OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Revista Bibliotecii Nationale a Romaniei, publicatie semestriala de specialitate se afla intr-al optulea an de existenta. Ultimul numar (15) il are inca director pe Dan Erceanu (apropo: care va mai fi fiind statutul sau acum, dupa ce oficialii guvernamentali si-au recunoscut gafa tratamentului pe care i l-au aplicat?). Redactor-sef este Letitia Constantin, redactor-sef adjunct – Luminita Gruia, secretar de redactie – Anca Moraru, iar redactori – Claudia Dumitran, Lucian Popa, Dina Paladi, Emil Tudor, Tabita Chirita. Grafica – sobra si eleganta – este realizata de Constantin Popovici. Cele peste 70 de pagini pe hirtie velina contin materiale bibliologice, biblioteconomice, de istorie a bibliotecilor, prezentari si descrieri de ex-libris-uri, informatii specializate etc. – o intreaga bogatie documentara. Citeva titluri: partea a doua a unui Jurnal – in loc de editorial – semnat de Dan Erceanu despre starea critica a Bibliotecii Nationale la finele lui 2002, Sugestii pentru o tipologie a ex-libris-ului de Ruxandra Nazare, informatii istorice despe Bibliografii masoni de Horia Nestorescu-Balacesti, un interesant documentar despre Corespondenta semnata de I.L. Caragiale in colectiile BNR de Carmen Vicol, Edificii bucurestene. Banii si cultura de Marina Ruxandra Iliescu, Catalogul colectiv al cartii vechi romanesti de Mariana Iova. Mentionam, de asemenea, Raportul Biblioteca Publica in era electronica – Cercetare initiata de National Authorities on Public Libraries in Europe prezentat de Emil Tudor si informatiile cu privire la „situatia unitatilor de invatamint sub auspiciile carora au fost sustinute cele 374 de teze de doctorat in perioada 1948-1983“ oferite in cadrul unui studiu sistematic, de Viorica Prodan.
Pe ansamblu, revista degaja o impresie de seriozitate si rigoare.


de ici, de colo

Revista 22 a implinit saptamina trecuta 13 ani de existenta. Dens si consistent, numarul 12 are, in consecinta, un caracter aniversar si, asa-zicind, bilantier. In prim-plan sint interviurile: cel realizat de Rodica Palade cu Nestor Rates (Episoade violente din istoria Europei Libere), cel pe care Gabriela Adamesteanu i-l ia secretarului general al PSD, Cozmin Gusa (Problemele PSD sint problemele mediului politic romanesc) si cel pe care directoarea revistei i-l acorda lui Szabó Géza cu ocazia unui mai vechi bilant (Supravietuitorul cistiga intotdeauna, interviu din 1998); de asemenea, articolele ample, analizele panoramice, cum ar fi studiul semnat de Ruxandra Cesereanu (Revista 22, o perspectiva jurnalistica asupra mineriadelor) si impresionantul comentariu al lui Norman Manea despre Imre Kertesz, laureatul Nobel pentru literatura din anul 2002. Capul de afis il constituie insa interviul cu Nestor Rates, de curind numit consilier pentru politici editoriale al directorului general al postului de radio Europa Libera.

Pe baza consultarii unor dosare din arhivele Securitatii comuniste referitoare la Europa Libera, puse la dispozitie de CNSAS, acesta expune o istorie politica neagra: cazurile asasinatelor politice prin violenta si/sau iradiere organizate de Securitate in anii ’80 asupra unor angajati si directori ai sectiei romane (Noël Bernard, Mihai Cismarescu, Vlad Georgescu, Emil Georgescu) sint relatate fara menajamente si cu un dramatism continut. Un capitol aparte al interviului acordat Rodicai Palade (care nu semneaza, dar se lasa lesne... „deconspirata“ din context!) este cel referitor la principalii informatori ai Securitatii insarcinati cu spionarea lui Vlad Georgescu: „Unii sint identificabili cu un pic de perspicacitate, dar asta nu a fost o prioritate a noastra. Ce pot sa spun fara teama de a gresi este ca unii din principalii informatori erau oameni de cultura proeminenti, pe care Vlad Georgescu, ca si Noël Bernard inaintea lui, ii primea cu reverenta, ii lua cu masina de la gara, ii invita la masa acasa sau ii scotea la restaurant, discuta cu ei pe indelete. Vezi, Rodica, astfel de intilniri erau foarte importante pentru noi, deoarece ne aduceau in direct cu tara, cu ce se intimpla acolo, ne imbogateau intr-o masura importanta cunostintele, ingaduindu-ne sa completam puzzle-ul realitatii romanesti la care se lucra la noi zi si noapte. Poate ca Noël si Vlad erau constienti ca si cei cu care se intilneau vor raporta despre convorbiri, dar li se parea un risc acceptabil. Cum ar fi putut sa-si imagineze ca acesti intelectuali de vaza se intorc la Bucuresti si se apuca sa deseneze schite detaliate ale locuintei sau sa ofere Securitatii datele necesare pentru aducerea la indeplinire a masurilor de «lichidare» sau de neutralizare completa»? Unii, putini, primeau si bani de drum de la Securitate, iar voiajele erau numeroase. Unul dintre cei doi principali informatori in cazul lui Vlad Georgescu, pe nume de cod «Stan Ion», a fost la München intre 1982 si 1987 de cite cel putin doua ori in fiecare an. Celalalt, cu numele de cod «Rafael», pleca si el anual la München inca din 1981 (de fapt, pleca cel mai adesea la Paris, oprindu-se la ducere sau la intoarcere – citeodata si la ducere, si la intoarcere)“.


