OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Constanta GHITULESCU
In salvari si cu islic.
Biserica, sexualitate,
casatorie si divort in Tara Romaneasca
a secolului al XVIII-lea
Editura Humanitas, Seria „Istorie“, Bucuresti, 2004, 424 p.


Controlul Bisericii Ortodoxe asupra familiei, alegerea partenerului, negocierea casatoriei si a zestrei, logodna, nunta, viata de cuplu, divorturile si adaptarea partenerilor si a copiilor la viata de dupa divort – iata citeva dintre temele tratate in cartea de debut a Constantei Ghitulescu, recent aparuta la Editura Humanitas. Un debut pe care ma grabesc sa-l calific drept remarcabil, desi demersul Constantei Ghitulescu nu este izolat, ci se inscrie intr-un efort mai larg de recuperare a unor teme neglijate de istoriografia traditionalista romaneasca. Discreditata multa vreme prin reducerea ei de catre vulgata marxista la raporturile antagonice dintre clasele sociale, istoria sociala a redescoperit si la noi cimpurile tematice ale relatiilor de familie, ale sexualitatii si ale casatoriei. Aceste noi directii de cercetare au fost ilustrate deja pentru secolele XVIII-XIX prin contributiile semnate de Stefan Lemny, Violeta Barbu, Toader Nicoara si Sorina Paula Bolovan, pentru a nu-i enumera decit pe citiva dintre specialistii acestei problematici. Constanta Ghitulescu reuseste insa sa-si cucereasca un loc aparte in aceasta galerie deja prestigioasa.

Atuurile ei sint multiple. Unele, traduse intr-un set de oportunitati: studii universitare (istorie) la Bucuresti, la mijlocul anilor 1990, intr-un moment de deschidere inca nesugrumat de economii si de degradarea actuala a climatului universitar, continuate apoi prin intermediul École Doctorale Régionale en Sciences Sociales, prin mai multe stagii la École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) si prin stimulatoarele discutii si conditii de cercetare oferite de Colegiul Noua Europa (Bucuresti). Altele, tinind de meritele individuale ale autoarei, de stradania ei indirjita de autoperfectionare profesionala, de receptivitatea ei in absorbirea indrumarilor profesorilor ei – si aici trebuie mentionate neaparat meritele profesorului Andrei Pippidi, care a format citiva dintre cei mai promitatori tineri specialisti ai istoriei noastre medievale si incipient moderne –, de harnicia ei in depistarea surselor si de inteligenta ei analitica.

Cartea Constantei Ghitulescu se remarca prin constructia clara, ca si printr-un bun dozaj al scriiturii. Ea stie sa imbine foarte bine analiza de nivel general cu concretetea informatiilor extrase din izvoarele de epoca. Folosind cu precadere arhivele judiciare lasate de tribunalele ecleziastice din Tara Romaneasca, dar adaugindu-le informatii extrase din relatari ale calatorilor, din foi de zestre, din corespondenta, ca si din glavele pravilelor, Constanta Ghitulescu este constienta de limitele documentatiei ramase la dispozitia cercetatorului de azi: „Cele 420 de cupluri prezente in fata instantei pentru a divorta, la care se adauga alte 160 implicate in procese de seductie, reprezinta numai o mica parte din populatia Tarii Romanesti. [...] Nu toata lumea divorta; au existat fireste si cupluri «fericite», altele mai putin «fericite» si destule care, de rusinea lumii, au suportat in tacere fara sa aleaga calea indiscreta a Mitropoliei“ (p. 10).

Propunindu-si sa reconstituie cu rigoare „o particica dintr-o posibila realitate“, Constanta Ghitulescu dovedeste o buna stiinta de a contextualiza izvoarele, de a surprinde atit efortul autoritatilor bisericesti de a-si impune monopolul controlului social asupra problemelor de familie, cit si stradania indivizilor, femei si barbati, de a manipula autoritatile pentru obtinerea unor solutii judiciare convenabile lor. Sensibila in mod firesc la „vrajmasia vietii“, la statutul de inferioritate, la bataile si nedreptatile multiple carora le erau supuse femeile din secolul al XVIII-lea, Constanta Ghitulescu nu ezita insa sa constate ca „daca exista o tiranie masculina, documentele ne dezvaluie si o tiranie feminina“, manifestata insa mai rar prin violenta fizica, apanaj aproape exclusiv al barbatilor, si mai des prin cicaleala. Ea remarca faptul ca femeile au initiativa in majoritatea jalbelor de divort, devansindu-i cu mult pe barbati. Autoarea evoca si cazuri cind femeile rezista atit vointei paterne, cit si asupririi autoritatilor bisericesti.

