin contrast cu utopiile, care sint mai mimetice („Utopiile sint amplasamente fara un loc real. Sint amplasamente care intretin cu spatiul real al societatii un raport general de analogie directa sau rasturnata“). Heterotopiile sint „...un soi de utopii efectiv realizate in care amplasamentele reale care se pot gasi in interiorul culturii sint in acelasi timp reprezentate, contestate si inversate, niste specii de locuri aflate in afara oricarui loc, chiar daca sint localizabile in mod efectiv. Aceste locuri, dat fiind ca sint absolut altfel decit toate celelalte amplasamente pe care le reflecta si despre care vorbesc, le voi numi, prin opozitie, heterotopii; si cred ca intre utopii si aceste amplasamente absolut altfel, aceste heterotopii, fara doar si poate, un soi de experienta mixta, care va fi fiind oglinda“. Un soi de experienta mixta este si construirea discursiva a Romaniei in oglinda Orientului, a Balcanilor, a Europei Centrale si Rasaritene, asemanatoare cu fiecare din aceste amplasamente si, totusi, diferita2.

- Balcanii sint atit un stereotip negativ, cit si o metafora
intr-adevar, daca este sa gasim un factor comun pentru reprezentarile despre Romania, acesta este liminalitatea, implicind conditia intermediara, de frontiera, ambiguitatea, hibriditatea, incomprehensibilitatea. Denumit fie Europa de Est, un termen neutru folosit din motive corecte politic in timpul Razboiului Rece, fie Balcani, termen folosit in secolul al XIX-lea si preluat fara nici o reticenta dupa 1989 impreuna cu conotatiile sale negative, acest spatiu de frontiera este reprezentat ca fiind prins in cursa propriei sale conditii: atit in afara, cit si in interiorul istoriei si geografiei europene. Balcanii nu constituie pur si simplu o realitate geografica, istorica si culturala, masurabila, definibila si evaluabila.

Balcanii implica certitudine si indoiala, realitate si mit, fapte si imagini, ideologie si imaginatie, constructie politica si inventie textuala, istorie traumatizanta si poezie induiosatoare, loc si conditie, inchisoarea si dorinta de a scapa din prinsoarea destinului. Balcanii sint atit un stereotip negativ, cit si o metafora: sint folositi dispretuitor pentru a se face referire la fata intunecata, respinsa a Europei si nostalgic pentru a se face referire la strabunii pierduti ai Europei – razboinicii ei barbari si salbatici sau geniile ei romantice si pasionale. Ceea ce emana din aceasta literatura despre tarile balcanice, inclusiv despre Romania, este amestecul bizar de barbarie si poezie, tiranie si pasivitate, exotism si atractie vinovata, concretetea pericolului iminent si aparenta idilica, realitatea cruda si legenda, iar prin literarizare, prozaic si poetic. Trecutul barbar este oglindit in ceea ce observatorii considera ca fiind inclinatia genetic mostenita inspre despotism si ipostazele moderne ale dictaturii. Nimic nu este, insa, simplu si clar in acest spatiu.

Aceasta trasatura este atenuata – din fericire oare? – de mostenirea orientala care slabeste virilitatea agresiva a balcanicului, ademenindu-l cu dulceata nepasarii, delasarii si supunerii. Geniul poetic al romanului si romantismul pur al trairilor sale este contrabalansat de geniul malefic al femeii care isi pindeste victima, barbatul strain, de preferinta apusean, rational si moral. Si toate acestea vor fi de fapt Romania. Natiunii i se vor atasa toate trasaturile de gen, geneza si genialitate, rivnite sau respinse de apusean.
Dupa prabusirea Cortinei de Fier, Romania nu mai reprezinta epicentrul raului, dar nici nu concentreaza ceea ce este valorizat ca bine in Apus. Binele si raul sint acum amestecate, dind nastere unor imagini mereu colorate in cenusiu, lipsite de individualitate, stabilitate, caracter si onestitate. Judecatile etice devin o problema serioasa atunci cind luam in considerare modul in care evaluarea ierarhica conduce la trasaturi negative esentializate, la aceasta vina absoluta a Celuilalt, care este determinata istoric si genetic o data pentru totdeauna in imaginile apusene despre Romania. Nimic nu este ceea ce pare in Romania, astfel incit scriitorii apuseni oscileaza intre sentimente si opinii extreme.

