OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Articolul nostru de săptămîna trecută, intitulat Cine seamănă vînt culege furtună, a suscitat numeroase intervenţii ale cititorilor, pe pagina de Internet a revistei noastre. Vladimir Tismăneanu a comentat acel articol pe blogul său. Comitetul Director al IICCMER a trimis luni, pe 16 august, un Comunicat, pe marginea articolului nostru; redacţia noastră l-a postat pe site, la cîteva minute după ce l-a primit. Ţine de regulile minime ale presei să dai dreptul la cuvînt unor persoane sau unor instituţii care doresc să facă precizări faptice într-o anumită chestiune. Şi acel Comunicat de la IICCMER a avut parte de comentarii. Pînă în acest moment, în care scriu, marţi, 17 august, revista noastră n-a respins nici un comentariu de la difuzare, pentru că n-a avut de ce. În general, am constatat foarte multe opinii juste şi bine cumpănite. Am publicat şi acele comentarii critice la adresa revistei. Nu poţi să publici doar comentariile favorabile, pentru că o revistă nu este o tribună de exaltaţi, în care să se cultive un deşănţat cult al personalităţii. Modul în care o revistă duce dialogul cu cititorii este, fără îndoială, o formă de democratizare a spaţiului public şi o expresie firească a confruntării de opinii. Părerea noastră este că, la alte publicaţii, comentariile ar trebui moderate, pentru a nu ne întîlni cu formule de încălcare a demnităţii umane, cu jigniri şi calomnii.

 

Nu poate decît să ne bucure feed-back-ul pe care l-am primit de la cititori. Reacţia cititorilor ne arată că o revistă culturală are dreptul (şi, aş spune, datoria) de a chestiona fapte de interes public, inclusiv cele politice. Are dreptul de a discuta (cu nume şi prenume, indicîndu-i) comportamentul public al intelectualului român. Are dreptul (şi datoria) să se întrebe prin ce i-a vrăjit Traian Băsescu pe anumiţi intelectuali, de ce aceştia privesc unidirecţional. În numărul trecut, am dat trei exemple: Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieş şi Horia-Roman Patapievici. Observ că Mircea Mihăieş, în Evenimentul zilei din 16 august, a mormăit ceva despre PDL, care ar urma „drumul clasic al partidelor care s-au întins mai mult decît le era plapuma“. Poate că ar fi trebuit o mai mare claritate în exprimare: PDL repetă evoluţia nefastă a PSD-ului din perioada 2000-2004.

 

Modul în care discutăm, în Observator cultural, despre intelectualii „orbiţi“ de Traian Băsescu, nu ne împiedică să vedem slabiciunile şi inconsistenţa opoziţiei. Din păcate, în acest moment, nici PNL, nici PSD nu au un program alternativ de guvernare. Nici PSD, nici PNL nu caută să aducă în faţa opiniei publice buni economişti, care să explice soluţiile de atenuare a crizei. Se induce în opinia publică ideea că doar Guvernul Boc poate să guverneze, idee pe care PNL şi PSD nu o infirmă prin comportamentul public. În plus, PSD se prezintă ca un partid răvăşit de lupte interne pentru putere, iar în PNL, Crin Antonescu nu este în stare să facă „o echipă“ de oameni proaspeţi şi necontroversaţi. Adăugăm, aici, şi hazardatele intervenţii de tip Vîntu (care are o imagine foarte proastă), menite să destructureze crearea unui pol alternativ de guvernare. Cînd Sorin Ovidiu Vîntu sau Dinu Patriciu îşi exprimă opinii politice, opoziţia are deja un handicap de imagine, fiind asociată cu „mogulii“.

 

Dincolo de evoluţiile Puterii sau ale Opoziţiei, ne întoarcem, pentru finalul acestui editorial, la Vladimir Tismăneanu. Aminteam, în numărul trecut, despre involuţia sa ca persoană publică, într-o Românie care aşteaptă, de la intelectuali, echilibru, neutralitate şi nuanţe. Or, Vladimir Tismăneanu, în loc să ne spună de ce este un frenetic susţinător al preşedintelui Băsescu, mută discuţia pe un teren în care caută să-mi găsească cauzalităţi antisemite. Faptul că revista Observator cultural a dezavuat, în prezent şi în trecut, orice atacuri antisemite, faţă de oricine s-ar fi manifestat acestea, inclusiv faţă de Vladimir Tismăneanu, este prea puţin relevant pentru gînditorul de la Washington. Nici faptul că intervenţiile cititorilor, care conţin atacuri rasiste, xenofobe, antisemite, nu sînt acceptate pe site, nu contează în viziunea politologului cu năravuri dîmboviţene. El atrage în această răfuială personală şi IICCMER. Comunicatul Institutului vorbeşte – cu referire la textul semnat de mine în Observator cultural – de „formulări de natură îndoielnică din punct de vedere al deontologiei discursului public democratic“ – ceea ce, după părerea noastră, este un abuz în funcţie, pentru că Vladimir Tismăneanu obligă IICCMER să intre într-un joc arbitrar, în care Institutul dă calificative de bună (proastă) purtare jurnalistică.

 

Vladimir Tismăneanu încearcă să găsească antisemiţi acolo unde aceştia nu sînt, ca să închidă gura unor voci critice. Cauzalitatea antisemită pe care mi-o atribuie Vladimir Tismăneanu este falsă. Eu vorbeam de altă cauzalitate: intelectualii probăsescieni îi susţin tezele preşedintelui. În acelaşi timp, ei ar dori să nu fie criticaţi pentru poziţia politică partizană, să rămînă imaculaţi, să fie preţuiţi şi adoraţi. Or, cauzalitatea este următoarea: nu poţi să pretinzi respect cînd tu, intelectual cu pretenţii, te livrezi Puterii: au semănat un vînt de adoraţie, mai primesc şi cite o furtună (mult spus) de reproşuri – de fapt, sînt citeva picături care încearcă să-i trezească la realitate.