OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Sint sigur, va veni timpul cind Rusia ma va primi inapoi...“


Cine este Ivan Smeliov? Pina nu demult, nici in Rusia nu se stiau prea multe despre acest scriitor nevoit sa emigreze dupa revolutia bolsevica din 1917. Actiunea de stramutare a ramasitelor pamintesti ale scriitorului de la Saint-Germain-du-Bois la cimitirul de pe linga manastirea Donskoi a fost un fapt iesit din comun, reflectat pe larg la sfirsitul lunii iunie de mass-media electronica din Rusia ca un eveniment de importanta nationala. A reprezentat totodata si ocazia de a scoate din uitare una dintre marile figuri literare ale emigratiei ruse.

Ofensiva mediatica intensa, departe de a urmari de data aceasta doar scopuri meschin-publicitare, ci organizata in dorinta de a readuce in actualitate un mare autor cu o opera comparabila doar cu cea a lui F.M. Dostoievski, avea nevoie de un sprijin solid din mai multe directii. Intrucit generatii intregi de rusi au fost private de o informare veridica, iar despre multi scriitori – refugiati in exil din fata napastei rosii, dar cu opere intrate in circuitul valorilor universale – compatriotii lor din zilele noastre nu stiu aproape nimic.
De aceea, monografia Moscoviana. Viata si opera lui Ivan Smeliov de Olga Sorokina, publicata la inceputul lunii august de o editura din capitala rusa, nu a constituit o surpriza, ci a fost receptata mai curind drept un caz firesc. Lucrarea reprezinta un instrument util atit pentru exegetii operei lui Ivan Smeliov, cit si pentru publicul larg. De altfel, este o carte absolut necesara pentru suplinirea unor mari goluri lasate de realismul socialist in cultura rusa.
Totusi nu se poate afirma ca in Rusia Smeliov a fost cu totul dat uitarii. La inceputul anilor ’90, prin eforturile unora dintre exegetii operei sale, respectiv Elena Osmina si Timofei Prokopov, i s-au editat Operele complete, in mai multe volume, continind aproape intreaga creatie a lui Ivan Smeliov si mai putin bogata sa corespondenta.

Era insa nevoie de o monografie ampla si detaliata pentru a intelege mai bine cine a fost acest autor care a reusit prin scriitura sa sa stoarca lacrimile multor generatii de emigranti rusi, din toate colturile lumii, aducindu-le aminte de unde vin si cum s-a transformat patria lor. Era nevoie de aceasta lucrare si pentru a fi gasite raspunsuri la miturile si zvonurile legate de numele scriitorului care, considera unii dintre criticii literari, ca nimeni altul in literatura rusa, a redat iernile de linga Moscova („trosnetul zapezii dragi din Zamoskvorecie“), precum si acea stare speciala, de neuitat si greu descriptibila a sufletului uman in momentul comuniunii religioase. Nu au cum sa-l evite pe Smeliov indeosebi cei torturati de eternele intrebari atit de specific rusesti: „Ce este Rusia?“ si „In ce s-a transformat credinta rusa?“. Pentru ca dupa Smeliov, intreaga literatura rusa s-a schimbat, a devenit altfel.
Olga Sorokina, autoarea monografiei, a incercat sa formuleze raspunsuri la toate aceste intrebari, ajutata fiind in aceasta intreprindere si de propria-i biografie: copilaria si-a petrecut-o in Estonia, de unde a trebuit sa plece in SUA, dupa invadarea tarilor baltice de catre trupele sovietice „eliberatoare de ciuma fascista“.

Intilnirea autoarei cu Smeliov s-a produs la o virsta frageda, cind ea, ca si alti impatimiti de literatura rusa, citeau cu mari delicii povestirile lui tiparite in ziarele emigratiei ruse. In momentul cind Smeliov a vizitat manastirea Peciora, Olga Sorokina se afla acolo in practica. Astfel, optiunea pentru viitoarea tema de doctorat, Viata si creatia lui Ivan Smeliov, nu a fost deloc intimplatoare. A avantajat-o si faptul ca l-a avut in calitate de coordonator pe unul dintre clasicii in slavistica de la Universitatea din California, Gleb Petrovici Struve, prin ale carui eforturi sustinute au vazut lumina tiparului culegeri din opera lui Gumiliov, Ahmatova, Kliuev, Mandelstam.
Sorokina si-a inceput lucrarea de cercetare pe vremea cind inca mai erau in viata oameni care-l cunoscusera personal pe Ivan Smeliov, intre care persoane dragi inimii lui si care au pastrat file de nepretuit din corespondenta si manuscrise. Aceasta lucrare i-a prilejuit intilniri memorabile cu Iulia Kutarina, una dintre verisoarele scriitorului, la care Smeliovii si-au gasit adapost la venirea in Franta. De asemenea, si cu patriarhi ai literaturii ruse din emigratie, cum ar fi Roman Gul si Boris Zaitev, precum si cu vaduva celui mai apropiat prieten al sau, Ksenia Denikina.
Tesatura cartii inglobeaza materiale din arhivele Universitatilor din Michigan si Columbia, dar cea mai mare parte a documentelor provine din arhiva familiei Smeliov, pastrata pina curind de fiul Iuliei Kutarina si transmisa, de citiva ani, Fondului rus de cultura.