Romania, la fel ca si celelalte tari ale fostului bloc comunist, poate fi descrisa in termenii conditiei de frontiera si ai postcolonialismului. intr-o Europa binara, frontiera este un spatiu de interferenta culturala intre Apus si Rasarit si nu presupune marginalitatea prin raportare la un centru dominant ca in contextul postcolonial, ci tot atitea marginalitati cite centre culturale, dominind harta simbolica a acestei regiuni europene. Istoria acestui spatiu este deci semiperiferica si semicoloniala, semieuropeana si semiorientala sau balcanica, oscilind intre dominatie imperiala sau ideologica si hegemonie3. Este situata la frontiera influentelor culturale si a controlului politic exercitat de centrele imperiale medievale, pe de o parte, si recentul imperialism sovietic, pe de alta, toate interferind cu autoreferentialitatea nationala si culturala locala. Istoria acestui spatiu inregistreaza de asemenea ciocnirea de interese politice si economice dintre vechile imperialisme apusene si cele rasaritene sau orientale, dintre democratia occidentala si totalitarismul sovietic in timpul Razboiului Rece, dintre stabilitate si insecuritate, traditia democratica apuseana si pseudodemocratie dupa 1989, care se confruntau si se confrunta mereu in acest loc. Este situata, de asemenea, la frontiera imperialismelor reale (medievale sau moderne) si colonizarea metaforica, literara, textuala sau narativa, cunoscuta ca imperialism al reprezentarii, al imaginatiei si cunoasterii.

in cadrul noii constructii europene, Romania este reprezentata fie ca o tara situata in Europa Central-Rasariteana, pe structura Monarhiei Habsburgice, undeva intre Apus si Rasarit, ori, mai frecvent, situata in Europa sud-estica sau in Balcani, pe structura Imperiului Otoman, undeva intre Europa si Orient, ori in spatiul de frontiera al Cortinei de Fier, intre civilizatia apuseana si inapoierea rasariteana, intre democratie si dictatura. Localizarile simbolice ale Romaniei ca tara rasariteana sau balcanica sint prevalente in reprezentarile apusene despre Romania, acolo unde diferitele influente sint percepute intr-o maniera care implica hibriditatea stranie.
Elementele discursive ale orientalismului (pasivitate, senzualitate, efeminare, traditionalism), ale balcanismului (tribalism, inclinatii genetice inspre dictatura, spirit razboinic) sint intotdeauna echilibrate de cele ale identitatii europene, care nu poate fi neglijata. Patrundem astfel in spatiile orientalismului si balcanismului, intorcindu-ne la cele ale europenismului, oscilare ce deruteaza incercarea de analiza obiectiva a imaginilor apusene despre Romania comunista sau postcomunista.

„Dincolo de sirma ghimpata a Cortinei de Fier – medita scriitorul si jurnalistul german Rüdiger Wischembart– era pamintul adevarat, unde traiau oameni chiar daca rupti de noi prin infricosatoare posturi de graniceri“4. Autorul incearca in repetate rinduri sa defineasca conceptul de frontiera dintre Apus si Rasarit in perioada Razboiului Rece. Frontierele sint „tulburatoare praguri spre «instrainare»“5; cele romanesti sint „la marginea lumii“: „Cine cauta o frontiera palpabila a Europei, una care ar putea fi marcata cu rosu pe harta, o gaseste aici. Aici pragul e marcat adinc in peisaj, ba chiar in vazduh“6. Venind dinspre Europa occidentala inspre Balcani, el ajunge la o frontiera simbolica cu doua sensuri opuse: „unul din capete ne unea cu Europa, celalalt ne scotea in afara ei“7 si are impresia ca a parasit „lumea ordinii, aceea unde strazile se termina toate intr-un loc previzibil, unde exista teluri ce pot fi anticipate, unde satul si orasul se leaga vizibil. Pe unde umblasem, continua el, era intuneric...“8. Dincolo de Cortina de Fier paseste „in afara Europei, in gol“, caci „unde se termina Europa incep basmele Orientului“9, acolo in „zonele de cezura de la marginea Europei“10. Este spatiul de vietuire a „balcanicului“ cu tot ce semnifica acesta in imaginarul apusean: „asadar dezordinea, impenetrabilitatea, labirinticul“, masca sub care se ascundea „strategia celui inferior fata de o indepartat superioara, intangibila, nemiloasa si adesea cruda stapinire“, care este dictatura de tip balcanic.

Diferenta imuabila dintre Europa si Balcani (diferenta ce se materializeaza in spatiul romanesc in special, unde nu se percep de fapt confluentele, ci amestecul bizar de influente opuse) revine si la jurnalistul german Richard Swartz: „...cred ca cel mai mare contrast in asa-zisa Europa de Rasarit – si in cazul acesta nu ma refer la fosta Uniune Sovietica – este cel dintre Europa Centrala si Balcani. Romania este in aceasta configuratie un hibrid sein Zwischendingt. Ea are elemente balcanice, dar poseda si trasaturile fostei monarhii habsburgice, ale acelei Kakanien. Aceste traditii se amesteca astfel incit uneori suprematia o detine elementul central-european, alta data cel balcanic, otoman aproape. Acest amestec perceput din afara ar face farmecul Romaniei, din el rezulta o anumita tensiune, spectaculoasa uneori, fiindca se da si o lupta, are loc o confruntare, uneori foarte accentuata. in momentul de fata sin 1996, n.n.t, din unghiul meu de vedere, se pare ca tendintele central-europene domina, ceea ce, à la longue, ar avea un efect benefic asupra Romaniei“11.