Logodita de tata cu un anume Mares, mazilul din judetul Saac, fiica lui Iorga Dolete isi manifesta preferinta pentru un alt barbat, Luca din judetul Ialomita; cum episcopul nu tine cont de parerea ei, ci ii solicita tatalui sa o oblige sa-l urmeze pe Mares, tinara – al carei nume nici macar nu este mentionat in actele judiciare bisericesti (!) – fuge intr-o noapte cu Luca, declansind un proces prin care tatal este obligat sa-l despagubeasca pe Mares pentru toate cheltuielile facute si nefacute in pregatirea unei nunti care nu a mai avut loc. Credem ca nu este lipsit de interes sa citam pe larg concluziile Constantei Ghitulescu cu privire la acest caz, deoarece ele sint exemplare pentru felul cum ea reuseste sa interpreteze si sa dea sens informatiei anecdotice din izvoare: „Intre autoritatea parintilor si vointa copiilor, Biserica o sprijina intotdeauna pe cea dintii. Fata se afla in acest caz, ca si in altele de altfel, sub «dominatia lumii masculine», numele sau, vointa sa fiind ignorate.

La ce bun parerea ei, din moment ce nici o clipa nu s-a tinut cont de ea? Fata a fost intrebata, dar nu si ascultata, cunoscindu-i pozitia, judecatorii si-au construit propria lor tehnica de manipulare, de control, de supunere. [...] Pierderea virginitatii cu altul este singurul lucru care o salveaza de la o casatorie silita. Singurul pagubas ramine tatal, iar pedepsele succesive prin care trece ne pun in garda cu privire la necesitatea unui bun control parental. Femeia inca necasatorita este tratata ca un minor care nu poate raspunde pentru faptele sale, pedepsele care i se aplica corespund cu cele administrate unui copil neascultator: bataia si dojana. Revolta sa semnifica slabiciunea autoritatii parintesti si micsoreaza prestigiul capului familiei, iar mitropolitul nu poate privi cu indulgenta o atare situatie, deoarece controlul asupra familiei se exercita si indirect, prin intermediul sefului familiei“ (p. 188-189).

Daca fiica lui Iorga Dolete a reusit sa-si impuna pina la urma optiunea, mult mai frecvente au fost cazurile cind femeile secolului al XVIII-lea s-au supus vointei tatilor si sotilor alesi de acestia. Pe de alta parte insa, desi izvoarele evoca mai ales situatiile conflictuale ajunse in atentia autoritatilor, autoarea reuseste sa ne aduca in atentie si mariaje armonioase – de exemplu, la moartea sotiei sale Ilinca, dupa 41 de ani de casnicie, marele ban Grigore Greceanu evoca liric atit suferintele comune la moartea timpurie a celor 6 copii avuti impreuna, cit si afectiunea cu care sotia l-a ingrijit „zioa si noaptea, nemincata si fara de somn si fara de odihna“, cind suferea de podagra (p. 236-240). Soacrele aprige, cum ar fi Pauna din Craiova, disputele pentru mostenire intre vaduve si fiii lor vitregi, problema cruciala a zestrei in contractarea casatoriilor, rolul petitorilor, amestecul vecinilor, dragostea sincera, repulsia si ura, desfriul si impacarile mai mult sau mai putin silite, nimic din ce este omenesc nu ne ramine strain in abordarea istorica a Constantei Ghitulescu.

Desi supratitlul mizeaza pe exotismul lumii secolului al XVIII-lea, lectura alerta si pasionanta pe care ne-o ofera cartea Constantei Ghitulescu izbuteste sa ne aduca aproape pe oamenii de acum mai bine de 200 de ani. Cind multe carti savante sint scrise indigest si cind gustul si interesul pentru istorie par in declin, reusita stilistica si stiintifica a Constantei Ghitulescu este cu atit mai laudabila.