OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Jacques Maritain catre Geneviève Fondane

Ambasada Frantei pe linga Sfintul Scaun

26 aprilie 1945

Draga prietena,

Profit de posta care pleaca inspre Paris pentru a va trimite aceste citeva rinduri. Am ajuns aici1, Menasce si cu mine, cu un „Goeland“ micut, de o siguranta indoielnica, dar care avea un pilot foarte bun. Am fost instalat intr-un imens palat pustiu, sordid si trist. Insa terasa si curtea sint splendide.
Ce-as putea sa va spun altceva decit ca va insotesc din tot sufletul in rugaciunea dumneavoastra, in framintari si speranta! Zilele acestea pesemne ca sint cumplite. Oh, Doamne, cit as vrea sa va pot ajuta! Nu pot decit sa ma rog, cu o adinca afectiune, pentru dumneavoastra si pentru cele doua scumpe fiinte care ne lipsesc.
Incercati, va rog, sa-mi dati vesti si primiti fidela mea prietenie.

Jacques Maritain

Salutari prietenesti cumnatului2 si surorii dumneavoastra.


Geneviève Fondane
catre Jacques Maritain

Paris

Marti, 1 mai 1945

Scumpul meu Prieten,

Scrisoarea dumneavoastra mi-a adus o adevarata bucurie, caci nici nu indrazneam sa sper ca voi primi deja vesti. Am aflat din ziare doar ca ati sosit la Roma. Nu-mi dau seama, din cele citeva cuvinte graitoare prin care descrieti solemna dumneavoastra locuinta, daca pustiul sau farmecul ei va atinge mai mult. Oricum, absenta Doamnei Maritain si a cumnatei dumneavoastra trebuie sa fie foarte apasatoare, mai cu seama pentru toate acele mii de detalii materiale legate de mutare. Mi-ati spus deja cit de mult va coplesesc astfel de griji... Cu toate ca am o mare incredere in rolul de inger pazitor al parintelui Menasce si ma linisteste sa-l stiu alaturi de dumneavoastra. Cit despre celelalte lucruri, prietenii se unesc cu totii intr-o rugaciune, la care ma alatur si eu, din tot sufletul.

Banuiesc ca atmosfera de la Roma trebuie sa fie, in aceste zile, destul de aprinsa. Pe aici, zile de alegeri, grave si lipsite de fervoare. Triumf pentru comunisti, succes foarte onorabil pentru democrati-liberali. Ma uit la toate acestea ca si cum m-as afla intr-un vis. Mereu cu acelasi sentiment al unei vieti duble, cu un fundal de angoasa, de impartasire voita din suferintele alor mei, de tensiune pentru a-i incredinta tot timpul lui Dumnezeu si a ma lasa eu insami in voia Lui, pentru ei. Nu spuneti ca nu-mi sinteti de nici un ajutor... Fara indoiala, ma simt adesea impovarata si neindeminatica intre miinile Domnului, dar apar si clipe fulgeratoare in care sint ca si preschimbata, purtata de ceva, si se ivesc toate acele lucruri care se limpezesc brusc ori putin cite putin si care ma uluiesc; indeosebi o oarecare neimpotrivire la suferinta, tot mai prezenta. Si desigur ca ea nu vine de la mine. Iata ca sint doar citeva saptamini de cind v-am spus ca ma tem foarte mult de suferinta. Sint constrinsa sa cred, iar aceasta cu o adinca recunostinta, ca cineva se roaga pentru mine.
Doamna Grunelius a fost draguta si a trecut sa ma vada inainte de plecare. Am putut sa ne cunoastem mai bine si sa vorbim cu toata increderea. Caldura si intelegerea pentru cumplitele mele framintari m-au apropiat mult de dumneaei.
Scumpul meu Prieten, stiti cit de mult ma gindesc la misiunea pe care o aveti la Roma. Sa va ajute Dumnezeu! Va rog sa primiti adinca mea afectiune. Amintiti-i de mine parintelui Menasce.

