OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mark Allen Steiner
The Rhetoric of Operation Rescue.
Projecting the Christian Pro-Life Message,
T& Clark, New York, 2006, 226 p.

Avortul continua sa reprezinte o problema controversata in SUA, unde in deceniile trecute a inflamat atit spiritele activistilor pro-viata, cit si pe ale celor pro-alegere. Primii au mers pina acolo incit au apelat la mijloace de protest mai putin obisnuite – de la proteste in fata clinicilor ce realizeaza aceste operatii pina la atacuri armate impotriva doctorilor din aceste clinici.
in general, disputele etice despre avort se grupeaza in functie de doua tabere, din care prima, „pro-viata“, se bazeaza pe un fundament teologic, iar cealalta, „pro-alegere“, pe unul inspirat din drepturile omului. Dincolo de principiile invocate de fiecare perspectiva („dreptul la viata al nenascutilor versus dreptul la alegere al femeilor“), se poate constata ca modul in care se raporteaza o tabara sau alta discursiv la avort reprezinta deja o anticipare si o explicitare a pozitiei sale.

Astfel, sustinatorii drepturilor nenascutilor isi reprezinta intotdeauna avortul ca pe o situatie in care „copiii“, „bebelusii“, respectiv „persoanele umane“ „nevinovate“, sint „omorite“ cu brutalitate, in timp ce oponentii lor se exprima in limbajul „controlului reproducerii“, al „embrionilor/fetusilor“ si al „dreptului la viata privata“. Limbajul folosit nu este niciodata neutru, ci indica, in avans, orientarea referitoare la avort a autorului discursului.
O lucrare recenta a unui specialist in teoriile comunicarii – Mark Allen Steiner – incearca sa incadreze tema avortului intr-un domeniu care poate fi mai greu asociat disputelor „traditionale“ – si anume, teoriile retorice. Volumul, aparut in 2006 la Editura T& Clark, isi propune sa investigheze cauzele ce au determinat ascensiunea si, ulterior, decaderea grupului de orientare crestin evanghelica Operation Rescue. Acest grup, condus de Terry Randall, a condus numeroase campanii impotriva clinicilor care savirseau avorturi in mai multe orase americane.

Perspectiva pe care autorul o propune pentru analiza campaniei „Operation Rescue“ incearca sa se delimiteze atit de excesele discursului pro-viata (cu toate ca autorul insusi isi declara, in repetate rinduri, propria orientare religioasa, de asemenea evanghelica), cit si de alternativa „pro-alegere“, cu care nu este in intregime de acord. Astfel, el cauta sa localizeze explicatia privind evolutia disputei referitoare la avort nu atit la nivelul simplist-jurnalistic al faptelor (un nivel considerat, de altfel, discutabil de catre autor, deoarece aceleasi fapte pot fi prezentate diferit, in functie de apartenenta ideologica a naratorului), ci la nivelul discursului, care construieste si expune aceste fapte. Astfel, autorul analizeaza texte publicate, scrisori, relatari, articole de presa, fragmente transcrise din audierile de la Senat, ca si un film propagandistic produs de grupul in cauza, pentru a surprinde modalitatile in care sint construite discursiv problema avortului, actiunile grupului si pe cele ale oponentilor la grup, ca si legislatia restrictiva referitoare la aceste actiuni.

Viziunea despre retorica a autorului este indatorata lui Kenneth Burke, fapt care explica rolul central pe care il joaca practicile si tehnicile analizei de discurs in lucrarea sa. Astfel, prin retorica el intelege: „un discurs care impune unei anumite audiente, o invitatie/tentatie de a se identifica cu o perspectiva partizana“. Din acest motiv, nu exista, in conceptia sa, discursuri „neutre“ – orice discurs este deja angajat intr-o anumita perspectiva (care, nefiind neutra, este invariabil partizana), pe care incearca sa o impuna unei anumite audiente. Diversele perspective si orientari pot fi mai bine sau mai prost ajustate pentru audienta in cauza; dar, cu siguranta, succesul oricarui grup care incearca sa-si impuna propria relatare depinde de modul in care discursul sau reuseste/esueaza sa se adreseze in mod convingator unei audiente. Atunci cind exista variante concurente de relatare a unui set de evenimente, cistiga grupul al carui vocabular discursiv este adoptat de audienta.

Referindu-se strict la problema grupului Operation Rescue, autorul documenteaza modul in care isi construieste discursul referitor la avort si la „salvarea“ celor ce accepta aceasta alternativa. Demersul grupului este situat de la inceput intr-un context teologic problematic, apartinind curentului crestin evanghelist cu nuante fundamentaliste. Astfel, deja doua caracteristici ale acestui discurs – antiintelectualismul si impulsul hegemonic – ridica probleme pentru discursul evanghelist, in genere, transferind aceste probleme si in cazul reprezentarii situatiei de avort. Mai departe, promotorii grupului isi construiesc discursiv o istorie a avortului continua si unitara, in care propria lor pozitie apare ca fiind legitimata teologic, medical si moral. insa, dupa cum subliniaza Steiner, aceasta istorie nu este singura posibila, ea coexistind cu istorii fracturate si discontinue, in care o retea complexa de factori economici, sociali, politici inclina balanta legislativa inspre o mai mare permisivitate sau o mai mare restrictivitate fata de avort.

