Am citit, fără nici pic de încîntare,
articolul publicat de revista Timpul, în numărul său din 8
august 2009, semnat de dna Luiza Palanciuc şi de dl Mihai Şora,
articol al cărui titlu „mi-a mers la inimă“, însă într-o
asemenea măsură, încît mi-am îngăduit să-l
„împrumut“, nu doar datorită inestimabilei sale valori
stilistice, cît, mai ales, din dorinţa de a înlesni
cititorului mai puţin obişnuit cu ifosele dîmboviţene atît
urmărirea temei, cît şi înşiruirea argumentelor.
În curînd se vor împlini
12 (doisprezece!) ani de cînd studiez opera lui Benjamin
Fundoianu/Fondane! Am tipărit de curînd chiar şi o carte,
bine primită de opinia publică, dar care, fireşte, nu a putut
„acoperi“ întreaga zonă a vieţii şi a creaţiei
poetului-filozof, opera şi avatarurile existenţei acestuia
pretinzînd cercetătorului onest timp şi răbdare, dragoste şi
modestie şi, nu în ultimul rînd, însuşirea unei
cantităţi enorme de informaţie. Am făcut toate aceste precizări
doar din dorinţa de a aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul
că subiectul nu-mi este nici pe departe necunoscut!
Trebuie să mai spun şi că n-am
urmărit cu tot dinadinsul nici cearta distinşilor cărturari, mai
precis a dlor Mihai Şora şi Mircea Martin, fiindcă nu m-a
interesat. Desigur, ecouri ale acesteia ajungeau pîna la mine,
uneori... De-abia de curînd am citit cîteva „episoade“
(nu multe!) şi m-am edificat. Oarecum. Evit, deocamdată, să
formulez vreo opinie... Asta nu înseamnă însă că n-o
voi face, vreodată!
Pentru moment, ţin să precizez doar
că atitudinea dnei Luiza Palanciuc mi se pare revoltătoare prin
stridenţă şi obrăznicie! Domnia sa este nemulţumită de
prestaţia dlui Ţicu Goldstein, care „a îndrăznit“ să
intre pe un teritoriu despre care şi-a făurit falsa impresie că
i-ar aparţine în totalitate! Chiar dacă proximitatea dlui
Mihai Şora nu poate fi decît inspiratoare – de cultură, de
educaţie, de bun simţ, de erudiţie nu te poţi molipsi ca de
gripă... Şi este cu totul şi cu totul neadecvat să faci din
ţînţar armăsar, cramponîndu-te de o eroare... de
tipar, altminteri, corectată ulterior! Pe de altă parte, chiar dacă
admitem că „revolta“ dnei Palanciuc a atins cote paroxistice din
pricina „erorilor de metrică“ şi a „topicii total
inadecvate“, nu putem, sub nici o formă, admite modul în
care dînsa admonestează un om a cărui activitate ştiinţifică
de pînă acum şi a cărui vîrstă sînt demne de
ceva mai multă consideraţie! Ştie dna Palanciuc că dnul Ticu
Goldstein este un erudit al iudaismului şi, în această
calitate, a tradus în limba română un număr imens de
filozofi evrei?! Ştie, fiindcă i-am spus! Ştie, oare, măcar că
mesajul operei lui Fundoianu/Fondane este, indiferent dacă ne
referim la filozofie ori la poezie, un mesaj eminamente iudaic?! Şi,
iertată fie-mi curiozitatea, cît iudaism cunoaşte dna
Palanciuc, pentru a se putea erija în ceea ce, de fapt, nu
este?! Şi nici nu va putea fi vreodată, dacă nu va renunţa la
istericale, pentru a se apuca serios de studiat o cultură care îi
este cu desăvîrşire străină!!!
„Apreciez“ măiestria de care dna
Palanciuc dă dovadă pomenind cu admiraţie în textul său şi
cîţiva cercetători autentici şi întru totul stimabili
ai operei lui Fondane. De pildă, nu-i „uită“ pe Olivier
Salazar-Ferrer, pe Ramona Fotiade şi nici pe „admirabila Monique
Jutrin“. Sînt oameni pe care nu-i cunosc decît din
cărţile lor, pentru care îi stimez, dar mă îndoiesc că
ar putea fi chiar atît de sensibili la asemenea „perieri“...
şi ar putea vreodată privi cu indulgenţă găunoşenia,
lăudăroşenia, ifosele şi agresivitatea unei persoane care, se
vede cu ochiul liber, „a luat-o pe arătură“. În
încheiere, ţin să atrag atenţia că cercetarea ştiinţifică
nu se face cu patimă, ci cu documente. Despre relaţiile familiale
ale lui Fondane se pot spune mult mai multe lucruri în afara
celor îndeobşte ştiute. Nădăjduiesc, la rîndul meu,
că se va găsi cîndva un editor român profesionist care
să-l poată salva pe Fondane din acest „război“ neghiob şi, la
prima vedere, lipsit de noimă. Dar numai la prima vedere!