OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sa fie, oare, prea mult daca ii ceri filozofului sa recunoasca (nu este nevoie sa si aprobe) existenta, in chiar inima filozofiei, a acestor probleme, precum si ivirea, la granitele ei, acolo unde incepe no man’s land, a unui nou tip de filozofie, cu totul altfel inzestrat din punct de vedere „tehnic“, de vreme ce este rezervat unui alt tip de explorare? Sa fie, oare, prea mult daca ii ceri filozofului ca, atunci cind se izbeste de ininteligibil, de „nenorocire“, sa nu le intoarca spatele, sa nu le taxeze drept „vorbarie“ si, mai cu seama, sa nu „interpreteze“ problemele pe care le intilneste numai pentru a obtine cit mai repede „satisfactia mintii“, care era cit pe ce sa-i scape?

Cautarea acestei satisfactii, de atitea milenii, nu este, oare, inca o dovada a raului fara leac pe care filozoful il tiriie dupa el si pe care nu indrazneste sa-l priveasca in fata? Si totusi, tocmai in astfel de clipe iesite din comun si care nu atirna mereu de noi, s-ar putea sa ne fie dat sa deschidem ochii si sa ne incordam intreaga vointa pentru a face ca monada noastra sa nu fie nici inchisa, nici marginita, ci deschisa si infinita. Caci numai in astfel de clipe iesite din comun, care nu atirna mereu de noi, atirna, totusi, in buna parte de noi sa facem fata Puterii magice care ne trimite cu forta in Neant – in acest Neant incapatinat sa ne demonstreze, in pofida convingerii noastre intime (Sentimus, experimus) ca mica noastra monada nu are nici usi, nici ferestre. Atunci si acolo isi da seama existentul ca libertatea lui inseamna refuz – refuz a tot ceea ce tinde sa-l inchida pentru vecie in propria-i imanenta, neoferindu-i decit false iesiri, false transcendente – dinspre sine catre sine, dinspre propria-i cunoastere catre propria-i existenta, dinspre ratiunea universala spre cunoastere, dinspre un Dumnezeu paralel imanentei care, la rindu-i, nu poate iesi din sine etc.

Cit priveste Existentul... prea mult spus, poate! Este vorba despre o categorie aproape la fel de generala precum Existenta; concept care, de asemenea, va trebui sa fie sacrificat. „Exceptia“ nu este oricare existent, luat la intimplare, cu toate ca oricare existent poate deveni, dintr-o clipa in alta, „exceptia“. O filozofie care nu este valabila pentru toata lumea inseamna, poate, doar atit: ca nu este valabila pentru cutare sau cutare om, cita vreme acesta este legat de imprejurarile obisnuite ale vietii, unde, pentru fiecare intrebare, exista deja un raspuns gata facut. Dar ciuma, cutremurul pot surveni pe nepusa masa, cu propriile lor probleme, in viata fiecarui om, in viata cea mai banala.

Oricine poate deveni o „exceptie“, chiar daca, pina atunci, nu apucase nici macar sa inteleaga ce insemna acest lucru, chiar daca, pina atunci, ii lipsise cu desavirsire dorinta de a deveni asa ceva. Kierkegaard ar fi preferat, fara doar si poate, sa o ia de sotie pe Regine Olsen si sa nu devina o „exceptie“; Nietzsche ar fi preferat sa nu-si astepte nebunia pentru a-i trimite Doamnei Wagner telegrama: „Ariane, te iubesc“; Ivan Ilici ar fi dorit si el mai degraba sa fie calcat de o masina decit sa infrunte „revelatiile mortii“; Dostoievski ar fi vrut sa traiasca intr-o lume fara „tuneluri“; Pascal ar fi preferat un scaun in locul abisului. Si, in general, cu totii am prefera orice servitute, ba pina si husarii „razboiului necesar“, in locul teribilei experiente a pamintului care ne fuge de sub picioare si a spulberarii increderii in ratiune. Este mai usor sa renunti la tot ce-ti este mai scump pe lume decit sa ceri, precum Iov, un arbitru intre tine si Dumnezeu. Dar experienta care ne va transforma intr-o „exceptie“ si ne va lasa prada problemelor existentiale nu depinde de noi. Fie ca vrem, fie ca nu, va trebui sa trecem prin proba ei de foc, vom fi nevoiti sa incercam sa iesim nevatamati din ea – si sa ascultam fagaduinta. Care fagaduinta?
„Esti sortit unui Luni maret! – Bine zis! Dar Duminica nu se va sfirsi niciodata!“

Astfel vorbeste Kafka, el, care nu se poate, totusi, impiedica sa astepte cu ardoare „Lunea mareata“! Caci vocea care striga in urechile noastre este in preajma: „Esti sortit...“ Daca existentul nu are nici usi, nici ferestre, atunci de unde, oare, ii vine aceasta voce? Si chiar de i-ar veni din strafundul lui, de ce anume, si atunci, ea ar fi mai putin indreptatita decit vocea care striga: „Niciodata!“ De ce doar pasiunea aceasta ar fi inutila? De ce doar ea trebuie sa lupte din rasputeri pentru a-si apara drepturile? Batalia nu s-a incheiat; se va incheia, oare, vreodata? Si totusi, ideea, obsesia, strania voce a „Lunii marete“, doar ele fac ca Duminica Istoriei sa fie atit de intunecata, atit de tematoare, atit de lunga, arzind de nerabdare sa-si proclame „seriozitatea“ si sa-si lanseze husarii impotriva tuturor celor ce presimt ca, la urma urmei, ea nu este – si nici nu poate fi – decit neant.
Caci ea nu ar fi neant daca nu ar fi strabatuta, pina in alcatuirile ei cele mai intime, de negatia de sine de catre sine si nu ar sti – cu o stiinta care nu poate fi pusa la indoiala – ca necrutatoarea putere pe care o are asupra existentului nu este decit o Zauberkraft – o putere magica –, ce este cu atit mai greu de inlaturat, cu cit, la drept vorbind, punctul ei de sprijin este nimicul.

Referinta originala:

Benjamin Fondane, Le Lundi existentiel et le Dimanche de l’histoire, Suivi de La philosophie vivante, Paris, Éditions du Rocher/ Jean-Paul Bertrand Éditeur, Collection «Alphée», 1990.

Selectie, note si traducere din limba franceza de Luiza PALANCIUC si Mihai SORA
Portretul lui Fondane: © Perahim (n. 1914)

Articole in legatura

Restitutio Benjamin Fondane. Fondane – Maritain

Restitutio Benjamine Fondane: Fondane – Maritain