Geneviève Fondane


Jacques Maritain
catre Geneviève Fondane

Roma

7 mai 1945

Draga prietena,

Profit de trimiterea unei valize pentru a va alatura pe fuga un cuvintel si a va multumi pentru rindurile pe care tocmai le-am primit. Prezentarea scrisorilor mele de acreditare a fost fixata pe data de 10 mai, cind va avea loc si schimbul de discursuri3...
Va multumesc ca va rugati pentru mine si pentru dragele mele calatoare, de la care nu am primit inca nimic (doar citeva telegrame, unde Raïssa imi spune ca amindoua sint bine). N-am nici cea mai vaga idee despre data la care vor putea pleca, dar nu va fi, oricum, inainte de 15 iunie.

Ma bucur ca ati revazut-o pe Antoinette. Ceea ce vreau, mai ales, sa va spun este cit sint de fericit de harul care va patrunde sufletul, incetul cu incetul. Lasati-va in voia Domnului, si El va va insoti. Inchideti ochii, intr-un mare act de credinta, cind aflati de toate ororile descrise la radio si in ziare. Fiti sigura ca, orice s-a putut intimpla, Dumnezeu i-a insotit pe Benjamin si pe sora lui cu aceeasi iubire deplina pe care a avut-o si pe care o are pentru dumneavoastra. Iar, daca va face sa resimtiti lucrarea harului, este pentru a va arata ca in har i-a strins, cu asupra de iubire, si pe cei care va sint dragi si care vor fi fost parasiti de oameni.
Salutarile mele prietenesti cumnatului dumneavoastra. Parintele Menasce va trimite calde imbratisari. In palatul meu pustiu, el este un majordom minunat, care ma ajuta sa cred ca nu mi-am pierdut cu desavirsire identitatea.
Va rog sa primiti adinca mea afectiune.

Jacques Maritain

______________

1. Pe 20 aprilie, la bordul unui avion militar.
2. Albert Marie-Olive, cel de-al doilea sot al Linei Pascal. Un interviu cu acesta, transcris si adnotat de Éric Freedman, a fost publicat in Bulletin de la Société d’Études Benjamin Fondane, nr. 6, toamna 1996.
3. Cele doua discursuri, al Papei Pius al XII-lea si al lui Jacques Maritain, au fost publicate in Osservatore Romano din 13 mai. Textul discursului lui Maritain este publicat si in Œuvres complètes, VIII, p. 1099 si urm.

______________

Referinta originala:

Fondane – Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Textes réunis et annotés par Michel Carassou et René Mougel, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Cachet Volant“, 1997, 217 p. in 8°, pp. 62-66.

Selectie si traducere din limba franceza de
Luiza Palanciuc

(volum in pregatire la Editura Limes,
seria „Benjamin Fondane“ – Opere complete franceze)


America fArA prejudecATi
Zmeie si ciresi in floare
Radu Jörgensen

Yo no naka wa
Mikka minu ma ni
Sakura kana
Oshima Ryota – sec. XVIII

Va aduceti aminte al doilea vis din Akira Kurosawa’s Dreams? Un pusti e judecat de spiritele unor pomi roditori. E acuzat pentru pomii taiati, „crima“ comisa, in fapt, de familia sa. La poalele unui deal de un verde intens, pustiul, intr-un chimono de matase indigo, e supus intrebarilor (la inceput) dure ale unui complet de judecata invesmintat in portocaliu stralucitor, cu chipurile ascunse in spatele unor masti albe Kabuki. Totul straluceste in cadru. Acuzatorii sint toti urcati pe dealul terasat din fata copilului, amenintatori, batjocoritori. Lacrimile incep sa-i curga pe obraz si cineva incearca sa-l apere: el a plins cind au fost taiati.