Discursul teologic al grupului Operation Rescue, arata Steiner, manifesta anumite caracteristici care accentueaza, pe de o parte, caracterul auto-evident al textului biblic – in care avortul este asociat pacatului moral al „varsarii de singe“, pe de alta parte, rolul central pe care il joaca raportarea fata de avort in procesul definirii identitatii evanghelice contemporane. Aceasta tradeaza o intelegere reductionista, daca nu simplista, atit a avortului cit si a propriei credinte, deoarece din multiplele maniere in care se poate articula si prezenta credinta cuiva, doar modul in care acea persoana se raporteaza (si se opune, se subintelege) la avort devine definitoriu pentru intreaga sa viata spirituala.

Din punctul de vedere al strategiilor retorice folosite, grupul Operation Rescue pare sa mizeze pe metafora „razboiului sfint“ ce structureaza o modalitate maniheista de abordare, in care sint posibile doar doua tabere: una invariabil buna si sfinta si alta invariabil rau-voitoare si pacatoasa. Utilizarea excesiva a imageriei belicoase, ca si identificarea adeptilor grupului cu „nenascutii“ (prin asumarea unor identitati anonime gen „Baby Jane Doe #1205“, „Baby John Doe #376“) devine discutabila in momentul in care justifica sau doar lasa loc folosirii violentei, tema ce va fi exploatata abil de acei membri ai grupului care cauta o motivatie pentru propriile excese. Astfel, Paul Hill, unul din adeptii grupului, care a recurs la violenta fizica, impuscind un doctor cunoscut pentru faptul ca practica avorturi, a incercat sa legitimeze discursiv folosirea violentei anterior savirsirii actului criminal, iar asocierea dintre acest gen de violenta si grup a usurat mult sarcina contestatorilor.

Marea problema a strategiei discursive a Operation Rescue, in opinia lui Steiner, este proasta gestionare a rolului pe care trebuie sa il joace audienta, respectiv publicul larg. Astfel, fie ca este reprezentat ca fiind „moralmente bun, dar prost informat“, fie ca este conceput ca fiind „complice la situatiile de avort“, publicul este imaginat ca fiind esentialmente pasiv, lipsit de posibilitatea de a (re)actiona altfel decit la comanda.
Steiner atrage atentia in egala masura asupra modului in care si-au elaborat strategiile retorice grupurile pro-avort. Acestea s-au ferit sa foloseasca termenul controversat de „avort“, utilizind in schimb terminologia respectabila a „drepturilor la sanatate“ si la „oferirea/primirea unui tratament corespunzator“. Cit priveste sustinatorii Operation Rescue, ei au fost infatisati ca fiind „religiosi fanatici“. Aceasta strategie discursiva a fost mai mult decit eficienta, deoarece, asa cum au demonstrat-o audierile din Senat pentru adoptarea unei legislatii mai restrictive referitoare la protestele anti-avort, intreaga disputa s-a purtat in termenii deja definiti si orientati in directia pro-avort, facind imposibila apararea militantilor pro-viata.

O explicatie este, desigur, relevanta si adecvarea mai mare a limbajului liberal al drepturilor omului fata de limbajul teologic-arhaic al „pacatului varsarii de singe“. Eficienta acestui limbaj secular e reliefata de faptul ca pina si sustinatorii grupului Operation Rescue au incercat sa adopte acest limbaj si sa-si legitimeze astfel actiunile, invocind pentru manifestarile din fata spitalelor dreptul la nesupunere civica. Totusi, cu toate ca ei au relevat prezenta unor asemanari intre miscarile pentru drepturi civile si propriile initiative, aceste asemanari nu i-au convins pe reprezentantii Senatului, care, in 1993, au inasprit pedepsele pentru respectivele proteste, facind dificila continuarea lor.

Steiner considera ca acest esec final al Operation Rescue este ilustrativ pentru puterea pe care o are discursul adecvat asteptarilor publicului si, in consecinta, pledeaza pentru o reformare a discursului crestin evanghelic. in absenta unei astfel de reforme, orice tentative similare vor da egalmente gres.
Daca ar fi sa oferim o viziune critica asupra lucrarii, am putea observa (cu oarecare malitiozitate) ca este o carte despre avort din care lipsesc cu desavirsire perspectivele femeilor. Aceasta, desigur, daca subscriem la viziunea Mihaelei Miroiu, potrivit careia avortul reprezinta o „experienta exclusiv femeiasca“, ce necesita, tocmai de aceea, o perspectiva receptiva la vocile femeilor. Chiar daca autorul nu isi poate permite sa treaca sub tacere observatiile si definitiile unor autoare de orientare feminista, nu putem sa nu remarcam ca intregul sau discurs incearca sa prezinte situatia de avort in termeni cit mai neutri si mai „neangajati“, astfel incit sa evite orice fel de evaluare pozitiva sau negativa a acesteia.

Totusi, daca tinem cont chiar de conceptia sa asupra discursului, conform careia nu exista perspectiva neutra, am putea sa ne intrebam in ce masura propria sa viziune despre avort este, totusi, una partizana si inspre ce anume tinde ea. Un posibil raspuns ar fi acela ca, in dorinta de a nu cadea in excesele grupului pe care il analizeaza (si cu care se identifica, pina la un punct, cel putin in termenii orientarii crestine evanghelice pe care o impartaseste), autorul a ales un discurs voit neutru pentru a se referi la avort. Credem ca aceasta ar trebui completata, pentru a face dreptate celor ce sint, cu voia sau fara voia lor, „subiectii“ teoriilor si practicilor de avort, cu o perspectiva mai explicit articulata in directia asumarii vocilor fe-minine.