OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Geneviève Fondane

către Jacques Maritain

Paris

31 iulie 1945

Scumpul meu Prieten,

Gîndul la suferinţele soţului meu şi însetarea sufletului meu ca această suferinţă să-l fi aruncat în mîinile Domnului sînt atît de intense, de exclusive, încît de-abia dacă mă gîndesc uneori la propria mea amărăciune, la singurătatea mea, la ceea ce ar mai putea fi viaţa mea fără el. Dumneavoastră îmi spuneţi tocmai ceea ce mă atinge mai mult decît orice pe lume. Tot ce îmi scrieţi despre părăsirea lui Hristos şi despre uniunea neînchipuit de adîncă şi de substanţială a tuturor acestor oameni chinuiţi, cu Hristos cel părăsit, îmi confirmă convingerea că uniunea aceasta, deşi pe o cale imposibilă, pentru soţul meu, s-a împlinit chiar fără să-şi dea seama, s-a împlinit în ciuda a tot şi a toate, şi a mers pînă în străfunduri. Soţul meu mi-a vorbit adesea (era pentru el o idee crucială) despre soarta ciudată a martorului orb, a poporului evreu. Şi cît de martor se simţea! Pînă la a fi găsit normal, ca să spunem aşa, inevitabil, faptul de a fi fost arestat de către nazişti. Nu voi uita niciodată fraza lui: „La drept vorbind, dacă ar fi pe lume un evreu adevărat, un evreu autentic, pe care să-l aresteze, acela aş fi eu“. Rolul acesta de martor, al cărui ecou îl aflu şi în poemul Doamnei Maritain şi despre care îmi amintiţi iarăşi cu atîta adîncime, cît de bine pune el în lumină tulburătoarele şi veşnicele persecuţii antisemite şi cît de mult îi apropie de noi pe toţi evreii, chiar şi pe cei ce nu mai ştiu că se trag din poporul ales.

16 august

Am fost nevoită să-mi întrerup scrisoarea (în mod cu totul absurd) şi doar în seara aceasta mai găsesc şi eu puţin timp şi linişte ca s-o reiau. Mereu sînt ori atît de ocupată, ori atît de obosită, încît este o adevărată problemă să ajung să scriu cu mintea limpede. Perioada vacanţelor, care lasă toată munca celor plecaţi pe umerii celor rămaşi, este, anul acesta, pentru mine, deosebit de penibilă, iar lucrul la birou mă absoarbe peste măsură.

Nu trebuie să vă mai spun că nu am aflat nimic nou de două săptămîni încoace. Doamne! Ce mult mi-aş dori să vă pot vorbi, în loc să vă scriu. Toată strădania mea tinde mereu şi mereu nu doar să mă conving, ci şi să trăiesc din plin această certitudine a iubirii cu totul aparte a lui Dumnezeu pentru soţul meu. Ce n-aş da să ajung la această linişte, la această lăsare cu totul în voia Domnului, la care mă îndemnaţi! Cred că Domnul mă va învinge prin oboseală. Sensibilitatea mea s-a înverşunat într-atît, imaginaţia mi-e atît de încărcată, încît nici una, nici cealaltă nu mai pot nicicum face faţă. Mă încearcă un fel de indiferenţă, de astenie, din pricina căreia sufăr ca şi cum ar fi o trădare. Tragedia trăită zi după zi, în amănuntele sale cele mai groaznice, de către soţul meu, de către cumnata mea, mi se pare într-atît de ireală, într-atît de îndepărtată, încît îmi vine greu să-i dau crezare. Şi nu ajung deloc să mă rog cu adevărat. Nu-mi rămîne, cel mai adesea, decît această nevoie constantă a prezenţei lui Dumnezeu, să stau aici, în preajma lui, sleită şi, în acelaşi timp, atît de asaltată de ocupaţii de tot felul, încît nu mai sînt decît un biet lucru de nimic. Dar a cădea pradă oboselii înseamnă, oare, a te lăsa în voia Domnului?

Scumpul meu prieten, iată-ne la jumătatea lui august; Doamna Maritain este deja, oare, în drum spre dumneavoastră? Mă gîndesc adesea la ceea ce mi-aţi povestit despre viaţa pe care o duceţi acolo, şi care este „o şcoală a renunţării“. Fie ca în curînd să vă aflaţi împreună! Mulţumiţi-i Doamnei Maritain pentru întreaga grijă ce mi-o poartă. Ce mult mi-aş dori s-o revăd! Am primit o scrisoare de la Antoinette Grunelius, unde îmi scrie că a primit, la rîndu-i, o scrisoare de la dumneavoastră, în care vă nelinişteaţi că nu aveţi nici o veste de la mine. Sper ca ultimele două scrisori să fie mai rapide decît precedenta. Nu îmi spuneţi prea multe despre dumneavoastră. Vă rog să-i amintiţi de mine părintelui de Menasce şi să primiţi, Scumpul meu Prieten, sentimentele mele de adîncă afecţiune. Şi mulţumiri pentru tot reconfortul statornic şi profund pe care mi l-a adus scrisoarea dumneavoastră.

Geneviève Fondane

Domnului Jacques Maritain, Ambasador al Franţei pe lîngă Sfîntul Scaun, Palazzo Taverna, Roma (Italia).

