OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Printre veştile economice deprimante care aproape zilnic au făcut ca starea de spirit să fie la o temperatură mult mai joasă decît căldura de afară, au fost şi reportaje din lumea culturală care au atras atenţia: căci, în vara care tocmai a trecut, s-au restaurat, renovat sau reconstruit multe muzee, în multe oraşe. În Metz, în Essen, în Düsseldorf, în Zürich s-au refăcut interioarele şi s-au rearanjat colecţiile, s-au inaugurat clădiri noi, care oferă mai mult spaţiu, atît pentru prezentarea colecţiilor permanente, cît şi pentru expoziţii temporare.

Deschiderea sau redeschiderea muzeelor, în multe oraşe europene, a caracterizat sezonul de vară, care a început cu inaugurarea unui nou templu de artă în Metz: Centre Pompidou-Metz.

Situat la marginea oraşului, lîngă gară, acest muzeu este un fel de sucursală a marelui muzeu parizian şi o încercare de a reevalua un cartier părăginit, printr-un susţinut efort de urbanizare. De fapt, asta a fost şi ideea principală, care a dus la construcţia Centrului Pompidou în Paris, unde opera arhitecturală a lui Renzo Piano a avut un rol esenţial în revitalizarea cartierului Beaubourg.

Acest model a fost preluat cu mult succes de gigantul newyorkez Guggenheim, care, în Bilbao, printr-un program de expoziţii cu artişti – tineri promiţători localnici – şi cu vedete de pe scena mondială de artă, a reuşit să atragă nu numai publicul local, dar şi un public internaţional şi, în felul acesta, să transforme un oraş industrial în decădere într-un centru cultural european. La succesul muzeului Guggenheim Bilbao – ca şi la succesul Centrului Pompidou din Paris –, a contribuit, în mare măsură, architectura: enorma construcţie metalică a lui Frank Gehry, care sclipeşte în lumina zilei şi se reflectă în rîul pe al cărui mal este plasată, a devenit un simbol iconografic al oraşului basc.

Centre Pompidou-Metz

Muzeul parizian a încredinţat edificiul filialei din Metz unui arhitect de renume mondial: japonezul Shigeru Ban a conceput o clădire structurată pe trei volume lunguieţe suprapuse, îndreptîndu-se fiecare în altă direcţie, sub un acoperiş frumos arcuit, care sugerează, conform intenţiei arhitectului, pălăria ţărănească de paie tradiţională din Asia. Ziua, acoperişul pare alb cu nişte cusături în relief, care, atunci cînd se întunecă, se luminează şi îi dau clădirii un aspect ireal, aproape fantastic: acoperişul-pălărie pare a pluti în întuneric!

Mai mult decît expoziţia de inaugurare, care, sub titlul Chefs-d’Oeuvre?, încearcă o viziune de ansamblu a conceptului de operă majoră în toate domeniile artei figurative (pictură, sculptură, film, fotografie, video), această operă arhitectonică a atras deja mulţi turişti către oraşul lothringian.

Centre Pompidou-Metz completează campania de popularizare a artei moderne, care este una dintre ideile fondatoare ale Centrului Pompidou, şi stîrneşte interesul unui mare public, făcînd dintr-un oraş de frontieră un centru cultural.

În schimb, în oraşul industrial Essen, noua clădire a celebrului Muzeu Folkwang se caracterizează printr-o deosebită discreţie arhitecturală, care se armonizează perfect cu clădirea veche. Noul edificiu, conceput de celebrul arhitect David Chipperfield, reia principiul vechii clădiri şi o completează cu şase clădiri şi patru curţi interioare, care, laolaltă, măresc spaţiul pentru expoziţii la 16.000 qm, dintre care 1.400 qm sînt destinaţi expoziţiilor temporare. Muzeul Folkwang, care, la inaugurare, cu mai mult de un secol în urmă, a fost numit „cel mai frumos muzeu din lume“, adăpostea o colecţie deosebită de opere ale artei clasice moderne, mai ales ale expresionismului german. Această colecţie a fost dezmembrată de nazişti, care au confiscat şi vîndut opere – aşa-zise „degenerate“ – peste tot în lume. Pentru redeschiderea festivă a Muzeului, au fost readuse aproape toate aceste opere şi a fost organizată o mare expoziţie, care, sub titlul nostalgic Cel mai frumos muzeu din lume, este o recapitulare a modernismului clasic. Expoziţia a fost unul dintre evenimentele principale al programului european care celebrează „Kulturregion Europa: Ruhr 2010“ şi a avut un mare succes de critică şi de public.