Da, pentru ca ii plac fructele, de aceea! Atunci copilul isi inghite plinsul si rupe tacerea: ba nu! Fructe pot sa cumpar. Dar de unde sa cumperi o livada in floare?!
Cum nu vorbesc limba japoneza – iar despre cultura nipona stiu (mai ales) ce m-a invatat Angela Hondru de-a lungul unei nopti, in tren, la-clasa-intii-in-frig spre Viseu, acum douazeci de ani –, m-am bucurat de versurile cu iz de haiku ale lui Ryota, in traducere; deci: „Viata e scurta/ Precum gloria de trei zile/ A florii de cires“. Cu putin noroc insa, si anul asta, ca in oricare din ultimii 96 de ani, locuitorii Washingtonului, precum si turistii, zecile de mii de turisti, se vor putea bucura de frumusetea florii de cires pentru cel putin doua saptamini. Timp in care, pe rind, vor inflori cei… 3.750 de pomi japonezi de pe malul Potomacului si al lacului dintre monumentul Jefferson si piramida lui Washington.

In prima mea primavara la Washington, in 2006, nu i-am gasit. Pe cei 3.750 de ciresi. Stiu, stiu, dar orasul e tot presarat cu (alti) pomi in floare si un film de 36 de pozitii (nu trecusem la digital pe vremea aceea) era gata inca inainte sa ies din Capitol Hill. Asa ca nu mi-a trecut prin cap sa merg la lac, jos, dincolo de piramida. M-am intors acasa triumfator, considerindu-ma unul dintre cei zece, sau douazeci, sau treizeci de mii de oameni pe care NBC-ul – nu-i asa? – ii numarase, in acel weekend, ca se bucurasera de Cherry Blossom Festival.
Anul trecut insa, in 2007, am fost ceva mai norocos. Eram intr-o perioada de convalescenta, ma „stricasem“ cumva la suflet, se rupsese o punga cu venin in mine si n-aveam chef in ziua aceea nici de poze, nici de fotografa care tot incerca sa ma imbuneze. Ma inarmasem cu o umbrela cu coada lunga, chapliniana, si, dupa ce o propteam in asfalt la un pas jumate in fata, ma apropiam si ii loveam cu piciorul virful, cu sete, ridicind-o la verticala. Preocupat de joc, n-am realizat cind m-am departat de Constitution si am trecut pe la fintina de la veterani. Iar cind am ridicat ochii din pamint, am vazut-o, aparuta dintr-odata, ca o naluca: padurea de ciresi in floare. Nu livada, ci o padure, un cring de ciresi. Sute de ciresi pe malul lacului, obturind complet imaginea monumentului de pe malul opus.

Florile nu stateau pe creanga cuminti, una pe dreapta, una pe stinga, si tot asa, cum fusesesi invatat cindva la ora de botanica. Inflorescentele sint ca niste explozii de roz si alb, din ceea ce ai crede ca e un singur mugure nascindu-se flori in ciorchini. Nicaieri in Europa nu vazusem asa ceva. Si pomi in floare mai vazusem, ce Dumnezeu, si in Herastrau, si sub Sacré Coeur, si in Trädgardsföreningen.
Am intrat pe sub arcadele grele, grele, grele de floare ca intr-o poveste si mult timp, in dupa-amiaza aceea, mi-a fost frica sa nu fi patit ceva grav. Ca halucinam. Imaginea sutelor de oameni fericiti care, ca si mine, incercau sa se lamureasca daca totul e sau nu e vis, beatitudinea aceea avea ceva… biblic. Socul fusese prea puternic si focul stirnit era in continuare alimentat de imagini stranii: un grup de maici imbracate in niste uniforme gri cu albastru, miscindu-se cu o lentoare nefireasca undeva in adincul „padurii“ de ciresi, sau copiii aceia urcati in pomi si ascunsi aproape cu totul de flori, scotindu-si la iveala doar cite o mina, sau nasul, sau un obraz, restul fiind… sub petale. Cind am ajuns acasa am controlat fotografiile. Ca sa fiu cinstit, ma asteptam ca imaginile sa nu fie acolo. Memoria aparatului sa fie goala, iar paradisul descoperit sa fie doar un efect al… supra-solicitarii, al, stiu si eu, asteniei. Dar pozele erau cuminti, acolo.