din presa cotidiana

Sub semnatura Cristinei Modreanu, Adevarul de miercuri 22 ianuarie publica in pagina de Cultura-Spectacole un text cu titlu semnificativ (Mojicia unui „neanderthal politic“) in care il executa dur si pe deplin meritat pe ministrul Culturii si Cultelor, Razvan Theodorescu, pentru declaratia aiuritoare facuta la adresa deputatei PNL Mona Musca. Iata textul: „Un ministru are in «fisa postului» responsabilitatea de a raspunde criticilor punctuale, argumentate care se aduc mandatului sau. Razvan Theodorescu se vrea mereu un caz aparte. Intr-o conferinta de presa organizata de grupul parlamentar PNL, deputata Mona Musca a prezentat o analiza a activitatii pe anul 2002 a Ministerului Culturii si Cultelor condus de Razvan Theodorescu, subliniind punctele nevralgice si facind propuneri de rezolvare.

In loc sa-i multumeasca deputatului PNL, unul dintre putinii oameni seriosi si competenti din comisia de resort a Camerei Deputatilor, ministrul coboara la nivelul magariilor debitate prin gari de provincie si emite doua scurte propozitii, deopotriva jignitoare si dovedind un inalt dispret pentru dialogul cu opozitia parlamentara. Ce gaseste cu cale sa raspunda Domnia sa? «O apreciez de multa vreme pe doamna Musca ca gingasa prezenta feminina. In schimb, din pacate, opiniile Domniei sale in materie de administratie culturala nu m-au interesat, nu ma intereseaza si nu ma vor interesa niciodatai». In orice tara civilizata R. Theodorescu ar fi fost imediat supus oprobiului public, fiindca aceasta declaratie demonstreaza nu numai mojicia celui ce o formuleaza – mai ales ca a gasit cu cale sa o transmita presei, pe hirtie cu antet –, ci si apucaturile de «neanderthal politic» ale ministrului. Ce-are a face ca doamna Musca e o prezenta gingasa? A vorbit deputata despre chelia domnului ministru sau despre nerealizarile lui? E greu sa accepti ca esti incompetent? De acord, dar sa declari cu atita infatuare ca nu te intereseaza opiniile unui adversar politic, vizibil mai serios si mai responsabil decit tine, seamana a sinucidere politica. Ale cui pareri il intereseaza pe ministru? Poate ale sefului Guvernului, care ar fi cazul sa-l traga putin de mineca, macar de ochii lumii“.

Pe aceeasi pagina, aceeasi Cristina Modreanu sanctioneaza ferm politica de cadre a Teatrului National in articolul La Nationalul bucurestean/ Mai multi actori decit regizori: „...sub directoratul lui Dinu Sararu – un iscusit manager teatral in vremuri in care acest termen nu era folosit la noi – pe scenele Nationalului bucurestean se repeta, in acest moment, spectacole in care nu sint implicati regizori! La sala Amfiteatru s-au reluat repetitiile – intrupate citeva luni – la spectacolul Variatiuni enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, sub „bagheta“ actorului Constantin Codrescu, distribuit de el isusi in rolul principal. La sala Atelier lucreaza un personaj sosit, se pare, din Statele Unite, pe nume Vlad Ilnitchi, despre care nu se stie nimic, decit ca si l-a luat drept aliat pe Arthur Miller, a carui piesa, Vedere de pe pod, o pune in scena. La Studioul teatrului iese la public chiar in aceste zile, spectacolul Cinci femei de tranzitie, o piesa scrisa si regizata de o foarte populara actrita, Rodica Popescu-Bitanescu, debutanta insa in ipostazele de dramaturg si regizor. Cam multe riscuri asumate in acelasi timp, chiar daca intr-un teatru foarte mare.