Muzeul din Düsseldorf

Şi deschiderea anexei Muzeului din Düsseldorf s-a încadrat în vastul program cultural „Ruhr 2010“. Doi ani a durat construcţia anexei, în centrul oraşului de pe malul Rinului. Aceiaşi arhitecţi care au proiectat clădirea veche au fost însărcinaţi cu construcţia noii clădiri, biroul Dissing&Weitling din Copenhaga. Şi, într-adevăr, noua anexă completează perfect clădirea originală, caracterizată de un perete ondulat din granit. Dacă, prin puterea obişnuinţei, cu timpul s-a pierdut din vedere măreţia spaţiilor acestei deosebite construcţii muzeale, noua anexă readuce atenţia vizitatorului atît asupra unei rafinate arhitecturi funcţionale, cît şi asupra unei fantastice colecţii, care permite o privire de ansamblu asupra istoriei artei moderne, de la Picasso şi Miró la Beuys şi Pollock. De altfel, acest muzeu, numit „Sammlung Nordrheinwestfalen“, este considerat ca un fel de „Nationalgalerie“, dat fiind că este o colecţie tot atît de bogată şi de variată ca aceea a Galeriei Naţionale din Berlin. Împreună cu încăperile din clădirea veche, ce au fost renovate şi refăcute, noile săli din anexă permit expunerea aproape completă a întregii colec-ţii. Opere cunoscute se întîlnesc cu opere uitate, ieşind din nou la lumină – la lumina zilei, care dă acestor săli muzeale o atmosferă specială. Critica germană a fost, în ansamblu, încîntată de acest muzeu, denumit „Traummuseum“, adică muzeul de vis.

Muzeul de Artă din Zürich

La un nivel mult mai redus, şi Muzeul de Artă din Zürich poate fi considerat ca un muzeu de vis. La înfiinţare, cu un secol în urmă, acest muzeu a propus o concepţie atunci nouă, adică o combinaţie între o colecţie permanentă şi un spaţiu pentru expoziţii temporare – o concepţie care s-a răspîndit între timp. Clădirea pe care arhitectul elveţian Karl Moser a ridicat-o la marginea Centrului vechi pare simplă şi funcţională, dar în acelaşi timp este îmbibată de patosul artei moderne clasice. Deja după zece ani de la deschidere, Moser a adăugat o clădire la muzeul a cărui colecţie creştea permanent şi care a continuat să crească datorită multor donaţii, printre care un mare convolut de opere ale lui Alberto Giacometti, una dintre atracţiile principale ale acestui muzeu. De la început, Muzeul din Zürich s-a concentrat pe prezentarea marilor artişti ai secolului şi a reuşit să se poziţioneze ca un loc deosebit pentru expunerea artei moderne consacrate – nu descoperirea stilurilor sau a noilor artişti, ci reevaluarea stilurilor şi a artiştilor deja consacraţi a fost, şi continuă să fie, specialitatea Muzeului din Zürich. Cu ocazia centenarului, „Kunsthaus Zürich“ a fost renovat şi colecţia a fost rearanjată. Acum se pot din nou admira frumoasele săli în stilul decorativ tipic al anilor 1910-1920 ai secolului trecut, cît şi sălile moderne, strălucitoare prin simplitatea lor. Tot în cadrul sărbătoririi centenarului, a fost prezentat proiectul unei noi clădiri, care va fi construită de David Chipperfield.

Chiar şi în afara marilor oraşe, muzeele de artă au avut, în vara aceasta, o mare şansă. De pildă, în Weil-am-Rhein, în micul orăşel de pe malul Rinului, unde, deja de mai multe decenii, firma Vitra întreţine pe terenul ei un muzeu de design, s-a inaugurat o nouă clădire desenată de biroul Herzog & de Meuron. Clădirea este un complex format din şase volume suprapuse, care arată în diverse direcţii şi care preiau forma casei arhaice şi o transformă conform unei gramatici arhitecturale postmoderne. Muzeul din Weil şi cel din Metz se aseamănă prin simplitatea formală, care duce la o complexitate structurală, şi mai ales prin folosirea ironică a motivului iconografic al oricărei arhitecturi.

Chantier du Centre Pompidou-Metz, décembre 2009

© Shigeru Ban Architects Europe et Jean de Gastines Architectes,

avec Philip Gumuchdjian Architects. Photo Olivier H. Dancy.