Republica literelor, cea din Renaştere,
s-a dizolvat şi s-a retras în munţi, fără ca nimeni s-o
ameninţe cu exterminarea. Acolo, însă, îi doresc oricui
să ajungă pentru a gusta din deliciile unei cetăţenii ideale.
La o recentă dezbatere despre poezia
românească actuală, una dintre divergenţele care-i opunea pe
„tineri“ „seniorilor“ pornea din viziunea diferită asupra
creaţiilor literare găzduite în spaţiul virtual. Argumentele
sînt uşor de dedus: veteranii şi consacraţii susţineau că
pe net poţi posta orice, iar adevărata legitimare ţi-o oferă doar
hârtia tipărită – cartea (inclusă şi ea într-un
sistem editorial ierarhic). Nu vreau să prelungesc o dispută care
nu poate fi continuată fără luarea în seamă a prea multe
variabile pentru scopul acestui text. Cert e că, permisiv cum este,
Internetul are o funcţie nu atît axiologică, cît
socială în interiorul domeniilor în care intervine.
Astăzi, cînd circulaţia textelor literare este mai intensă
ca oricînd, şi cînd puţine dintre ele ajung sub ochii
criticilor – ei înşişi figuri sociale marginale –,
sociabilitatea literară şi artistică contează poate mai mult
decît critica în menţinerea unor oaze de creativitate pe
un teritoriu dominat de strategiile standardizante ale instituţiilor
capitalismului democratic. Fără îndoială, literatura şi
arta contemporană nu se pot lăuda cu autarhia. Cu toate că depind
de acelaşi sistem, artiştii – cei tineri, cel puţin – îşi
asumă uneori o conduită socială marginală şi-şi pot permite să
creeze pentru puţini, la distanţă de exigenţele plus-valorii şi
ale bunului-simţ consumist.
Aici începe scurta mea poveste:
există un blog numit Reţeaua literară, inaugurat de poetul Gelu
Vlaşin (http://reteaualiterara.ning.com/), după întoarcerea
lui din Spania. Reţeaua literară a organizat în primăvară
un concurs de poezie şi proză. Am fost membru în juriul
care-i cuprindea pe Octavian Soviany şi pe Cosmin Ciotloş (ultimul
nu a ajuns însă la nici una din cele două finale) şi care a
desemnat doi tineri cîştigători: Elena Gabriela Lazăra (17
ani, elevă la Balş), pentru poezie şi Veronica Plăcintescu (25 de
ani, Bacău), pentru proză. Premiul a venit însă mai tîrziu,
şi anume în toiul verii, în urmă cu cîteva
săptămîni. Gelu Vlaşin i-a invitat pe cei doi, alături de
alţi concurenţi evidenţiaţi, într-o tabără de creaţie,
la Telciu, satul lui de baştină. Am fost şi eu acolo, pentru doar
trei zile, pentru a conduce unul dintre cele patru ateliere de
creaţie propuse de Gelu Vlaşin.
Generos şi întreprinzător,
împreună cu soţia lui, jazz-woman, Cristina Vlaşin, a reuşit
să găzduiască vreo cincisprezece tineri scriitori în propria
casă, timp de cinci zile, iar cu ajutorul autorităţilor locale
le-a (ne-a) pregătit un program cultural cu excursii şi
workshopuri. Itinerariul a cuprins Casa memorială „George Coşbuc“,
Muzeul de Artă Comparată de la Sângeorz-Băi (unde am fost
primiţi de Marin Mălaicu-Hondrari), Liceul din Telciu (unde am
cunoscut cîţiva elevi minunaţi şi cîţiva profesori
care au reuşit să le ocrotească starea de graţie) şi, în
final, Galeria Uniunii Artiştilor Plastici din Bistriţa (unde,
alături de Ion Mureşan, ne-am întîlnit cu cititorii).