Povestea ciresilor, am citit mai tirziu, a inceput cu un dar al orasului Tokyo catre locuitorii D.C.-ului. El a venit la 1912, la citiva ani dupa ce citeva personalitati notabile americane care vizitasera Japonia se aratasera impresionate de frumusetea pomilor. 3.020 de pomi au fost trimisi atunci spre America si, desi viata unui cires Yoshino sau a unui cires Kwanzan nu e mai lunga, in genere, de 40 ani, o suta dintre ei mai exista si astazi pe malurile lacurilor. Sigur, puieti le-au luat locul celor imbatriniti sau cazuti, astfel incit padurea de ciresi a sporit mereu. Mai mult, in 1965, un nou cadou de peste 3.800 de pomi a fost trimis din Japonia. Destinatara era, de data aceasta, prima-doamna, Lady Bird Johnson, sotia presedintelui Lyndon B. Johnson. Astazi se fac donatii, studii, se organizeaza un festival, se amplaseaza scene in aer liber in cinstea, in jurul ciresilor. Ba are loc chiar si un concurs de desemnare a unei Cherry Blossom Princess, coroana printesei alese anual fiind de aur masiv si impodobita cu 1.585 de perle!

…Ieri, cind am plecat spre Tidal Basin, pentru Cherry Blossom Festival 2008, eram prevenit. De senzatia de pace, de frumusetea fara seaman, de realul ireal. Si totusi, nu destul de prevenit. Am condus pe Constitution o vreme, iritat ca ma ambitionasem sa gasesc un loc de parcare mai aproape de monumente, in loc sa las masina, ca de obicei, la baza Capitoliului. Cautind loc de parcare, cum spuneam, n-am ridicat deloc privirea de la nivelul soselei. Iar cind am facut-o, am fost, din nou, luat prin surprindere. Dar nu de pacea ciresilor, ci de sutele de fluturi colorati care zburau in jurul piramidei! Care la o atenta privire s-au dovedit a fi… zmeie. Nu unul, doua, din nou: am mai vazut zmeie, dar sute? Toate culorile pamintului, toate formele si toate marimile, de la cele de „joaca“, de dimensiunea unei coli de desen, pina la cele de marimea unui acoperis de casa! M-am invirtit cu Nissanul pe tot felul de strazi cu sens unic si pina la urma, asteptind cuminte niste baieti veseli de San Francisco sa gaseasca pe harta de la bord drumul corect si s-o intinda, am parcat in locul lor la intersectia 18-th cu E. Si pe jos, in graba, am pornit spre cimpul verde de la poalele piramidei. Unde, odata ajuns, am rezolvat noua enigma: a 42-a editie a lui Smithonian Institution Annual Kite Festival era in plina desfasurare. Zmeie chinezesti intr-o competitie comentata de la sol prin statie, ca un derby, ca o finala de cupa. Si mii de oameni copilarindu-se in rol de public sau de competitori. Pariind, incurajind, muncind sa tina zmeiele in aer. Apoi, invingatori sau invinsi, coborind dealul spre padurea de ciresi. Daca inchideai ochii si mergeai cu pas marunt, depasit fiind de zeci de grupuri guralive, aveai senzatia ca cineva cauta posturi pe o scala a unui radio prafuit, de la… 1912 la o adica. Si in toate limbile pamintului (!), frazele, oricit de bruiate, se terminau sau incepeau cu „zmeie chinezesti si ciresi japonezi la Washington“.
D.C. – 30 martie 2008

Articole in legatura

Restitutio Benjamin Fondane. Fondane – Maritain

Restitutio Benjamine Fondane: Fondane – Maritain