In schimb, mult mai bine sta Nationalul bucurestean la capitolul directori: fiindca nu erau de ajuns un director general, un director general adjunct, unul economic, un altul artistic, plus unul pentru imagine si relatii publice si al saselea pentru proiecte culturale, recent a fost invitat sa devina al doilea director general adjunct scriitorul Alex. Mihai Stoenescu, care are si el o piesa pe lista de astepare a teatrului. In plus, se aude ca mai soseste o directoare, care s-ar putea, totusi, sa ocupe doar functia de consilier, ca sa nu bata prea tare la ochi.
Ideal ar fi ca, o data cu gasirea Scrisorii pierdute, indiferent cind va avea ea loc, sa se limpezeasca si „aranjamentele“ pe baza de interese exclusiv personale din culisele acestui teatru, in care pe vremuri era o mindrie sa fii actor.“

Sub semnatura lui Ion Dragusanul, Ziua de miercuri 22 ianuarie 2003 publica un articol devastator – Bisnitarii sentimentului national – in care-l pune la colt pe liderul extremist C.V. Tudor. Referitor la certurile de familie peremista si la evantaiul de imunde mostre „lingvistice“ ale tribunului, reproducem un fragment – speram, sugestiv – al articolului:
„s...t pentru a demonstra ca proverbul adevar glasuieste si cine se aseamana se aduna, voi reproduce, pe seama lui Bancescu, stereotipiile lui in a-si cataloga adversarii. Deci peremistul Bancescu este «un puchinos pui de lele», «o eroare a naturii», «un malac asudat» iesit din «pletora colcaitoare a celor vinduti pentru un blid de linte» (dupa ce n-a mai fost prefect, a fost director de banca falimentara), iar «minciuna otravita – arma a celor desfigurati de oportunism» i-a stat vesnic pe buze. «Acest scrib nu are o biografie glorioasa; a fost in tinerete salahor si acest spirit al omului necalificat i-a ramas si atunci cind pune mina pe condei si incearca sa terfeleasca din umbra anonimatului personalitati politice si administrative cu care nu are nici o tangenta». «Fanarioti au fost, fanarioti sint inca... dar iata un nefericit exemplu: dinsul, infocat de orgolii si interese conjuncturale, sare mereu la creasta, fara sa-i pese ca prin actele sale nesabuite poate produce si victime... Cu ochii injectati de minie proletara si maxilarele inclestate intr-un scrisnet lugubru... se comporta ca un satrap, intimidind, cumparind sau santajind».

Trebuie sa recunoastem cinstit ca discipolul Bancescu, autorul unor puerile alaturari de invective, precum «puchinos pui de lele» sau «malac asudat», este un biet copil fata de tribunul Vadim, artizanul unor artileriste explozii lexicale precum cele deja citate.
Si totusi, cine ii indreptateste pe astia sa transforme injuratura in verdicte si calomnia in pseudopatriotism? Cum cine? Noi, cei care ne lasam terorizati de imbecilitatile agresive, fara sa vehiculam in auzul natiunii produsele scabroase ale unor astfel de minti. Noi, cei care, razboindu-ne mereu intre noi, nici nu bagam de seama cum smecherii bisnitari ai sentimentului national sint pe cale sa amageasca natiunea pentru ca, imediat dupa aceea, ura lor nepaminteasca, deocamdata zavorita in cuvinte, sa se reverse ca un puhoi asupra tuturor. Dar si mai vinovat decit noi este partidul de guvernamint, care nu face nimic pentru a deconspira afacerismul mirsav si golanesc al resturilor staliniste si securiste din banda lui Vadim. Si e atit de simplu de cercetat ce-au facut consilierii municipali si judeteni, precum si unii parlamentari PRM pentru a huzuri pe seama credulitatii poporului. Daca oamenii vor sti, daca vor fi ajutati sa vada cita hidosenie se afla in spatele lozincilor PRM, democratia romaneasca va sti sa se curete de ea. Pentru ca la PRM totul e minciuna, inclusiv lozinca «Vom fi iarasi ce-am fost si mai mult decit atit!», citat trunchiat cu satirul interesului bisnitaresc, extras dintr-o scrisoare a voievodului Petru Rares, adresata Doamnei, prin care ii aducea la cunostinta ca a fost la sultan, a obtinut iertarea si tronul Moldovei, deci «vom fi iarasi ce am fost (voievod, adica) si, mai mult decit atit, vom putea lua capul tuturor celor care ne-au fost dusmani». Sa fi citat eruditul Vadim Tudor cu buna stiinta doar o bucata din fraza, si inca fara virgulele lamuritoare, urmind ca, in nefericita alternativa pentru Romania in care el ar cistiga alegerile, sa ne convingem ca «si mai mult decit atit», ne va lua capul tuturor celor pe care ne socoate dusmani, doar din simplul motiv ca uraste nepaminteste pe toti cei care nu i se inchina slugarnic?“.