Jacques Maritain

către Geneviève Fondane

Ambasada Franţei

pe lîngă Sfîntul Scaun

27 septembrie 1945

Draga mea prietenă,

Astăzi vă scriu din partea noastră, a toţi trei, căci Raïssa şi Vera au sosit, în sfîrşit, după nenumărate dificultăţi. Vă sîntem din tot sufletul alături, în angoasa şi disperarea care vă cuprind. Răstignită în străfunduri, aşa sînteţi, şi cît ne-am dori să vă fim în preajmă, să vă înconjurăm cu dragostea noastră fraternă. Trebuie să ştiţi măcar atît: că pătimim alături de dumneavoastră şi că simţim şi noi în inimile noastre loviturile care vă rănesc. Doar un lucru este sigur: Domnul îi iubeşte pe cei doi martiri îndrăgiţi mai mult încă decît vă iubeşte, iar, prin tot ce a făcut în sufletul dumneavoastră, a vrut să vă dea de înţeles că i-a învăluit de haruri încă şi mai puternice. Oriunde s-ar afla el acum, Benjamin Fondane va fi putut trece cu luciditate îngrozitoarea probă, să se înalţe în sacrificiu şi abandon pînă la deplina măsură a sufletului său, pînă se va fi împlinit ceea ce, în mod misterios, presimţea în versurile tulburătoare pe care mi le citaţi. Dacă se va întoarce, veţi fi laolaltă în aceeaşi patrie spirituală. Dacă nu vi se întoarce în viaţa de pe pămînt, atunci el este cel mai împlinit acum, şi va fi nebănuit mai aproape de dumneavoastră decît va fi fost vreodată, din fericire viu în credinţa dumneavoastră şi în iubire. Cînd ne împărtăşim, nu o facem doar cu Hristos, ci cu Trupul său mistic şi cu sufletele de care sîntem uniţi în El.

Vă mulţumesc din tot sufletul pentru scrisoarea dumneavoastră. Mă tem că, în ciuda strădaniilor lui Catroux, tăcerea va mai dura ceva vreme în zona rusească. Numai Dumnezeu este îndeajuns de puternic pentru a vă da puteri, ştiu că vă iubeşte. Daţi-ne veşti. Ne rugăm pentru dumneavoastră în fiecare zi. Vă rog să primiţi adînca noastră afecţiune.

Jacques Maritain

(Post scriptum) Ar fi vrut şi Raïssa să vă scrie, însă este nevoită să stea în pat vreme de cîteva zile; se obişnuieşte greu cu meleagurile acestea. Vă îmbrăţişează din tot sufletul.

V-am vorbit, oare, de cărticica lui Caussade despre „cum să te laşi în voia Domnului“1? Ţin atît de mult la această carte! Mai este şi micul tratat al Sfîntului Albert cel Mare despre „unirea cu Dumnezeu“2.

Cum merge munca grea pe care o faceţi zilnic la birou? Găsiţi puţină linişte?

–––––––––––––––

1. L’abandon à la providence divine este o scriere din secolul al XVIII-lea, atestată din 1861 şi atribuită lui Jean-Pierre de Caussade (1675-1751), iezuit francez; reeditată la Desclée de Brouwer, în 1966, în colecţia „Christus“ (n° 22), sub îngrijirea părintelui Michel Olphe-Gaillard. Textul comentează şi urmăreşte toate formele de lăsare în voia Domnului, ca, de pildă, în: „În lăsarea în voia Domnului, singura regulă este momentul prezent; sufletul este atunci uşor ca un fulg, curgător precum apa, simplu asemenea unui copil; el este mişcător ca o sferă, gata să primească toate darurile harului... O observaţie importantă ce trebuie făcută aici este că, în starea aceasta de lăsare în voia Domnului, pe această cale întru credinţă, tot ce se petrece în suflet, în trup, în treburile curente şi în diferitele evenimente, capătă înfăţişarea morţii, iar ea nu trebuie să surprindă... Domnul Îşi cunoaşte socotelile în privinţa sufletelor şi, sub vălurile acestea întunecate, şi le împlineşte cît se poate de fericit. Înţeleg prin văluri gloriile deşarte, infirmităţile trupeşti, slăbiciunile spirituale. Totul se îndeplineşte între mîinile Domnului, totul este spre bine; tocmai prin lucrurile care îl mîhnesc pe om, El ocroteşte şi pregăteşte împlinirea celor mai înalte din voile sale... Să trăieşti în credinţă înseamnă, aşadar, să trăieşti din bucurie, din hotărîre, din certitudine, din încredere în tot ceea ce trebuie făcut şi îndurat, clipă de clipă, din porunca lui Dumnezeu“ („IV. Lăsarea în voia Domnului, necesitatea şi minunile sale“, pp. 47-48). şn. tr.ţ

2. De adhaerendo Deo, tratat pe care soţii Maritain îl apreciau foarte mult.

–––––––––––––––

Referinţa originală:

Fondane – Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Textes réunis et annotés par Michel Carassou et René Mougel, Paris, Éditions dépouillement Paris-Méditerranée, Collection „Cachet Volant“, 1997, pp. 77-81.

Selecţie şi traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora

şvolum în pregătire la Editura Limes, seria „Benjamin Fondane“ – Opere complete francezeţ