Cartea s-a bucurat de succes chiar la aparitie, in anul 1980, in SUA, reeditarea ei acum in Rusia stirnind acum reactii la fel de vii.
Unul dintre multiplele merite ale acestei monografii, dupa parerea criticilor rusi, este faptul ca din paginile Moscovianei apare chipul viu al lui Smeliov, chipul unui tata neconsolat de pierderea timpurie a fiului sau, dar care traieste permanent in tensiunea asteptarii unui miracol: ca acela disparut fara urma sa se reintoarca. Paginile monografiei reinvie vocea inconfundabila a scriitorului, ce insoteste prin observatiile sale toate evenimentele prin care i-a fost dat sa treaca, de la copilaria de pe strada Negustorilor din soseaua Kaluga din Moscova, petrecuta intr-o familie cu puternice traditii patriarhale, pina la ultimele zile in Franta anului 1950.
Vocea lui Smeliov se face auzita in scrisorile, insemnarile si fragmentele din lucrari, in care abunda naratiunea cartii. Uneori, cuvintele lui Smeliov releva relatiile lui cu o parte din contemporanii sai: „Viata mea este toata la vedere. Ceea ce am scris reprezinta pasaportul meu. Si nu «o mina de patrioti sovietici», ale caror calomnii au fost in masura sa duca in eroare multa lume, chiar si la New York, o sa-mi dea lectii cum trebuie sa-ti iubesti patria si ce este demnitatea! De peste o jumatate de veac sint scriitor rus si imi cunosc datoria“.

Aceste rinduri, ca si multe altele, contureaza portretul autorului care, aflat la sute de mile distanta, descrie in detaliu asezarea pietrelor pe caldarimul din Moscova veche, departe insa ca aceasta sa fie reprezentativa pentru opera sa. El este mai mult decit un cronicar fidel al vechii Rusii, cum incearca multi sa-l prezinte azi. Monografia reface imaginea unui om bolnav, traind si scriind la limita puterilor fizice, intr-o permanenta tensiune nervoasa, un tata nenorocit, incercat de soarta si prin moartea fiului sau in Crimeea, unde acesta fusese impuscat, alaturi de zeci de mii de ofiteri albi si preoti ortodocsi, dintr-un ordin al presedintelui Comitetului militar-revolutionar Bela Kun. Disparitia unicului copil a impartit viata lui Smeliov in doua. Deseori, neglijindu-si contractele si comenzile urgente, se lasa de scris, prada disperarii, sau, intr-o stare de exaltare nejustificata, imaginindu-si cum ar trai daca destinul ar putea sa i-l redea pe bietul Serioja.
Nu a putut ierta niciodata conducerii sovietice asasinarea fiului sau, precum si profanarea credintei ortodoxe in Rusia.
Prin intermediul creatiei lui, mii de cititori au putut simti aievea mirosul de tamiie din bisericile ruse, zgomotul familiar al Moscovei de altadata, Moscova birjarilor si a preotilor, a meseriasilor si a hangiilor. Daca ar fi fost numai un cronicar al vechii Rusii, disparuta aidoma Atlantidei, el nu ar fi devenit niciodata acel Smeliov tradus in 20 de limbi ale lumii si propus la premiul Nobel pentru literatura.

Ivan Sergheevici Smeliov a fost un mare scriitor pentru ca a putut sa surprinda greu captabilele oscilatii ale sufletului uman si sa le descrie pe masura, sa patrunda in lumea launtrica a personajelor care prindeau viata pe hirtie. Maestru al naratiunii, mostenitor al celor mai bune traditii din Leskov, el a reusit, poate ca nimeni altul, sa transcrie vorbirea palpitanta, abrupta si exploziva, sub imperiul urgentei. Este comparabil, in aceasta privinta, doar cu Dostoievski. De la cunoscutul personaj din Omul din restaurant, ospatarul Skorohodov, care i-a si adus primul succes in literatura vremii, pina la inginerul Viktor Widengammer, un agnostic in cautarea lui Dumnezeu – figura centrala a ultimului roman, Caile cerului, Smeliov a acumulat o uluitoare maiestrie in a transpune pe hirtie lumea interioara a personajelor sale. Tocmai aceasta imbinare dintre psihologie si proza fantastica „de veghe“ face sa renasca imagini ale patriei, pentru totdeauna pierdute, la autorul uneia dintre cele mai impresionante carti despre suferinta umana – Soarele mortilor. „Exista oare o marturisire mai cumplita decit aceasta carte in literatura rusa? Aici se afla o intreaga lume in agonia mortii, alaturi de care sufera animale si pasari“, scria undeva Soljenitin despre Soarele mortilor.
Smeliov era convins ca, in cele din urma, va reveni acasa. Cu intirziere, a revenit totusi in tara „unde poetii sint cintati doar morti“, cum scrie intr-o memorabila poezie Vladimir Visotki.