„Manierati, isteti, sofisticati, maestri in arta de a asimila sicul si cultura straina, in special franceza, afirma cu oarecare ironie calatorul V.S. Pritchet, romanii i-au facut pe europeni sa ramina cu gura cascata in fata adaptabilitatii lor inteligente“.12 Cu toate acestea, constata autorul, Romania a devenit „cel mai conventional si rigid dintre statele comuniste“, desi recunoaste ca „dominatia ruseasca a pastrat macar linistea in Balcani“13. Aflata deci intre sfera de influenta apuseana si cea sovietica, nici macar comunismul pe care l-a construit aceasta tara nu este autentic, ci o adaptare locala, sau cel putin asa ii reproseaza marxistii occidentali, acestia avind doua observatii mai importante: „1) ca regimul este sever si restrictiv din cauza diversitatii rasiale a tarii si din cauza indelungatei experiente a coruptiei din trecut, si 2) parerea opusa – ca regimul este pur si simplu vechea Garda de Fier fascista sub un alt nume si o supravietuire corupta a stalinismului. in ultimii ani se spune ca rusii le-au atras atentia romanilor sa se relaxeze. Am auzit ca acest lucru s-a si intimplat... Pentru ca nu exista tristete in viata Romaniei; este doar comoditate latina si voie buna“14.

Sa nu fi fost oare tristete in viata Romaniei sub dominatia sovietica? Inconstienta sa fi mers atit de departe? Unde este acum comoditatea latina si voia buna a romanilor? E vorba aici de sentimente ale masei mari de romani, nu ale conducatorilor care cu mare „cinste si onoare“ ii reprezinta. Iata pericolele generalizarilor si reprezentarilor superficiale de care ne-am bucurat si ne bucuram si acum, dar pe care le asimilam cu mare comoditate. Un oftat de resemnare in fata destinului ireparabil care ne apasa! Si ne privim tacuti, cu duiosie chiar, recunoscindu-ne in oglinda tuturor spatiilor carora le apartinem din punct de vedere istoric si imaginativ. Spatii heterotopice care inlocuiesc spatiul real al vietuirii noastre!

–––––––––––
1. Michel Foucault, Altfel de spatii (in original Des espaces autres, in Architecture, Mouvement, Continuité, nr. 5, oct. 1984, p. 46-49; republicat in Dits et écrits, Paris, Éditions Gallimard, 1994, t. IV, p. 752-762; in traducere engleza Of Other Spaces, in Diacritics, 16, 1986, p. 24-34), in Theatrum philosophicum. Studii, eseuri, interviuri. 1963-1984, editie ingrijita de Ciprian Mihali, traduceri de Bogdan Ghiu, Ciprian Mihali si Sebastian Blaga, Cluj-Napoca, Casa Cartii de Stiinta, p.251-260, 2001.
2. Ibid.

3. Specialistii au definit balcanismul ca studiu critic al reprezentarii coloniale diferit de Orientalism: „in loc sa reprezinte Balcanii concret, fie ca spatiu geopolitc, ori ca popor cu «paranoia colectiva», acesti autori incep sa reprezinte Balcanii ca «loc» intr-o geografie discursiva. Adica, ca fiind obiectul unui corpus coerent de cunoastere – Balcanismul. Astfel, in loc sa ne spuna ce sint Balcanii, ei au transformat problema Balcanilor in problema limbajului imperial. s…t in timp ce Said sustine ca relatia orientalista binara Rasarit/Apus se refera mai mult la un «proiect decit la un loc», Bakic-Hayden pretinde ca, in fosta Iugoslavie, Orientalismul este o practica subiectivationala prin care toate gruparile etnice il definesc pe «celalalt» ca fiind «Rasaritul» lor; procedind astfel, ei nu numai ca il orientalizeaza pe «celalalt», dar se occidentalizeaza pe ei insisi ca fiind Apusul «celuilalt»“ (Dusan I. Bjelic, Introduction: Blowing Up the „Bridge“, in Dusan I. Bjelic si Obrad Savic, Balkan as Metaphor. Between Globalization and Fragmentation, Cambridge, Massachusetts, the MIT Press, 2002, p. 4).
4. Rüdiger Wischembart, Frica lui Canetti (Canettis Angst), traducere Ana Stanca Tabarasi; cuv. inainte de Alexandru Dutu, Editura Univers, Bucuresti, 1997, p. 18.
5. Ibid., p. 19.
6. Ibid., p. 12.
7. Ibid., p. 20.
8. Ibid., p. 34.
9. Ibid., p. 35-36.
10. Ibid., p. 54.
11. Richard Swartz, Room Service. Povestiri din Europa de Est (Room Service. Berättelser fran det östra Europa), traducere de Ileana-Sanziana Ravini si Victor Ravini, Editura Univers, Bucuresti, 1999, p. 12.
12. V.S. Pritchet, Foreign Faces, Chatto and Windus, London, 1964, p. 110.
13. Ibid., p. 111.
14. Ibid.