Workshopurile au fost conduse, în ordine cronologică de Sorin
Despot (laureat al Concursului de poezie Cartea Românească,
2009), Răzvan }upa, de suprasemnatul şi de poetul Andrei Ruse. Dacă
unii traineri au insistat pe oralitate (Răzvan }upa), pentru a
sublinia ideea unei poezii pop, ca mecanism de creaţie deopotrivă
scrisă şi orală, într-o tradiţie postmodernă care
reînnoadă cu bahtinianul dialogism medieval, alţii au propus
teme scrise care să exploateze raportul dintre tot ce înseamnă
invariant literar şi creativitate liberă. Pornind de la celebrul
experiment al lui Georges Perec La Vie. Mode d’emploi (din 1978),
sper să pot prefaţa mai devreme sau mai tîrziu un roman în
bucate, alcătuit din poveştile fiecăruia dintre locatarii unui
imobil imaginar de locuit, fiecare poveste reglată de cîte un
consemn cultural pe care sper să-l pot dezvălui la momentul
realizării proiectului.
Evident, deci, că răspunsul la
întrebarea „Mai are rost să scrii literatură în
România?“ nu poate fi decît afirmativ, şi asta nu
numai din considerentul, remarcabil altminteri, că nu-ţi rămîne
mare lucru de făcut altceva. Departe de mine ideea că literatura
este apolitică sau non-ideologică – nimeni nu mai e astăzi atît
de naiv să creadă aşa ceva. Însă politica literaturii
scrisă de un grup de tineri într-o vară verde, într-un
sat bistriţean este, poate, cel mai bun răspuns la prozelitismul
politic al televiziunilor şi în mod direct al clasei politice
româneşti. Creaţia artistică nu mai poate fi încurajată
printr-un discurs centralist, care rămîne în parte chiar
cel al criticii literare. Nu numai în România, dar şi
într-o ţară ca Franţa, model pentru funcţionarea
instituţiei literare româneşti, experimentul, creativitatea,
avangarda apar în urma unor iniţiative locale şi în
cadrul unor proiecte marginale.
Ne aflăm într-un moment social
în care creaţia literară nu mai are întrebuinţare
politică, iar profitul care poate rezulta de aici este, cu cîteva
excepţii, foarte bine marketate şi repede convertite în
imagine, foarte mic. Literatura nu se mai face astăzi atît
într-un cenaclu central de către profesionişti ai literelor,
ci în focare izolate care se difuzează virtual şi care
rezultă în minicomunităţi nealiniate. Din acest punct de
vedere, tabăra de la Telciu, cu regimul ei de viaţă boem, de care
eu unul m-am îndepărtat în ultimii ani, e şi un
simptom, dar şi un exemplu. Un simptom al atomizării spaţiului
literar şi un exemplu de reuşită în a crea un mediu pentru
creaţia artistică, de-acum eliberată de imperativele politice ale
reprezentativităţii naţionale. Nu întîmplător, una
dintre participante este italianca Clara Mitola, traducător din
română în italiană, ajunsă la Bucureşti prin
programul de burse al ICR, care a participat la workshopuri cu texte
în limba italiană. Organizatorul a reuşit, în
colaborare cu autorităţile locale, să deconteze transportul
participanţilor, să le plătească onorarii trainerilor, să facă
rost de un microbuz pentru excursii şi de bani pentru alimentaţia
(„iraţională“, trebuie spus) tinerilor creatori. Planurile lui
continuă, dar despre asta nu pot vorbi eu.
Închei cu lista participanţilor,
majoritatea cu cont de facebook – pentru cititorii mai curioşi.
Iat-o: Gelu Vlaşin, împreună cu Cristina Maria Vlaşin
(organizatorii), Răzvan }upa, Iulia Stoian, Sorin Despot, Stoian G.
Bogdan, Clara Mitola, Bogdan Coşa, Irina Roxana Georgescu, Elena
Gabriela Lazăra (elevă), Veronica Plăcintescu, Maria Patricia
Birtocean, Raluca Blezniuc (eleve), Silvia Grădinaru, Alexandru
Matei.
Un nou concurs al Reţelei literare va
debuta în această toamnă. Nu-l pierdeţi.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters